Jurnal intim
Scris de Silviu Man • 12 March 2008 • in categoria Biografii/Memorii
Autor: Miguel de Unamuno
Rating: 
Jurnalul intim al lui Unamuno e o carte despre care nu as vrea sa vorbesc prea mult. O recomand pentru ca (re)lectura ei va fi foarte incomoda pentru spiritele noastre abulice, insa nu m-as hazarda in teorii de interpretare, fara doar si poate banale si insuficiente. Ma bucur ca am descoperit-o si ca a lasat in mine urme in forma de semne de intrebare, dar nu ma pot exalta inaintea ei, pentru ca ma simt direct vizat.
Pe coperta cartii e imprimat celebrul Cristo Crucificado al lui Velazquez, dar nu va asteptati sa descoperiti printre pagini vreo predica de om care a descoperit cu adevarat credinta si acum o propovaduieste detasat pentru ceilalti rataciti. Nici pomeneala de sfaturi, ori cai de urmat universal valabile, sau retete de mantuire. Rare momente de liniste, si aceea tensionata. Rugaciuni disperate amestecate cu clipe de neant sufletesc. In Jurnalul intim nu e loc de impacarea ecumenica si grandioasa a Adagio-ului lui Albinoni, ci de tragicul si nelinistea Toccatei lui Bach"
Cautarile catre Dumnezeu ale acestui spaniol sunt in mod grav valabile pentru foarte multi dintre noi. Cati nu-L folosim decat ca solutie ultima atunci cand ne-am ranit rau la suflet? Cati nu obisnuim a-L confunda cu placerile noastre trecatoare, cu libertinajele si nerusinarile noastre vanitoase? Ce face Unamuno aici este pur si simplu un sfasietor act de diagnoza neobosita a acestei ipocrizii a credintei-surogat pe care noi ne-o cultivam cu mult calm.
O criza cardiaca si moartea unui fiu hidrocefal au fost semnele care i-au clatinat lui Miguel de Unamuno turnul de ignoranta de rang universitar, cu doctorat in litere si filozofie, in care s-a adapostea. La 33 de ani, porneste o lupta infricosatoare cu sine insusi, cu ispitele si ratiunea lui enorma si pustiitoare din care se nasc marturisirile naucitoare ale Jurnalului intim si Agoniei crestinismului. Va incepe sa-i fie teama (si ce fertila teama! Teama de Dumnezeu a lui Unamuno este roditoare, nu e angoasa neproductiva). Va incepe sa se intrebe daca nu cumva adevarul se ascunde altundeva decat in algoritmica umanista al carei slujitor era"
"Daca ajung sa cred, la ce bun alta dovada a adevarului credintei? Va fi o minune, o adevarata minune, marturie a adevarului credintei."
"O fapta, o singura fapta de mila calauzitoare, de simtire scaldata in lacrimi, de dragoste adevarata, si sunt mantuit. Dar ce ma va duce oare la aceasta fapta, de vreme ce in spiritul meu nu mai exista decat concepte? Nu pot sa plang. "
"Da-mi, Doamne, o credinta absoluta si ea va fi dovada ei insesi si a adevarului ei."
Indemnul sub care Unamuno isi cauta mantuirea este acest miraculos: "Comporta-te ca si cum ai crede si vei sfarsi prin a crede." Ca urmare, vom fi "martori" (ne amagim noi; de fapt suntem fiecare "parte" din acest proces) la neobosite incercari pentru dobandirea simplitatii si pacii si la razboaie feroce date intre ratiunea aspra care vrea dovezi si credinta care inmugureste sfielnic:
"Sau imbecil, sau credincios, nu vreau ca mintea mea sa-mi fie propria-mi tortura si ca viata sa-mi fie inveninata de certitudinea sfarsitului ei si de obsesia neantului."
Astazi v-am vorbit despre cartea unui om care a ingenuncheat ca sa-si caute sufletul ratacit prin iarba inalta si incalcita a logicii si materialismului. Care a vrut curajul de a afla daca crede cu adevarat sau nu, cu pretul caznelor unui drum al Damascului. Ceea ce doresc tuturor.
