bookblog.ro

Suferință și speranță

Scris de • 18 May 2022 • in categoria

Titlu: Când stelele se întunecă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2021
Traducere:
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-779-990-4

Obișnuiți fiind cu aparițiile din colecția Raftul Denisei de la Editura Humanitas Fiction, poate că cititorii se vor trezi ușor descumpăniți de publicarea acestui nou roman al Paulei McLain (autoarea bestsellerelor Soția din Paris, Zbor în jurul soarelui și Hemingway și cu mine) într-o colecția axată pe literatură mainstream. Spun acest lucru pentru că romanul despre care vă voi vorbi în continuare este o combinație de crime și thriller scris parcă după manual, în care poveștile personajelor contează enorm în narațiune, însă cea care obține prim-planul este de fapt ancheta detectivistică.

Povestea începe exact ca una clasică polițistă, în care personajul principal, Anna Hart, revine în orașul în care a crescut după ce s-a despărțit de soț și a suferit o traumă cumplită, despre care aflăm mult mai târziu în poveste, și vede un afiș cu chipul unei adolescente de cincisprezece ani, fiica unei actrițe celebre stabilite de ani buni în Mendocino, un orășel de pe Coasta de Vest americană, care a dispărut de-acasă. Nimic nou sub soare își spune Anna în sinea ei, care exact cu asta se ocupa înainte de-a reveni în Mendocino: cu anchetarea cazurilor de dispariții de copii.

Și țin să vă spun că dispar cu nemiluita copii în SUA: mulți de tot, zilnic, de la bebeluși răpiți din pătuțuri noaptea și până la adolescenți ajunși în pragul maturității care cel mai adesea fug de atrocitățile de-acasă sau momiți de câte un prădător sexual. Căci și aceștia sunt mulți, mulți de tot, într-o țară în care armele de foc sunt la liber și crime în masă au loc aproape zilnic (251 numai în anul 2021), iar familii care o duc greu sunt o sumedenie (de unde și traumele care duc mai târziu la personalități scindate, defecte, psihopate etc.). Iar Anna a văzut multe la viața ei. Multe răpiri, multe crime, multe lucruri oribile, lucruri care i-ar face părul măciucă în cap cuiva nefamiliarizat cu monștrii cu chip de om care populează asemenea povești.

Iar lucrul cel mai cumplit pe care l-a învățat Anna este că cel mai adesea făptașii, cei responsabili de disparițiile copiilor, sunt persoane apropiate (trei din patru cazuri): tați, mame, frați, surori, bunici, unchi, mătuși, vecinul de alături care îl ajută pe copil reparându-i lanțul de la bicicletă, profesorul care vede într-o adolescentă atrăgătoare un adevărat talent în cine știe ce domeniu și insistă să-i dea lecții în privat și așa mai departe. Și cel mai adesea nu sunt de fapt răpiri, ci crime. Dublate de viol, în cea mai mare parte a cazurilor.

Statistica spune că acești copii care dispar provin de cele mai multe ori din familii dezorganizate, ori cu un singur părinte, ori cu părinți care se ceartă întruna, așa că nu e de mirare că acei copii își iau până la urmă lumea în cap și pleacă, ajung să fie omorâți de unul dintre părinți, sunt neglijați în mod criminal sau se transformă într-un adevărat far luminos care sfârșește prin a atrage un prădător de la distanță, un psihopat, sociopat și cum vreți să-i spuneți, care parcă îi adulmecă de la mare depărtare vulnerabilitatea și știe că va putea pune ușor mâna pe pradă.

Sunt toate spusele Annei, nu ale mele, nu le-am căutat pe internet, nu am săpat după statistici. Căci Anna (numită nu degeaba „hart” – cuvânt ce se pronunță identic cu „heart”/inimă) provine ea însăși dintr-o familie destrămată și poartă după sine o căruță de traume și demoni care nu s-au vindecat nici acum pe deplin, ajunsă la treizeci și cinci de ani. Eroina noastră și-a pierdut mama, în urma unei supradoze de droguri, pe când avea opt ani, apoi a trecut prin mai multe locuințe sociale, până ce, într-un final, a avut norocul să dea peste o familie adoptivă care i-a răspuns doar cu bunătate și iubire, modelând-o să devină persoana din prezent, când se trezește încă o dată în fața unui caz de dispariție.

Mai multe, de fapt. Tocmai ea, care fugise de orori, fiind practic izgonită de-acasă după ce nici soțul nu-și mai recunoștea soția; tocmai ea, care doar cu asta se ocupa, tocmai ea, care și-a zis că ce-i prea mult e prea mult și că o binemeritată pauză i-ar prii de minune să-și pună ordine în viață.

Nu știu de ce, dar, cu toate că devorez povești crime pe bandă rulantă în ultima vreme, povestea de față a fost tare greu de înghițit. Poate pentru că spune adevărul în față, că exact copiii, cele mai vulnerabile și mai demne de apărat ființe, reprezintă subiectul principal al anchetelor, poate pentru că atmosfera este extrem de apăsătoare, poate pentru că este mult prea realistă, poate pentru că sunt mult prea multe cazuri și mult prea oribile (un nepoțel otrăvit de bunică și îngropat sub prispa casei, fetițe violate de cineva apropiat, copii neglijați la tot pasul), poate pentru că proza este adesea nu poetică, dar pe aproape, simțindu-se mâna de scriitoare adevărată, dar realitatea rămânând totuși aceeași, necosmetizată, hâdă, dezgustătoare și deprimantă.

În toți anii mei de muncă de polițistă, și mai ales în cadrul proiectului „Rază-de-Far”, am învățat aproape tot ce este de știut despre ciclurile de violență din sistemele familiale. Dar ciclurile de tăcere pot fi la fel de periculoase – și se repetă de la o generație la următoarea, surprinzător de consecvent. Dieta obsesivă a unei mame devine, la fiica ei, obsesia de-a controla creșterea unor copaci bonsai. Infidelitatea flagrantă ținută la secret se transformă-n consimțire mută și apoi în goliciune sufletească. Toate – lucruri la care Cameron a fost expusă. Indiferent dacă i-a dat-o cu lingurița de argint, Emily, practic, a hrănit-o cu neputință.

— Nu cred că fiica dumneavoastră a fost răpită, zic.

Vorbe dure și-o concluzie pripită, eventual, dar nu e timp de altceva.

— Nu, zice Emily, pe-un ton atât de lipsit de vlagă, de-ar putea foarte bine să fi spus și da.

Cele două cuvinte nu sunt niciodată chiar atât de-ndepărtate, după cum am trăit să-nvăț.

— Dacă e cu cineva în acest moment – despre Cameron vorbesc –, părerea mea este că-l cunoaște pe-acel cineva. Cred că s-a dus cu el de bunăvoie.”

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

    1. Alex spune:

      Am prins-o la o oferta la libris și e o carte perfecta pentru relaxare

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro