Lecturi obligatorii?
Scris de Mihaela Butnaru • 13 September 2010 • in categoria Provocare la dialog
Agitația din weekend a fost semnul: începe școala! Vă amintiți cum era septembrie cînd erați la școală? De listele cu lecturi suplimentare pentru vară vă amintiți? Dar de lecturile din manual? Despre acestea din urmă vrem să vă întrebăm.
Pe de-o parte, programa școlară e utilă, pentru că stabilește reperele și baza pentru o minimă cultură literară. Poate trezi interesul pentru a citi mai mult. Dacă istoria se repetă, literatura nu face altfel: cum să citești contemporanii fără să știi de clasici? Prin urmare, programa de lecturi obligatorii e un bun început pentru cititorii feroce.
Pe de altă parte, este...obligatorie, deci poate duce la respingere. Probabil că alegerea cărților este discutabilă. Imaginați-vă ce mai înseamnă drama lui Ion pentru generația i-pod...De ce unii autori ajung pe lista de lecturi și alții nu?
Oricum, nu am reușit să ne hotărîm cum e cu lecturile obligatorii. Voi ce credeți? dacă nu ar fi trebuit s-o faceți, ați fi citit Moromeții, de exemplu? Preferați să fi citit autodidact sau știți că fără baza de lecturi școlare nu se poate? Așteptăm argumentele voastre în comentarii. Cele mai convingătoare primesc cărți, la alegere, dintr-o listă de beletristică. Promitem că nu obligatorie :)
Citeste cele 35 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Stefy spune:
Si acum imi aduc aminte de lecturile “obligatorii”. In clasa a IX-a si a X-a lecturile obligatorii erau chiar obligatorii, ne dadea profesoara lucrari din respectivele romane. Stiu ca am stat o zi intreaga sa citesc ambele volume din romanul “Ion”, iar in acea zi a trecut pe lista romanelor care “nu” imi plac (evident ca la a doua lectura s-a schimbat situatia), pe care le-am citit din obligatie. In clasa a XI-a si a XII-a nu au mai existat testele respective, dar eu le-am citit pe cele ce le-am apucat sa le facem. Imi aduc aminte ca singurul roman pe care l-a citit toata clasa pe bune si de care a fost toata lumea incantata, a fost “Maitreyi” de Mircea Eliade. Si “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost pe placul multora, fata de “Ion” sau “Morometii”. Ah si cu “Iona” am avut noi probleme in clasa a XII-a, chiar ne-am dorit sa nu ne pice :)). Ca sa ingrasam porcul in ajun, ne petreceam alte ore citind lectura obligatorie. In clasa se vedeau multe capete pe sub banci care incercau sa faca un “multitasking”: cititul romanului “obligatoriu” si ascultarea respectivei ore. Mai erau situatii amuzante in care te mai punea in picioare profesorul si te intreba “ce faci?” :))
Nu pot sa zic ca am avut o adversitate mare si ca dupa lecturile obligatorii gata nu am mai citit, chiar imi place foarte mult sa citesc. Stiu ca aveam colegi care ziceau ca prefera sa citeasca orice altceva, dar nu lecturile obligatorii. Probabil cuvantul “obligatoriu” trezeste adversitatea.
Partea mai frumoasa a lecturilor obligatorii a fost, in cazul meu, cu literatura universala (fiind profil filologic). Acolo noi ne-am ales cate un roman/nuvela din acea lista, pentru ca niciunul nu am dat bacalaureatul la literatura universala. Asa am citit Oedip rege si Visul unei nopti de vara in clasa a XI-a si Rosu si Negru si Un veac de singuratate in clasa a XII-a. De asemenea stiu ca in clasa a XII-a, in semestrul al doilea, dupa ce am facut romanele din programa, fiecare a povestit un roman pe care l-a citit (care sa nu fie din lista de lecturi obligatorii). Facand o paranteza, orele de literatura universala au fost foarte frumoase, iar in clasa a XII-a ne-am pus la bataie si creativitatea ce s-a materializat intr-un volum de poezie, tocmai pentru ca doamna profesoara a vrut sa ne arate si partea frumoasa a literaturii.
Pentru mine nu a fost o corvoada, poate doar cateva romane care chiar nu au fost “pe gustul” meu. Am insa colegi care, exceptand lectura obligatorie, nu citeau nimic sau carora si lectura obligatorie li se parea mult. Dar afirm ca Morometii nu am citit nici pana in ziua de azi :”> pentru ca noi am avut nevoie doar de niste fragmente. Am fost autodidact pentru ca am invatat sa citesc singura, la 5 ani, fiind fascinata de multitudinea de carti din biblioteca. Preferam sa primesc carti, iar unele lecturi obligatorii le aveam deja citite. Baza mea pentru lectura nu a fost “lectura obligatorie”. Ea a venit ca o completare pentru ceea ce mai citeam eu. Sunt insa de acord ca pentru multi e baza, multora le trezeste interesul, insa in alte cazuri se transforma in respingere.