O recenzie de: Silviu Man
Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Ilie Catrinoiu spune:
Nu am citit cartea, dar dupa ce spui aici, se vede ca autorul a avut un curaj mare. Adica nu a fost nesimtit.
“La 33 de ani, porneste o lupta infricosatoare cu sine insusi, cu ispitele si ratiunea lui enorma si pustiitoare din care se nasc marturisirile naucitoare ale Jurnalului intim si Agoniei crestinismului. Va incepe sa-i fie teama (si ce fertila teama! Teama de Dumnezeu a lui Unamuno este roditoare, nu e angoasa neproductiva).”
Misticii spun ca dracul are mai multa ratiune decat omul. Dar nu are decat ratiune, atat! Cred ca ai surprins aici marea reusita a lui Unamuno – “(si ce fertila teama! Teama de Dumnezeu a lui Unamuno este roditoare, nu e angoasa neproductiva).” AICI E MARE ADEVAR! Aud tot felul de aberatii ca: “Angoasa metafizica este o lupta cu demonul”. Nu este asa. Angoasa metafizica nu este o lupta cu demonul, ci este aderarea la insusi modul de “a fi” al demonului. Si daca aderi la ceva nu mai poti sa te lupti cu acel ceva. Cred ca e logic. Din cauza asta angoasa rationalistului NU este productiva. Cu demonul poti sa te lupti numai atunci cand incerci sa participi cu fiinta ta la un anume urcus spre Dumnezeu prin credinta si rugaciune. D-abia atunci incepi sa te lupti cu demonul deoarece, el avand mai multa ratiune decat un om, incearca sa faca orice pentru a te departa de Dumnezeu. Din acest motiv realitatea dracului in lume este astazi minimalizata, daca nu chiar camuflata de-a binelea de fata oamanilor prin tot felul de ideologii si placeri. Asta este cea mai mare ratiune a dracului – el face omul sa creada ca nu exista, ca libertatea inseamna zdrobirea limitelor. Dar oamanii nu vad.
De exemplu: daca ii spui unui om ca in timp ce un tanar isi face in fiecare seara rugaciunea si are o anumita deprindere cu rugaciunea, acest tanat aude cum ii bate cineva in usa sau in geam, prostul va incepe sa rada. El, saracul, e deja furat de ratiunea demonului, el crede ca nu exista drac, si astfel nu are cum sa-i desluseasca actiunea pentru ca nu e in stare sa se lupte cu dracul, nu e in stare sa se situeze pe o pozitie contrara lui.
Cred ca Unamuno si-a dat seama de asta. In haul ratiunii lui, el si-a dat seama ca a ascuns un demon anonim impotriva caruia nu putea sa lupte decat prin rugaciune si lacrimi. Din pacate, putini isi dau seama de asta si au un asemenea curaj catre Dumnezeu si impotrivire asupra diavolului.
Pentru cei mmulti, timpul, vremea, moda sau ideologia bat existenta in sine. E mai cooooooool, ai? :-) Dar cum am spus, dracul are mai multa ratiune decat omul si nelinistea metafizica este insusi demonul.
-
Tudor spune:
Am ramas impresionat de aceasta recenzie. Mi-au placut si comentariile.
Voi incerca sa imi cumpar cartea.
Din partea unui student la teologie respect pentru acest articol! -
man spune:
Anca, Tudor : multumesc. sper sa va fie de folos cartea..
Ilie : Intuiesti un lucru fundamental : ne-nesimtirea lui Unamuno. Chiar scrie la un moment dat, intr-o nota, “pudoarea m-a salvat”. Incapatanarea asta de a nu intra cu bocancii in Biserica, de a considera credinta drept ceva la care sa te ridici tu, nu care sa se coboare la tine pentru a-ti folosi drept justificare pentru vanitate sunt uluitoare. nevoia a crede curat(!), cati o simtim?
