Autor: Aharon Appelfeld
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Any Shilon
253 pagini
ISBN: 978-973-46-1112-6 (în limba engleză)
Marșul forțat prin memorie
Escaladează muntele doar cât să te lămurești că e un munte. Niciodată până-n vârf. Cam așa povățuiește un proverb antic, probabil chinezesc, căci chinezii au zicale la îndemână pentru toate situațiile. Aharon Appelfeld se cațără, târâș, cu fiecare carte pe care o concepe, până pe buza rănilor sale sufletești, le pipăie marginile dureroase, dar ne dăm negreșit seama ce spaimă îl cuprinde mereu când e să privească înăuntrul lor. Și ce greu îi cade să-și amintească ceea ce ține prea limpede minte! Povestea unei vieți e o plagă deschisă. Se parcurge cu ochii sufletului acoperiți (a oroare) cu palma, urmărind rândurile printre degete.
De douăzeci de… cărți – se destăinuie autorul – își tot propune să regăsească dumnezeirea copilăriei sale lipsite de umbre, dar și să împărtășească întocmai atrocitățile prin care a trebuit să treacă în timpul prigoanei naziste – copil fiind, evreu fiind: evadarea din lagăr, ”marșul forțat” prin noroaie și prin păduri neștiute, dar mai puțin neprietenoase decât oamenii la porțile cărora a bătut pentru o bucată de pâine și adăpost; hăituit de ”eroicii” soldați antisemiți ai mareșalului Antonescu, slugi docile, cu exces de zel criminal, ale măcelarilor de elită germani. Dar: ”Am scris deja mai mult de douăzeci de cărți despre acei ani, însă uneori mi se pare că încă nici nu am început să-i descriu, că memoria plină, detaliată, e încă ascunsă înăuntrul meu, iar când va țâșni din adăpostul ei, va curge în valuri zile la rând.” (more…)
Autor: Gheorghe Florescu
Rating:
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2008
503 pagini
ISBN: 978-973-50-2208-2
Legenda cafelei
Dumnealor ciobanii, de-a lungul și de-a latul lumii și Istoriei, au jucat diverse roluri: ba de precursori anonimi ai marilor geografi și exploratori – în căutarea neobosită a locurilor cu verdeață, propice păscutului; ba au fost rivali, dușmănindu-se și ucigându-se între ei pentru frumusețea turmelor (primele conflicte de amploare ale omenirii au avut loc pentru o oaie, nu pentru o oarecare Elena din Troia); ba întemeietori de țară și de nemuritoare dinastii monarhice, iar, mai înspre zilele noastre – patroni un pic cam neciopliți și cam ”războinici” ai unor epuizate cluburi de fotbal. Legendele pastorale ascund, de obicei, o importantă dimensiune tragică, nu sunt de notorietate prea multe povești hazlii sau relaxante cu ciobani…
Noroc cu baciul yemenit (unii ne încredințează că a fost etiopian, ceea ce ne mută cu tot cu legendă în Africa…), de fapt, noroc cu caprele lui, care au încercat cele dintâi, pe propria blană, proprietățile vitalizante ale cafelei, îndepărtând ghinionul tragic care însoțea peste tot păstorii. Păscându-și respectivul baci cornutele printre arbuștii (necunoscuți la acea dată) care produceau miraculoasele boabe, (more…)
Autor: Jose Freches
Rating:
Editura: Allfa
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Roxana Bîrsanu
827 pagini (volumul 1 + volumul 2)
ISBN: 978-973-724-167-2
Recunosc că până acum nu am mai citit nici o biografie. Am citit tot felul de articole, despre multe persoane importante, însă o carte în care se povesteşte întreaga viaţă a cuiva nu îmi aduc aminte să fi citit vreodată. Mă hotărâsem să abordez acest gen când am văzut recomandările din Ghidul de cititor feroce, care mi-au atras atenţia. Iar când a ajuns la mine cartea despre Gandhi, m-am gândit că nici nu se putea să încep mai bine.
Toată lumea ştie ce om grozav a fost Mohandas Karamchand Gandhi. Cred că imediat după rostirea numelui lui mai toţi se gândesc automat la poate cel mai cunoscut citat care îi aparţine: “Be the change you want to see in the world.” Ştiu că a luptat pentru India, ţara lui de origine şi că a trezit admiraţia multor lideri.
Dar câţi ştiu exact modul în care a “luptat”? Câţi ştiu cine i-a servit drept model? Cine i-a servit drept suport în vremurile grele? Câţi ştiu cum a ajuns acest om micuţ şi firav să fie una din personalităţile emblematice ale istoriei? Cine ştie cum a început totul?
Eu una nu aş fi putut da un răspuns coerent la întrebările de mai sus. Acum însă vă pot spune că tânărul Mohandas (more…)
În Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă Haruki Murakami își dezvăluie o cu totul altă față, o latură a personalității care pe mine m-a surprins foarte tare, fiind obișnuită cu stilul metropolitano-fantastic al romanelor sale fantasy desprinse dintr-o Japonie cosmopolită și occidentalizată. De această dată stilul său este clar și simplu, fără fraze alambicate sau ”floricele”, însă de o profunzime limpede, cu metafore și aforisme ce îndeamnă la meditație asupra sensului existenței fiecăruia dintre noi.
Așa cum mărturisește însuși scriitorul în prefața romanului său, această scriere reprezintă însumarea gândurilor sale scrijelite de-a lungul anilor în care și-a măsurat existența între maratoane și cărți publicate, conferințe și cursuri, călătorii în SUA și Hawaii. Autenticitatea notițelor este dată tocmai de modul în care au fost rearanjate pentru a crea acest roman autobiografic, întrucât capitolele marchează un alt colț al lumii în care Murakami se afla, cât și data. (more…)
Vă spun pe neocolite cum stă treaba: cartea aceasta m-a găsit pe mine!
Am să încep cu ceea ce s-ar fi cuvenit să fie, de fapt, încheierea: am citit Cartea şoaptelor cu smerenie, ca pe o Psaltire, urmărindu-i lacom rândurile, cu arătătorul apăsat tandru pe hârtia lunecoasă – cum ni se întâmplă când silabisim prima oară din Abecedar. Am psalmodiat-o, m-am rugat laolaltă cu personajele ei pentru pacea sufletului unui mic popor mare, un popor prădat de ţară, fără prieteni – armenii. Cronica migălită de Varujan Vosganian picură cumpătare şi atemporalitate în inima cititorului şi deplasează fireasca dorinţă de vendetă – dinspre nervii, muşchii şi viscerele celui impresionat de ororile narate – adânc în conştiinţa lui. Şi anume, nu ispitindu-l la crimă – ca răspuns (mereu insuficient) genocidului, ci sprijinindu-l să înţeleagă, să ţină minte, ca să mărturisească mai departe. Musai şoptit, pentru că şoapta înmoaie orice vrăjmăşie, îndulceşte zilele şi prelungeşte viaţa.
Un veac de plâns gâtuit, de doliu nedus la capăt după morţii lăsaţi pradă corbilor Anatoliei şi apelor Eufratului în urma convoaielor de deportaţi, i-a dezobişnuit pe armeni de deprinderea de a-şi striga durerile, păsul, şi, mai mult de atât, i-a împins treptat să nu se mai sfătuiască despre treburile serioase cu glas tare, ci şuşotind ca pentru sine. (more…)
Iti place de noi? Daca da, ne poti ajuta promovand bookblog pe blogul sau site-ul tau. AICI poti gasi cateva bannere si codurile pe care le poti copia in tema blogului tau.
(în limba engleză) 