Lectura obligatorie nu ar trebui sa se numeasca “obligatorie”, insa in acelasi timp daca nu ar fi acel cuvant: “obligatoriu”, probabil nici 10% nu ar citi. Noi am mai citit, dar generatiile care vin dupa noi…mai putin. Unii parinti apeleaza la recompense (banesti de multe ori) pentru ca odraslele lor sa citeasca lisa de lecturi. Poate la inceput e bine, poate ii trezeste interesul, dar pe durata lunga nu cred ca e benefic. Sunt de parere ca degeaba citesti un roman doar sa fie citit, daca nu il intelegi, nu captezi si vrei doar sa fie bifat intr-o lista lunga de romane.
ps: Vreau la scoala :(. M-ati facut sa imi fie dor de scoala si de liceu, ca la facultate e altceva…
-
Alexandru spune:
Autodidact sau nu, nu e vorba de ceea ce vreau eu; si acum mai primesc carti de la prieteni, recomandari. Scoala a inseamna intodeauna o plecare potrivita spre lectura (de la mini-povestile din abecedar pana la maxi-lecturile din liceu) si pare-se ca va ramane ceea ce inseamna stalpul solid de sustinere pentru carti. Deci…din punctul meu de vedere Exista un inceput si acela e scoala clar!
-
Pingback: bookblog (bookblog)
-
Pingback: weeb0 (Ciobotaru Ionut)
-
Dianora spune:
Lecturile obligatorii mereu mi s-au părut un chin. Mai ales în liceu. În generală din fericire am avut parte de un profesor uimitor care ne făcea să citim orice tâmpenie de drag. Uite aşa.. prin clasa a 7-a am citit multe din cărţile lui Sadoveanu, care deşi mi se păreau terminatoare (datorită descrierilor interminabile pe care nu prea le înţelegeam eu atunci) au fost frumoase.
Dar în liceu, nu am mai avut parte de un profesor la fel de talentat. Şi astfel, un roman destul de lăudat ca Moromeţii a rămas necitit. Nu cred că îl citeam oricum, chiar nu pare genul meu, nu mă atrage. Dar acum vorbesc din perspectiva unui om care a fost nevoit să asculte ore întregi în care romanul a fost disecat şi privit pe toate părţile.. încât uneori şi behăitul pe care îl mai scotea Bisisica însemna ceva.
Dar au fost şi cărţi din lectura obligatorie care mi-au plăcut. Mai ales cele ale lui Camil Petrescu, pe care am lucrat la orele de filosofie, unde totul era privit din alta lumina. La un moment dat, toţi citeam mai multe cărţi pentru ora de filosofie decât cea de română deşi nu dădeam bacul la filosofie. Dar ora era distractivă, făceam dezbateri, eram puţi să gândim şi să analizăm ca nişte oameni raţionali, să oferim argumente.. nu doar să copiem din cartea de comentarii ca nişte curci bete.
Eu am citit mult în liceu.. dar nu pentru ora de română. Citeam Dostoievski datorită profei de latină, Camus pentru profa de Filosofie, Mos Goriot pentru profa de franceză.. şi o făceam de drag! Dar dacă mai aud de Eminescu.. turbez!
-
lila spune:
Neamul Soimarestilor nu l-as fi citit fara lista obligatorie. Glumesc. Pentru mine au fost foarte bune listele de lecturi obligatorii. Asa am reusit sa citesc anumite carti importante la varsta potrivita, nu prea am avut de la cine sa primesc recomandari de carte la timpul potrivit. Ma bucur ca am citit Morometii, chiar daca recitindu-l acum am gasit multe si noi intelesuri.Marin Preda e printre favoritii mei inca din liceu.
Sunt si carti pe care, desi le-am citit la momentul recomandat, nu le-am inteles atunci prea bine. Dar le-am pastrat in lista si am revenit la ela mai tarziu, cand au ajuns sa imi placa.Ar fi cazul cu Ultima noapte de dragoste, intaia de razboi, care mi-a placut mult mai tarziu.
Prin urmare cred ca listele de lecturi obligatorii sunt foarte bune, un punct de plecare pentru cei mai multi elevi. Uneori pofta vine mancand, listele pot ajuta pe multi sa descopere placerea lecturii, din mers. Chiar daca are titlul de obligatoriu, pe parcurs se poate transforma in ceva foarte placut.Cred cu tarie ca pentru orice om exista carti care sa fie pe placul lui, trebuie doar sa le gaseasca. Nu cred ca unora nu le place sa citeasca, doar ca nu au citit inca acele carti care sa-i faca si pe ei sa vibreze:) Cam naiva sunt, nu-i asa?:))
-
Indigo spune:
Mie mi s-a intamplat in felul urmator si cred ca in multe situatii in asta consta succesul sau insuccesul lecturilor obligatorii. Profa de romana din generala avea celebrul limbaj de lemn, “marele luceafar”, “cel mai mare scriitor”, monumentala opera, stiti si voi. Am ajuns in liceu cu o maare pofta de citit, dar si cu o teribila lehamite, presimteam ca se poate si altfel si chiar simteam nevoia sa fiu indrumata.
