Titlu: Regina Mea
Autor: Jean-Baptiste Andrea
Rating:
Editura: Pandora - M
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Lucia Vișinescu
Numar pagini: 190
ISBN: 606-978-163-0

...Şi m-am gândit că poate asta înseamnă să fii erou:
să faci lucruri pe care nu eşti obligat să le faci.”
Cred că toată lumea a auzit măcar o dată despre Micul Prinţ a lui Antoine de Saint-Exupéry. Fie că a citit cartea, fie că şi-a făcut un tatuaj excentric cu personajul principal, volumul acesta a clădit istorie, transmiţând o încărcătură masivă despre importanţa visului, despre speranţe şi despre ingenuitatea firii umane. Aşa se face că eu am dat peste o istorie aproape similară, doar că orchestrată în secolul XX, într-un sat din frumoasa regiune Provence.

Shell, copia fidelă a unui Mic Prinţ cu necesităţi speciale, decide să plece la război, în speranţa descoperirii eului masculin, care se pare că doarme adânc în spiritul său. Educat într-o familie îmbătrânită tacit, acesta trăieşte, creşte şi simte emoţiile unui copil mic, care deşi are o supradotare intelectuală, este îngrădit de închisoarea propriei minţi: „Tocmai, că nu era nimic mai bun ca gustul de ciocolată cu lumânare topită, ăsta era adevăratul gust al unei zile de naştere. Altfel, ar fi fost doar ciocolată normală de care puteam mânca tot anul.

Fugar nevolnic, acesta încearcă să se redefinească, să descopere în care punct al marelui univers uman se află, aşa că purcede, aidoma personajului lui Saint-Exupéry, într-o aventură de ditamai norocul.

Desigur, naraţiunea lui Jean-Baptiste Andrea nu ar fi fost completă fără o figură feminină prolifică, în persoana aşa-zisei Regine, o fetiţă vânjoasă, puternică, care decide să ia frâiele acţiunii în mâinile sale. Viviane, acea fiică a vântului, este o imagine plauzibilă a spiritului feminin în plină dezvoltare: „Părul îi era scurt şi blond, cu o şuviţă lungă pe frunte, avea o tunsoare băieţească. Dar ochii ei m-au izbit, de fapt, şi chiar am avut impresia că primesc o lovitură, pentru că păreau furioşi, iar eu nu făcusem nimic.”

Exuberantă, sălbatică şi naturală, aceasta, alături de personajul central, subliniază ideea generală de aventură, trasând cumva paralele între dezinvoltura vieţii şi clipă, în toată dimensiunea acesteia.

Istoria lui Shell este una despre vis, despre naturaleţea sufletului uman, despre importanţa fabuloaselor vise, despre începuturi şi, evident, despre imaginaţie. Jean-Baptiste Andrea a reuşit să creeze un tablou confident, în care personajele se completează de minune, transmiţând un mesaj de impact, pe care eu l-am resimţit ca fiind necesitatea conservării copilăriei.

Îmi doresc să subliniez frumuseţea naraţiunii create de Andrea, care a reuşit să impregneze textul cu figuri de stil graţioase, cum ar fi în acest pasaj de o sensibilitate vizuală înaltă: „În sfârşit, s-a făcut zi, m-am întors spre ea. Era o apă roşie care creştea la orizont şi curgea pe platou prin singurul loc care era deschis, acelaşi platou pe care aveam să cad, chiar dacă, evident, nu ştiam încă.”

Autorul jonglează cu propoziţii simple, dar care transpun în mintea cititorului arome, imagini, culori de intensitate sporită, fapt pentru care întreg volumul se transformă încet, dar sigur într-o plăcere livrească: „M-a trezit soarele, îmi apăsa pleoapele cu degetele lui mari incandescente. [...] Era linişte deplină în jurul meu, se auzea doar aerul care împingea pământul, dar în toată această linişte mai era şi altceva, o formă sculptată de vânt şi, până la urmă, am deschis ochii.”

Cartea Regina mea este o istorie a copilăriei, a unor sentimente profunde, născute într-o lumină sinceră, dar care are puterea să dea naştere unor noi începuturi. Naraţiunea lui Jean-Baptiste Andrea este de forţă, invadând celulele emoţionale ale cititorului şi creându-i o dependenţă plăcută.

• Plusuri

  O istorie caldă, sinceră despre vise, idealuri şi copilărie.
  O reinterpretare reuşită a Micului Prinţ.
  Un limbaj simbolic foarte dulce, demn de o lectură plăcută.