Esti aici: bookblog.ro » Biografii/Memorii, Istorie, Silviu Man » Jurnal 1981-1984
Jurnal 1981-1984
Autor: Monica Lovinescu
Rating: 
Pentru cei avizi de confesiuni mai mult sau mai putin indiscrete, anunt de la bun inceput ca nu sunt de gasit in Jurnalul dnei Monica Lovinescu nici detalii picante, nici prea multe marturisiri intime. Iar de vreun proces complicat de introspectie, cu scufundari periculoase in abisurile sufletului si rasturnari spectaculoase ale ordinii interioare nici nu poate fi vorba. Altundeva exceleaza acest Jurnal – anume in cronica fidela, consecventa a unei lumi pe care noi, cei din linia intai a democratiei(?!) postcomuniste o ignoram ambitios: lumea exilului.
In aceasta perioada cuprinsa intre 1981 si 1984, prin lume se intampla zeci de lucruri strigatoare la cer, precum:
- parintele Gheorghe Calciu face greva foamei la Jilava, pentru a cincea oara, fiindca e batut salbatic si i se pun droguri in mancare;
- in Polonia, armata preia puterea si aresteaza majoritatea liderilor Solidarnosc;
- politia germana descopera ca cinci securisti romani ce treceau drept ambasadori pregatisera o operatiune ce avea urmatoarele teluri: o bomba la Europa Libera, otravirea lui Paul Goma, rapirea unei rude a unei personalitati politice de prim-plan de la Bucuresti (care ceruse azil in Germania) si agresiunea impotriva unei doamne care se ocupa de emigranti – prin gaze paralizante si talharie;
- Mihai Botez este “agresat pe strada si locuit in inima cu un fel de manusa de fier”;
- Andrei Plesu lucreaza ca documentarist, “taie si lipeste ziare, face necrologuri etc. in timp ce are o bursa Humbolt si nu stiu cate invitatii la universitati din strainatate. Nu i se da drumul ! ”;
Toate evenimentele, inclusiv cele de asemenea gravitate, sunt foarte succint consemnate in Jurnal, ca un fel de notite scrise in graba pe un colt de hartie. Trebuie sa te opresti uneori din citit, sa constientizezi ca e vorba de oameni pe care Ceausescu si fratii lui intru teroare ii vanau si ii urau…
Dna Lovinescu apartine mai mult verbului decat adjectivului. Rar apar cuvinte sau fraze care sa tradeze implicarea afectiva a autoarei, care se arata permanent sobra, echilibrata, lucida. In plus, este atat de modesta incat, daca nu ai aflat cate ceva despre biografia d-sale si a d-lui Virgil Ierunca, e foarte greu sa intuiesti doar din Jurnal binele pe care acest cuplu formidabil l-a facut Romaniei, sau faima de care se bucura, sau influenta pe care o aveau emisiunile si cronicile D-lor (dupa o emisiune de-a lui Virgil Ierunca despre Jurnalul de la Paltinis, securistilor le era frica sa nu aiba loc vreun pelerinaj la domiciliul lui Noica!). Nu numai modestie, dar intuiesc chiar o repulsie organica a dnei Lovinescu fata de orice patetism si efuziune, cu atat mai mult cu cat obiectul acestora ar fi chiar activitatea “Ieruncilor”, cum dragastos ii boteza Gabriel Liiceanu.
Un viespar de oameni si un “bricabrac” de intamplari, aceasta colectie de mentiuni (scurte si percutante, ca niste telegrame adresate istoriei): mii de telefoane, filme vazute, carti citite, concerte, multe cronici de facut, imbolnaviri de toate soiurile, moare Brejnev, dispare pisoiul Kiki, Cel mai iubit dintre pamanteni publicat in 100.000 de exemplare se epuizeaza imediat, moare Boris Souvarine (excelentul biograf al lui Stalin), oboseala, vacante, restaurante, teroristi, vizite, Arthur Koestler se sinucide impreuna cu sotia, mainile lui Soljenitan sunt “nevocative, albe si intemeiate”, PPC = Poate Pica Ceva, mor Truffaut si Michaux, mai apare cate-o gripa, Pintilie viseaza filme despre Pitesti si parintele Calciu, apar in cadru zeci si zeci de intelectuali de toate natiile si formatiile (Christinel si Mircea Eliade, Revel, Aron, Besancon, Culianu, Cioran, familia Ionesco, Glucksmann, V. Bukovski, Goma, Haulica, Sorin Dumitrescu, G. Banu, Breban), se leaga prietenii, mor prieteni.