In liceu, in schimb, am avut o profa proaspat iesita din facultate, eram prima ei generatie. Era indragostita de-adevaratelea de carti, era citita si pusa la punct cu cele mai noi teorii si mai avea ceva in plus: “ne citea” si pe noi, simtea cand ne pierde la ora si incotro ne duceau interesele, fara sa cada in trivial, fara sa transforme literatura intr-un instrument ieftin de rezolvat “impasuri sufletesti”. Dar cumva conducea discutia in locuri in care parca primeam niste raspunsuri pt intrebari nerostite sau ne punea pe ganduri pur si simplu. Si asta in cel mai natural si firesc mod cu putinta, literatuara de orice fel nu parea deloc, pusa in scena in modul acela, o materie plicticoasa si respingatoare. La ora ei eram ochi si urechi. Am citit Morometii cu bucurie si nu va imaginati ce taraboi si ce discutii ieseau la orele de romana, curat Poiana lui Iocan. Si e doar un exemplu. Si credeti-ma ca nu eram deloc o clasa de “tocilari” dar se citea in draci…
Pe scurt, e firesc cumva ca generatia noua sa respinga instinctiv ceva ce pare sa nu fie deloc din lumea ei. Mi se pare doar o dovada de snobism sa strambam din nas, mie rasparul asta mi se pare o atitudine sanatoasa, in general. Dar aici ar trebui sa intervina talentul, entuziasmul si intelepciunea sau mai degraba finetea psihologica a profesorului, de a vorbi despre carti “mari si grele” si aparent fara legatura cu prezentul, ca despre ceva viu si care te poate inspira.Ideea de obligatie intr-adevar te indeparteaza, entuziasmul si puterea argumentelor cu care iti e recomandata o carte pot face minuni.
-
Sinziana spune:
Am avut momente in viata (e mult de atunci, e adevarat) cand nu ma omoram cu cititul…prefeream sa ma plimb cu bicicleta, sau pe jos, cu rolele, sa ies cu prietenii in oras si sa povestim, orice numai sa nu stau in casa. Lecturile de vara insa, date de profesori la scoala, existau si erau cat se poate de obligatorii. Insa profesorii pe care i-am avut au stiut sa ne faca sa iubim lecturile obligatorii, creand un concurs intre noi. Nu numai ca citeam cartile respective, dar le si rezumam. Asa era regula…trebuia sa dovedim ca am citit. Aveam caiete speciale de lecturi si cel mai frumos ca aspect si continut era premiat anual. Ne intreceam care mai de care sa facem chenare colorate si personajele din carte care ne-au placut cel mai mul. Citeam critici si recenzii ca sa strecuram in rezumat cate o replicat inteligenta care sa-l lase pe profu de romana fara cuvinte. Visam o vara intreaga la titlu si recunoasterea pe care o primeai atunci cand caietul tau castiga. Asa a inceput la mine cititul din obligatie. Nu mi-au placut toate cartile pe care eram obligata sa le citesc, dar cu siguranta din fiecare carte am ramas cu cate ceva, si cu o constelatie de citate memorabile. Mai apoi insa am invatat cum e cu cititul de placere…aici a avut mama rolul principal. Mama era si este inca o devoratoare de carti. Le gusta ca pe ciocolata, fiecare lectura este pentru ea un adevarat festin. Cand eram mai maricia si incepusem deja sa parcurg fara probleme carti mai mari de 80-100 de pagini, se ghemuia pe canapea in apropierea locului unde ma jucam cu fratele meu, cu o cana de lapte cu cacao la indemana si citea…ce citea numai ea stia, dar hohotele de ras starnite de paginile pe care le intorcea mereu ma intrigau grozav. Abia asteptam sa se ridice cu vreo treaba si sa uite cartea pe canapea, ca din intamplare, ca deschideam la semnul lasat de ea sa vad ce poate fi atat de hazliu. Asa am citit pe furis, uneori chiar cu lanterna sub patura nopti intregi, “In casa bunicilor” si “La Medeleni” ale lui Ionel Teodoreanu, “Cismigiu & Company”, “Enigma Otiliei”, “Zahei Orbul”, “Bruta”,”Accidentul”, “orasul cu salcami”, “Aripile frante” si multe alte carti care m-au fermecat si m-au prins in mreaja lor atat de puternic incat acum nici nu-mi pot imagina viata fara ele.
Nu toate lucrurile par frumoase de la inceput. Dar pofta vine mancand, spune un proverb intelept. Atat lecturile obligatorii cat si cele de placere mi-au adus prieteni noi si personaje cu care m-am confundat si a caror drame le-am trait pana la identificare totala. Lumea pe care am descoperit-o dincolo de copertile cartilor m-a ajutat sa trec prin viata pastrand-mi valorile si idealurile nealterate. Si pentru ca multa lumea a fost ca mine la inceput, cred ca uneori e nevoie de un imbold ca sa descoperi ceva ce la inceput pare o piatra, dar poate fi un diamant neslefuit.