“Din cauza asta angoasa rationalistului NU este productiva. ” – e vorba de miza, in fond. nelinistea (hai sa folosim termenul asta mai firesc decat teposul “angoasa”) a fost semnul luptei lui Unamuno, insa cautarile i-au fost cu substanta prin faptul ca a cautat inspre sus, nu pe orizontala. Nelinistea rationalistului poate fi si ea un semn al prezentei nenumite a lui Dumnezeu care ii da de stire despre El, dar daca se desfasoara pe orizontala, nu poate avea rezultat mangaietor – te impiedici de pereti in loc sa cauti sa iesi prin tavan :)
Vorbea Cristian Tabara mai demult despre o gravura, cred, cu un om si cu un alt “om”, ceva mai special. ei bine, acest “om” ii spunea celuilalt : “nu-ti fie teama, eu sunt nimeni.” Ghici cine era? In fond, ce e mai logic si mai benefic intr-un razboi decat sa te camuflezi perfect pentru a putea lovi atunci cand victima se va misca prea mult in perimetrul ales de tine?
“demon anonim” – cred ca nici tu nu esti constient pe deplin ce sintagma fantastica ai scris. tine-o minte,ca eu am retinut-o deja! :)
-
Ilie Catrinoiu spune:
“Nu-ti fie teama, eu sunt nimeni” Fantastic! Sub “Demonul anonim” se ascunde ratiunea demonului. Uita-te in jurul tau si o sa vezi cum tot raul capata explicatie si justificare stiintifica. Femeile avorteaza. De ce? Pentru ca e un drept al lor. CE, FEMEIA NU E OM? DECI AVORTUL E FIRESC! Copilul nu conteaza daca nu are gura sa strige. Mai nou, se incearca sa se demonstreze ca nu exista viata in perioada pre-natala a unui copil. Vreau sa vad cum o mai fac si p-asta imbecilii astia. Ard de nerabdare. :-) In SUA a aparut luna trecuta o pastila care intrerupe menstruatia pt. totdeauna la femeie. Adica sa nu mai facem copii prin contact sexual, ci in eprubeta pt. ca sexul sa devina sport de performanta, nu cum e acum – doar sport. Copii din dragoste? Doamne fereste!!!! La ce bun?!
Astept sa vina si momentul in care criminalii vor fi declarati nevinovati ca sa ii mai dam inca o data dreptate lui Camus; crima sa devina si ea o parte a instinctului uman. CE, CRIMINALUL NU E OM? DECI CRIMA LUI E FIREASCA! Trebuie doar sa mai apara vreun psiholog sau psihoterapeut genial care sa demonstreze “prostilor” ca si crima inseamna mod de a fi. Doar omul trebuie sa se supuna statului si legii. Nu mai e mult timp.E vorba doar de un demon anonim!
-
man spune:
Doua idei de care mi-ai amintit :
1. Dan Puric a spus odata : “Incetati sa mai credeti in imaginarul diavolului de tip clasic – cu coarne, coada si copite. Acum diavolul a evoluat si el – e om de stiinta, cercetator…” – dovada descreieratii aia de care vorbesti, dovada acei feroce ignoranti de teapa lui Dan Brown etc.
2. ai sa razi pe sub mustata poate cand am sa-ti spun ca marele sociolog francez, Emile Durkheim considera crima (lato sensu – adica orice gen de delict, nu numai omorurile) un factor de … sanatate sociala. adica acelasi gen de rationament pagubos – ca daca exista in fiecare om o farama de rau, inseamna ca e in natura lui, deci e normal. a nu se intelege ca Durkheim pretindea ca fenomenul criminal sa fie bine mersi lasat in pace fiindca e “normal”, dar este inadmisibila o atare determinare cauzala a acestuia. Periculoasa prin interpretarile ulterioare care i se pot da…
-
andrei spune:
Unamuno a fost un cautator si un om adevarat, un om viu.
Totusi problemele care l-au preocupat cel mai mult nu sunt rezolvabile pe cale strict rationala.
Ele depasesc domeniul ratiunii abstracte si de adevarul lor omul nu se poate incredinta decat participand existential la comuniunea cu Dumnezeul cel viu si personal si iubitor de oameni.
Numai asa vom birui frica care ne inconjoara si vom sti limpede ca nu vom muri niciodata. -
Pingback: Even if it’s a tree that stand by itself : Andrei Rosca: My way
Anca spune:
1 July 2007 | 6:24 pm
ce mult mi-a placut finalul:)