Apropo de prietenii care se leaga, incantatoare portretele lui Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu de acum un sfert de secol: cel dintai- la fel de serios, “gata de razmerite interioare”, “primul nevanitos care paraseste Romania”, cu “panici de modestie”, cu crize, uneori satul de teorie si avid de act, al doilea – cu acelasi umor subtil, generos cu “adversarul” de idei, dar mai ales… bun, in sensul cel mai deplin si necorupt al termenului. Liiceanu e profund, Plesu mereu inspirat…
Din casa “Ieruncilor”, Romania se vede tare sinistru. Fagocitata de frica si minciuna, inecata de mizerie, parazitata de scriitori “orfani ai curajului”. In lupta pentu preschimbarea tarii, Jurnalul este un document al mergerii inainte. Oamenii mint si se umilesc deseori, in spatele Cortinei de fier raul se perpetueaza parca vesnic, sunt multe clipe cand ramai doar cu speranta. Si totusi, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca scriu si vorbesc mai departe, asumandu-si misiunea firesc si demn. “Am obosit tot conjugand verbul: a innebuni” – in sfarsit, abia in aceasta nota, autoarea nu e sincera. Si slava Domnului!
* Un articol relevant pentru a afla cum era atmosfera de lucru la Radio Europa Libera, departamentul de la Munchen, puteti citi aici.
O recenzie de: Silviu Man
M.L. e si azi singura acolo si, la drept vorbind, uitata. Adevarata nedreptate a exilului a fost pana la urma postcomunista, si le-am facut-o noi, tara, nu vreun ‘regim’ oarecare. E pesemne cel mai trist lucru, pe care nici ei nu-l pot marturisi. Acesti oameni au avut ceva eroic, toata lumea lor avea ceva meschin, de viespar provincial (de aceea o evita cat putea Cioran) si totodata inaltator. Au fost poate ultimii oameni care au facut ceva consistent pentru tara, sacrificandu-si destinele.
Totul, in zadar. Astazi suntem intr-o alta lume, in care efortul lor pare bizar si, cu adevarat, de neinteles. Cand simt ca avem de tinut doliu dupa o lume care nu va mai reveni niciodata, la ea ma gandesc.
Va multumesc ca mi-ati amintit-o.
Cu atat mai amar cu cat Virgil Ierunca s-a stins nu de prea multa vreme.
tineti minte pasajul din “Usa interzisa” in care G. Liiceanu le spune celor doi “Ierunci” : “Va astept in Romania, la intersectia dintre bulevardele Monica Lovinescu si Virgil Ierunca?”. O formula la fel de relevanta ca replica dvs. : “Adevarata nedreptate a exilului a fost pana la urma postcomunista, si le-am facut-o noi, tara, nu vreun ‘regim’ oarecare”, pentru care va multumesc.
PS : Humanitas a lansat recent “Cuvantul din cuvinte”, romanul Monicai Lovinescu, scris prin anii ‘50 si publicat pentru prima oara in limba romana. Un briefing gasiti aici : http://www.humanitas.ro/carti/carte.php?id=2355
Lumea exilului romanesc este si azi putin cunoscuta, mai ales de generatiile post decembriste si cartile ce abordeaza acest subiect in care includ si memoriile doamnei Lovinescu, vor fi adevarate mine de aur pentru istoricii ce vor studia utopia negativa ce a fost comunismul romanesc si de aiurea.N-am gasit materialul despre atmosfera de la Europa libera, mentionat in recenzia avizata a lui S. Man.As fi recunoscator daca autorul recenziei, mi-ar da mai multe date despre acel articol
tibi
intr-adevar, jurnalul national a sters acel link. am gasit insa textul integral reprodus aici :
http://ortodox.net/article.php?story=20050131105847875
Generartia anilor ‘90 nu i-a vazut pe cei din exil ca find “prieteni”. Eram copil pe atunci, dar mai tin minte formulari de genul: “Ei au fugit din tara, acuma traiesc bine, daca tot tin cu Romania de ce nu vin aici?”, atitudine intarita si de retorica oficiala a puterii. Adica noi am ramas aici, am suferit, sa fim lasati in pace.
Pentru anii ‘90 aceasta atidutine a fost o a doua “cortina de fier” pe care de data asta ne-am facut-o de unii singuri.
Putini au stiut sa vada dincolo.
Sunt sigur insa ca lucrurile se schimba, iar la finalul acestui deceniu vom avea alta perceptie despre exilul romanesc.
Ai dreptate, Silviu. Dupa mine, reactia dupa ‘90 apropo de exil a fost pentru ei ca o a doua moarte, bonus. Sa dea Dumnezeu ca lucrurile sa se schimbe, iar visul bibulevardier sa se indeplineasca. Asta, insa, nu se va face decat prin rostire. Care ne revine noua, celor care cred sincer ca d-na Lovinescu et al. nu erau agenti americani meniti sa submineze glorioasa economie comunista.