In concluzie, cred ca avem nevoie din amandoua cate un pic insa manualele de literatura din ziua de azi cred ca au nevoie de niste schimbari ( apropos de contemporani inainte de clasici). -
anca giura spune:
Nu fac nimic din ceea ce E OBLIGATORIU. Fac numai ceea ce îmi place, ce mă pasionează, ceea ce e necesar, ceea ce e conform cu etica mea. N-am citit nimic din obligaţie, doar din curiozitate. Am avut câţiva sfătuitori, mari cititori, de-a lungul vremii. Le datorez enorm… şi când te gândeşti că a fost un fel de întâmplare că i-am întâlnit.
-
mihaela c spune:
eu chiar ma bucur ca inca exista liste cu lecturi obligatorii pt ca asa ajung si copii sa mai citeasca. ascultam zilele trecute la radio ca nr elevilor care au trecut bacul in ultima sesiune a fost cu 15% mai mic decat in vara desi si atunci a fost jale.deci nu se mai citeste.dar pt cei care vor sa citeasca e bine sa existe ceva care sa ii indrume ca sa citeasca carti de valoare.
-
anca giura spune:
Ar fi bine să apară pe aici cei de 16-17 să se pronunţe. S-ar observa că ei nu dau strop de importanţă obligativităţii unei liste( vorbesc pe trăitelea:)). Dar dau extremă importanţă pregătirii profilor lor. Un prof bine pregătit, cult( sau koolt?:)) e exemplu viu, elevii îl urmează( suficienţi). Dar câţi din Educaţie mai pun preţ pe acest model, pe ţinuta lor intelectuală? Ar trebui…totuşi.
O listă excelentă şi amplă de lecturi, alternativă, este chiar bookblog.:) Propun profilor de liceu să nu mai xeroxeze foi cu nume de scriitori, ci să dea adresa bookblogului prin clasă.:)
-
Smaranda spune:
Am aparut. Eu una, dau importanta obligativitatii unei liste pentru ca primesc teste de lectura cam pentru fiecare lucru pe care a trebuit sa-l citesc. Sincer ma bucur ca am fost “obligata” sa citesc, am descoperit La tiganci si Maitreyi. In schimb, Baltagul e cel mai enervant lucru pe care l-am citit pana acum. M-a plictisit groaznic. Aaa si pe langa lectura obligatorie, mai am de citit un roman pe luna la care sa ii fac rezumat si sa imi argumentez parerea.. pe nota. Noroc ca citesc cu placere tot ce nu e obligatoriu
-
-
anca giura spune:
PS Esenţialul la care ţin: să stârnim curiozităţi, nu să oferim liste. Curiozitatea e motorul şi creează dependenţa. Le dai ,,Moartea căprioarei”de citit? Nu funcţionează. Dar ia citeşte-le-o, fie şi doar jumătate. Poţi fi surprins de emotivitatea lor, abia atunci…
-
claudiu spune:
Parerea mea e ca in manualele de azi programa nu-i deloc adaptata vremurilor. Unele texte sunt foarte greu de citit( de exemplu Sadoveanu, Creanga) sau chiar si romanele mai recente. Parerea mea e ca ar trebui sa incurajeze elevii sa citeasca texte placute si adecvate timpurilor noastre, in asa fel incat sa le deschida gustul pentru lectura. Elevul caruia o sa ii placa sa citeasca o sa-i citeasca de unul singur si pe clasici si pe contemporani. Dar asta-i doar ce cred eu :) .
-
Laloo spune:
Personal, in clasele 5-8 am avut o mare problema cu lecturile obligatorii, mai ales din cauza profesorului. Vedeti, iar influenta profilor! Era o profesoara rigida care nu te invita sa citesti, ci dimpotriva. Batrana fiind, se plictisise sa auda aceleasi discursuri, daramite sa mai si predea cu dragoste. Si-atunci, ne spunea sa scriem un comentariu de 10 pagini (copiat bineinteles din cartile special facute pentru asa ceva) pe care sa-l invatam. Era un chin, pentru ca stateam pana noaptea la 11 si-mi nenoroceam degetele, ochii..iar dimineata, trebuia sa invat (pardon, sa tocesc). Cand aveam ora de romana, era o atmosfera de angoasa si nici macar nu ne asculta pana la capat, ba chiar mai privea pe geam nepasatoare. Au trecut vremurile astea si am ajuns la liceu, unde am prins gustul lecturii. Mi se parea ca sunt mediocra, ca abia stiu sa leg cateva cuvinte si am castigat mult prin citit, dar gandeam ca niciodata n-o sa egalez anii pierduti in care am tocit si practic, mi-am pierdut ani din viata, facand nimic folositor. Dar hai s-o luam ca pe-o experienta negativa, pentru ca pana la urma, am avut de invatat multe, iar acum sunt fascinata de arta cititului. Sigur ca unele carti ca ‘Morometii’, ‘Creanga de aur’ imi inspira sentimentul acela de respingere, dar incerc sa gasesc acele mici detalii care sa-mi trezeasca interesul si la care sa fiu atenta pe parcursul acestora. Totusi, daca stam bine sa ne gandim, literatura romana pe care o studiem la scoala e destul de consistenta fata de ce se afla acum pe piata si ar trebui sa profitam de asta. E vorba de fapt, de sufletul romanesc, de franturi din acesta. Si ar trebui sa ne bucuram citind despre noi, despre ceea ce insemnam si despre ceea ce am insemnat.
