Autor: Lolita Pille
Rating:

Hell este un roman de atmosfera; adica faptul ca stii sfarsitul nu stirbeste din valoarea cartii. Daca cumva aveam vreun dubiu, mi-a confirmat-o citatul de pe coperta 4, in care este dezvaluit exact finalul: "Barbatul pe care il iubeam a murit acum trei luni". Pe langa faptul ca este un spoiler, citatul are un neajuns mai mare, acela de a crea o imagine despre roman cu totul neadevarata. Coperta 4 emana dragoste, insa continutul este departe de a face asta.

Romanul este o suita de descrieri ale noptilor celor bogati. O fata bogata este si Hell, minora la inceputul romanului, al carei nume il aflam abia mai tarziu, pe care nici macar nu o cheama Hell, ci Elle, dar care s-a gandit ca "Hell" ar exprima mai bine starea in care se gaseste.

Despre ce stare este vorba? "Sunt o japita. Una de-aia pe care n-o poti inghiti; de cel mai rau soi." Monologul de inceput al lui Hell continua: "["] imi pierd mai mult timp aranajandu-mi unghiile, prajindu-mi soriciul in bataia soarelui,["] zgaindu-ma la vitrinele de pe Rue du Fabourg Saint Honore (strada pariziana pe care se afla magazinele celor mai mari case de moda) decat va petreceti voi muncind ca sa legati doua-n tei. Sunt cel mai pur produs al generatiei Think Pink si crezul meu este: fii frumoasa si consuma", dand dovada de o blazare rar intalnita: "E bestial sa varam in nasul saraciei tepene si virtuoase abundenta si decadenta noastra".

Ce face Hell? Petrece ore in fata sifonierelor pline pentru a se hotari ce tinuta sa adopte pentru iesirea in oras cu prietenele, care se repeta seara de seara, de cativa ani. Merge in cate trei cluburi pe noapte, in care intalneste aceeasi oameni superficiali ca si ea, barfeste, bea litri intregi de alcool, se imbiba cu toate "prafurile" care ii cad in mana, danseaza frenetic, face sex cu oricine apuca, ajunge dimineata acasa, vomita tot ce a inghitit cu o seara in urma, doarme si apoi o ia de la capat.

Aceasta este Hell, bogata, sfidatoare, dispretuitoare, extravaganta, drogata si alcoolica de la 15 ani. Doar ca mai este intr-un fel: lucida; mai lucida decat oricare dintre cele 500 de persoane al caror numar de telefon il are, dar pe care nu le suna niciodata. De fapt realizeaza in ce mocirla traieste, este constienta de superficialitatea celor din jur, pe care vrand-nevrand o adopta la randul ei, dar continua sa traiasca in acelasi mod. Asta pana cand intalneste dragostea.

Traieste cu Andrea, corespondentul ei masculin, sase luni de fericire. Fara droguri, fara alcool, fara asa-zisi prieteni, fara cluburile obisnuite. Doar ei doi, departe de lumea dezlantuita a Parisului. Asta pana cand Hell se sperie. Se sperie de banalitatea care ar putea deveni relatia lor, nu are incredere in iubirea dintre ei doi si cade din nou prada viciului. Iar Andrea o urmeaza, pentru a-i fi aproape. Pana cand relatia atinge limita de jos a degradarii si se despart.

Sentimentele insa nu se schimba. Doar ca le este prea frica sa faca primul pas; le este frica sa nu para slabi, frica de un refuz, de dispretul celuilalt, frica de a se vedea in stare sa renunte la tot, din iubire. Pana cand este prea tarziu. Hell si Andrea simt pe pielea lor consecintele pe care le are fuga lor de iubire, care nu cere mai mult decat sa fie primita si impartasita.

Romanul nu este unul frumos. Este scris/tradus cu o cruzime incredibila fata de cititor, care nu este menajat in nici un fel; un asemenea stil de viata, descris pana in cel mai mic detaliu, ingrozeste. Hell este o lectie - despre CE ajungi cand cazi prada drogurilor si alcoolului si despre CE ajungi atunci cand refuzi Iubirea.

O alta recenzie la Hell aici.

O recenzie de: Raluca Alexe