
Titlu:
Ludovic al XIV-leaRating:

Editura:
ALLAnul aparitiei:
2009Traducere:
Irina-Margareta NistorNumar pagini:
vol. I - 416 pagini + vol. II - 360ISBN:
973-724-120-7
În trecut, adesea, portretizarea unei personalităţi istorice însemna înşirarea a zeci de epitete umflate fără măsură, discernământ şi, nu rar, fără talent. Se lua personalitatea şi se trântea bine prin toate lăudările posibile, de o smulgea de pe pământul din care am fost cu toţii făcuţi şi arunca undeva sus de tot, în stratosferă, unde nu mai ajungea nimeni să o vadă în carne şi oase. Grea de majuscule şi trăznind a parfumuri gongorice, imaginea celui descris devenea un ideal de neatins, neomenesc.
La vremuri noi, însă, obiceiuri noi. Nu am tăiat istoria de pe lista domeniilor de interes, însă am transformat-o, pe calea cea mai la modă - a demitizării - într-o galerie de personaje cărora li se refuză gloria sau blamul postume, personaje pe care nu le mai împopoţonăm cu epitete, ci le adaptăm privirii noastre. Dacă mulţi din cronicarii trecutului proiectau regii într-un rai al lor, cronicarii de acum îi iau de grumaz, îi aruncă de pe tron, îi dezbracă de toată purpura şi de nestemate şi îi îndeasă în hainele strâmte ideologiei contemporane. [Citeste tot Articolul]