Eu consider ca retinem mult mai mult despre anii de razboi sau viata la tara din carti decat daca as citi o prezentare obiectiva intr-o carte de istorie. :) -
Zina spune:
Pe mine nu obligativitatea m-a facut sa citesc. Atunci cand am ajuns la scoala, deja iubeam cartile cu pasiune. Sa va spun de ce. De mititica, de pe cand aveam vreo 4-5 ani, la fiecare salariu, tata ma lua de mana si plecam “in oras”. Ma ducea la o mare librarie din centru,la rafturile pentru copii si imi spunea sa imi aleg ce carte imi place mie. M-a invatat sa rasfoiesc intai cartea, sa citesc cateva randuri ici-colo, sa ma uit la ilustratii,…niciodata la pret.Dupa aceea mergeam la cofetarie si ma trata cu prajitura care imi placea cel mai mult. Reflexe conditionate ?! Poate, dar cu ce rezultate… Am inghitit si inghit cartile cu nesat si o voi face pana nu voi mai vedea lumina zilei.
-
anca giura spune:
Minunat tată. Copiii fac ceea ce văd la părinţi şi le împărtăşesc gusturile, nu-i aşa? Atunci să le prezentăm ce înseamnă să ai gusturi bune!:)
-
-
ioana spune:
de cand eram mica am citit absolut tot ce am prins.imi placea foarte mult sa citesc,probabil pentru ca pe la varsta de 4-5 ani imi vedeam parintii citind seara si imi doream foarte tare sa invat sa citesc.
lecturile obligatorii nu mi-au placut intotdeauna si nu le-am citit pe toate de drag.majoritatea le-am citit de nevoie.dar am incercat alte opere ale acelor autori si mi-au placut mult mai mult.de exemplu “adam si eva” de Liviu Rebreanu mi-a placut foarte mult in comparatie cu “ion” asa cum mi-a placut si “bietul ioanide” mai mult decat “enigma otiliei”.
oricum obligatorii sau nu,majoritatea elevilor nu le citesc ci prefera sa citeasca un comentariu pe net.elevii au uitat sa citeasca..
sunt fericita ca stiu sa traiesc si in lumea cartilor..nu stiu ce m-as face fara ea:) -
un ohm spune:
Intotdeauna am urat lecturile obligatorii, asta a fost probabil si motivul pentru care am citit doar vreo doua opere pentru bac si acelea pt ca m-au atras: Cel mai iubit dintre pamanteni si Maitreyi. A treia ar fii Ion dar pe asta am citit-o prin a 8a de drag. Ideea ca sunt obligata sa fac x si y lucru ma facea sa resping si asa nu puteam ducea pana la capat. Cu toate ca am mers pe profil real, inca de mica mi-a placut sa lecturez. Probabil aceasta pofta de citit provine pur si simplu din educatie, din dorinta de a cunoaste sau poate chiar ceva ereditar, mama fiind in copilarie foarte pasionata de carti. Imi povestea cum nu-i scapa nici o carte de biblioteca matusii.. si nu-i una chiar mica. Cred ca depinde de personalitatea fiecaruia, obligat ori de bunavoie, important e sa ajunga sa-ti placa :-)
-
Axi spune:
As fi citit toate cartile pe care le-am avut in lectura obligatorie infara de baltagul si ion. stiu ca enigma otiliei am citit-o cand aveam de citit altceva:)) dar mi-a placut foarte mult. cred ca iti place sa citesti vei fi curios de literatura romana si cum se diferentiaza de cea franceza sau engleza de exemplu. la mine asa e, cel putin:))
daca iti place sa citesti, vei citi tot ce te face curios. si nu cred ca nu esti curios sa vezi ce au scris romanii:D -
Simona spune:
Eu cred ca un scolar nu stie sa aleaga ce trebuie sa citeasca si ce nu, si pentru asta are nevoie de indrumare. Lecturile obligatorii sunt lista de lecturi importante pe care orice scolar ar trebui sa le citeasca pentru formarea lor.
In acelasi timp tocmai pentru ca sunt obligatorii sunt pe lista neagra. Unele dintre ele nu sunt usor de citit, altele nu plac, faptul ca sunt obligatorii le face si nesuferite. Si probabil le face nesuferite si pe cele care altfel nu ar fi fost nesuferite.
Nu mai bine ar fi Ciresarii pe lista de lecturi obligatorii in locul romanelor lui Rebreanu?
Aici ar trebui sa intervina parintii si profesorii. Am vazut eu un desen animat (asta e, ma uit la desene animate :) ) in care un profesor a dat o carte unui elev sa o citeasca iar un parinte i-a povestit doar inceputul cartii facindu-l curios sa citeasca tot. Asa ar trebui sa se intample cu toate lecturile obligatorii si nu ar mai fi un chin ci o placere – nu toate, dar mare parte din ele.
-
Nicole spune:
Nu inteleg repulsia fata de Morometii. Este o capodopera a literaturii romane, iar Preda ar fi meritat sa fie mai bine reprezentat in manualele scolare. Ma surprinde sincer intrebarea din articol: daca nu ar fi trebuit sa o faceti, ati fi citit Morometii? Raspunsul meu este clar “da”. Am citit cartea inainte sa mi-o ceara scoala si am fost extrem de incantata. Morometii prezinta lumea satului romanesc interbelic cu toate problemele sale, inclusiv cele politice. A privi aceasta carte ca pe un simplu titlu dintr-o lista de lecturi obligatorii inseamna negarea trecutului si a identitatii noastre. Inteleg ca al doilea volum este mai greu de digerat, dar nu cred ca lectura unei carti presupune numai relaxare sau amuzament.
Referitor la lecturi obligatorii in general, eu cred ca sunt utile. Nu pot sa spun ca nu mi-au dat batai de cap(Fratii Jderi mi-a cauzat destule neplaceri), dar m-au ajutat sa-mi formez o cultura literara, sa inteleg mai bine evolutia literaturii romane(nu am studiat deloc literatura universala, desi mi-ar fi placut si mi s-ar fi parut util).
Totusi, nu prea am fost de acord cu rigiditatea interpretarilor, mai ales in ceea ce priveste bacalaureatul: parerile exprimate vis-a-vis de o opera studiata la scoala nu trebuia sa devieze de la ceea ce era continut in manuale.Inteleg ca trebuie sa fii indrumat de cineva cu o vasta pregatire in domeniu, dar insusirea unui punct de vedere strain cu care nu esti de acord starneste oarecare frustrari.De aceea, dupa terminarea liceului m-a cuprins un mare sentiment de eliberare:puteam, in sfarsit, sa cred ce vreau despre o carte(si evident, puteam sa-mi aleg singura lecturile, cele din literatura universala fiind categoric majoritare) -
Mihaela Butnaru spune:
Din ce citesc, înțeleg că un rol important îl au circumstanțele: profesori dăruiți, părinți pasionați de lectură, adevărate modele. Cred că vîrstele școlare sunt în cele în care influențele din exterior acționează la maxim. Pe urmă, devenim mai rezistenți la modele…
Problema cu comentariile pe net are legătură cu întrebarea pe care și-o pun unii elevi: De ce aș citi cartea asta? Poate că noi nu ne-am întrebat, dar ei o fac – de ce să citească dacă e doar pentru lucrare, de ce să citească dacă se pot strecura. Că preferă cărțile la mîna a doua, adică deja digerate…este de neînțeles pentru mine. Dar ma străduiesc să găsesc un sens.
@Nicole: repulsie e mult spus. Întrebarea mea nu trădează frustrări personale, e doar un exemplu. De altfel, apreciez opera lui Preda, dacă mă întreabă cineva în toiul nopții ce prozator român i-aș recomanda, zic: Preda! Dacă tot divaghez, ceea ce spui tu referitor la asumarea trecutului e strîns legat de interesul tot mai scăzut al oamenilor pentru propria istorie. Peste tot vezi ruine, bucăți de istorie lăsate în paragină, distruse pentru a înălța monumentele prostului gust contemporan. Și știm cum se spune, cine nu-și cunoaște (și nu-și respectă) trecutul…
-
Raluca Vasile spune:
Sunt multe carti pe care le-am citit obligata fiind si mi-au placut la nebunie. Si mult mai multe pe care le-am citit doar pentru ca asa vroiam eu. Tin minte ca la un moment dat am inceput sa citesc in paralel cu ce ne dadeau de la scoala, cartile lui Jules Verne. Doamna blibliotecara stia ca vreau urmatoarea carte de pe raft. Pana intr-o zi cand m-a anuntat cu tristete ca am ajuns la finalul raftului si atunci ceream recomandari, alegeam la intamplare carti din rafturi sau pur si simplu puneam mana pe prima carte pe care o vedeam pe masa de carti restituite.Asa am ajuns sa iubesc lectura si cartile. Iubeam listele lungi de carti care mi se dadeau sau le ceream eu in pragul fiecarei vacante. Nu-mi placeau insa rezumatele obligatorii si fisele de lectura, pentru ca oricum nu imi erau de folos la momentul respectiv si oricum daca aveam nevoie sa reimprospatez informatia citita, mai parcurgeam rapid cateva pagini.
Majoritatea cartilor obligatorii le aveam in biblioteca din sufragerie si as fi ajuns sa le citesc oricum la un moment dat, insa cu atat mai mare era placerea cand discutam in ore pe marginea unor capitole mai interesante. Stiu sigur insa ca “Ciocoii vechi si noi” nu as fi citit fara sa fiu”obligata”, mai ales dupa toate comentariile negative pe care le auzisem despre ea de la altii. Insa mi-a placut atat de mult :D. Sunt multe romane legate de perioada liceului, de orele de romana si de dupa-amiezi placute precum Enigma Otiliei, Ion, Cartea nuntii, Noaptea de sanziene. Stiu ca si profa de fizica ma lasa sa citesc in ora ei pentru ca stia ca prefer personajele in locul formulelor. Consider ca trebuie sa fim indrumati pe cararea cartilor, obiectiv insa, cu liste lungi din care sa ne putem alege si fara pareri personale negative din partea celorlalti, macar la inceput de drum. Pe parcurs insa, ne dam seama ca multe carti ce altora nu le plac, ni se par minunate si invatam sa citim: ce ne place, ce ne trebuie, ce ne indeamna curiozitatea. -
Lys spune:
Eu am citit cu multa placere “Fratii Jderi” si pot afirma cu toata convingerea ca e una dintre cartile preferate. Intotdeauna mi-a placut ceea ce altii detestau (in materie de carti). Chiar si descrierile interminabile erau (si sunt) pentru mine o delectare. Asta e. Gusturile sunt diferite..:)
-
Bianca spune:
Uram ideea de “obligatoriu”, dar în același timp am simțit o superficialitate a profei de lit. univ. din liceu care nu ne obliga la nimic și nici nu punea preț pe ora ei. Acolo trebuia să fim ghidați și nu am fost, cine a vrut a citit cine nu, evident nu a citit nimic.
Recunosc că unele cărți probabil nu le-aș fi citit niciodată dacă nu eram îndrumată spre ele, spre altele, sigur m-am îndreptat singură, pentru că simțeam o mare bucurie în preajma cărților, abia le așteptam, mă simțeam bine citind… probabil mulți pasionați simt asta, e un sentiment unic de exaltare.
Nu am citit eu extrem de multe cărți, uni ar considera că am citit chiar puține, dar de reținut e faptul că 90% dinre ele le-am citit pentru că am vrut și nu pentru că mi s-a impus. Consider că termenul de obligatoriu ar trebui cumva eliminat, dar mereu în școală trebuie să existe oameni care să ghideze elevii spre lecturi care să le aprindă “focul” cititului.
Acum după 7 ani de când am terminat liceul îmi dau seama că nu prea mi s-a aprins “focul” atunci de către nimeni, ci doar curiozitatea mea a făcut scântei și cărțile au bătut una câte una la poarta sufletului meu. -
Adelaide spune:
Personal consider, asa cum ati spus si voi, ca lecturile obligatorii constitue baza pentru cititorii feroce. Daca nu ar fi fost lecturile obligatorii cel mai probabil nu mi s-ar fi deschis apetitul pentru citit asa usor. Cand zic obligatorii nu ma refer numai la cele propuse de programa scolara, ci si la cele “impuse” de parinti, care si ei, au avut un rol important in alegerea cartilor. Daca nu ar fi fost lecturile scolare si recomandarile parintilor, si as fi ales singura prima carte poate as fi nimerit ceva care sa ma dezarmeze, sa ma faca sa dau inapoi de la citit. Dar pentru ca am citit cartea specifica varstei, datorita recomandarilor, sunt convinsa ca asa am ajuns o cititoare feroce.
Si desi sunt la o varsta la care pot alege singura ce vreau sa citesc si stiu deja ce imi place, pot spune cu siguranta ca m-as lasa atrasa de o lista cu “lecturi obligatorii”, doar ca poate as inlocui cuvantul “obligatoriu” cu “recomandat” -
Pingback: Cine primeşte cărţi | bookblog.ro
-
bloodlover spune:
Lectura obligatorie a fost un chin cand eram in liceu. Singurele carti pe care am reusit sa le termin (si asta doar pentru ca mi-au placut) au fost Morometii si Padurea spanzuratilor. In rest nu mi-a placut nimic… nici macar de poezii nu am apucat sa trec.
In schimb citeam si imi placea evident tot ce nu era in programa scolara (Stephen King, Asimov, Serge Brusollo, Sven Hassel etc).
-
cristian.sirb spune:
Astea da, lecturi de protest! :) Cred ca pe toti ne-a incercat tentatia copertelor interzise. Imi amintesc cu cit chin am citit cartile de pe lista de ‘obligatorii’ pentru liceu. Dar cit bine mi-au facut ulterior. Fara acele lecturi nu as fi ajuns poate cititorul vicios si critic de azi. Si e musai sa fie obligatorii, altfel, nici sa fie vorba de cele mai stralucite carti, elevii nu le vor parcurge in veci de buna voie.
Dar ‘Padurea spinzuratilor’ imi face si acum inima sa frisoneze. Este un roman cu greutate in lit. rom.
-
Ioana spune:
Mie imi placea lista aia de lecturi obligatorii. In fiecare an incercam sa le citesc pe toate (sau cat mai multe).Era in primul rand o chestie de mandrie: cat de mult reusesc sa citesc de aici. Apoi a devenit curiozitate: daca Winetow mi-a placut atat de mult, oare cum este Singur pe lume?
Sunt carti care merita citite la o anumita varsta si multe carti de pe acea lista trebuiau citite atunci, nu mai tarziu, ca efectul sa fie maxim.
Si nu vad de ce lista de lecturi de la scoala ar trebui sa te impiedice sa citesti si altceva. De asemenea, nu vad de ce lista aia nu ar include si romane de SF, fantasy etc. Ca doar si acolo avem clasici. :D
Deci, eu sunt pentru imbunatatirea ei. -
anonimul anonim spune:
Eu nu inteleg de ce in liceu lecturile obligatorii sunt doar romanesti (exceptand poate profilul filologie). Toti vorbesc de Ion, Morometii, Concert din muzica de Bach, Enigma Otiliei etc, insa nimeni din scoala se pare ca nu da doi bani pe adevaratii clasici, ca Dostoievski, Dante Alighieri, Henryk Sienkiewicz, Dumas, Hugo etc.
Majoritatea profilor, cand sunt intrebati, motiveaza ca acestia din urma fac parte din literatura universala si deci nefiind ROMANI, nu au prioritate in citit si/sau studiat. Parca la scoala trebuia sa te invete ce e mai bun, ce e mai util, sa inveti despre oameni si opere care chiar au schimbat lumea si societatea.
Sa inteleg ca a fi roman este o virtute? Este cumva un merit? Bineinteles ca nu, nu este un merit ca esti roman, dupa cum nu e nici un merit ca esti englez, congolez sau neozeelandez. Nimeni nu are niciun merit in alegerea locului nasterii. Asa ca de ce sa fie avantajati numai si numai autorii romani? De ce sa nu recunosti si valoarea altora? Doar pt ca sunt straini? Sa inteleg ca de ex de la Marin Preda (autor roman) ai ce invata, iar de la Dostoievski sau Hugo nu?
Scoala trebuie sa faca in asa fel incat sa te invete tot ceea ce este mai bun, insa nu se respecta deloc acest lucru pt ca altfel, ar fi fost predati si autorii straini, clasicii literaturii universale.
Multe opere clasice din literatura universala se p… pe Amintiri din copilarie, Concert din muzica de Bach, Ion sau altele de acest gen, de la 5 km distanta.-
anonimul anonim spune:
In plus, in scoala si/sau facultate se fac si multe alte lucruri care nu-si au rostul, unde elevii/studentii sunt fortati sa memoreze paragrafe intregi de texte, ca apoi sa le reproduca mecanic, ca un aparat de radio in fata profului. Ala care reproduce fara cusur ia 10 si ala care uita 2-3 virgule ia 9 sau mai putin. Si dupa o saptamana sau doua, majoritatea au uitat respectivele paragrafe. Halal scoala!
Nu pot sa spun ca scoala m-a ajutat prea mult in viata (bineinteles, in afara de patalamale, caci in birocratia de azi, fara ele nu prea te baga nimeni in seama). Cel mai mult m-am ajutat singur, am citit/studiat ce m-a interesat, fiind mai mult autodidact. Nu datorez nimic profesorilor.
Profesorii mei cei mai buni au fost in primul rand biblioteca si in al doilea rand internetul. Pe internet sunt de toate, de la gunoaie pana la adevarate nestemate…de toate pt toti, insa trebuie sa stii ce sa alegi.
E drept ca in timpul facultatii am invatat din cursurile/cartile scrise de anumiti profi, dar asta pt ca ne obligau. La examen se uita sa vada daca ai reprodus exact informatiile din cartea lui, ca daca nu, iti scdea puncte bune. Profi comunisti si imbecili.
Oricum, sunt multe lucruri interesante care nu se fac in scoala. Sa luam de exemplu profilul Stiinte ale naturii (unde am fost si eu)…inveti nspe mii de exercitii la mate pe care no o sa le folosesti niciodata, niciodata, nici macar o singura data, chestii complicate de biologie si daca scoti un elev de la acest profil de stiinte ale naturii efectiv in natura face pipi pe el, caci nu stie sa recunoasca o planta, nu stie sa se orienteze in teren, nu stie sa se ghideze dupa anumite indicii, nimic si iar nimic. Dar la patalamale suntem primii.
-
Scriu Pareri spune:
13 September 2010 | 8:07 am
Ce vremuri :)
Nu stiu daca as fi citit Morometii. Cred ca da, totusi. Dar stiu ca as fi citit Enigma Otiliei si Maytrei. Doua din favoritele mele!