Autor: Ovidiu Hurduzeu
Rating:

Daca faceti parte din acei care vad in The Wall-ul pinkfloydian un film-constiinta, sau daca vi se pare ca Procesul e mai degraba un mare si disperat ţipăt decat un "roman absurd" (iar Kafka nu e doar un autor demn de pomenit in reclame si cand vrei sa fii trendy), atunci nu exista nici un motiv pentru care sa nu cititi Sclavii fericiti. Am facut acesta analogie pentru ca volumul de fata e la fel de aristocratic ca cele doua opere de mai sus - prin aristocratic intelegand un gen de discurs nascut dintr-o puternica si roditoare framantare personala, asumat pana in panzele albe, care in realitate nu este destinat unei majoritati si care nu ofera "idei generale" si previzibile.

De dl. Ovidiu Hurduzeu am auzit prima oara acum un an si ceva, la o recomandare din Dilema Veche a d-lui Teodor Baconsky, care-i definea cartea drept "bibliografic solidă, doldora de satiră subţire, coerentă pînă la originalitate şi revelatoare de sensuri care exced vigilenţa curentă. Un veritabil manual de supravieţuire".

Intre timp, descoperindu-i si cateva eseuri, precum Tineretea ca eveniment - o reteta pentru combaterea raspandirii mentalitatii TBC-ului la tineri (unde TBC = Tehnologie, Bani, Confort), sau Ideologia umanismului secularizat, am inteles fara dificultate ca Ovidiu Hurduzeu are o inteligenta incomoda (tocmai am comis un pleonasm), pe care rrromania noastra supracaragialiana, care bate intelectualii cu ciomege mineresti sau ii ameninta cu picajele fortate din balcoanele Palatului Parlamentului, nu vrea, nu poate si nu stie sa o asculte.

La Ovidiu Hurduzeu, identificarea simptomelor si punerea diagonsticului se fac cu precizie infinitezimala. Autorul nu poate fi pacalit. Are ceea ce spunea Sestov ca a dobandit Dostoievski: o "a doua vedere". Nu crede nici un moment in tehnologism, globalism (nu globalizare), consumism, in logica excesului postmodern. Multiculturalismul, drepturile omului si ale minoritatilor, political correctness-ul, mentalitatea de grup, cultul victimei luate ca reper normativ sau al imaginii date drept realitate suprema, ecologismul fanatic si, in genere, tot ceea ce alcatuieste religia sociala a zilelor noastre sunt fenomene pe care le demoleaza, strigandu-le ipocrizia si perversitatea. Foarte rar se pot intalni oameni care sa identifice atat de riguros raul. Pe aceasta linie, Ovidiu Hurduzeu e frate bun cu Orwell, Jean-Franí§ois Revel, Huxley, Alain Besaní§on, Arthur Koestler, Kafka, Konrad Lorenz, cel din Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate.

Dan Stanca spunea ca autorul "gandeste cu mintea lui, vorbeste cu gura lui, scrie cu mana lui". Autonomia aceasta face ca eseurile din volum sa aiba o puternica nota personala, nefiind rigidizate de vreun sec balast lingvistic ori ideatic. Se trece cu naturalete de la analiza sobra la exemplul ghidus, de la demnitatea conceptului minutios examinat la expresivitatea semnelor de exclamare si aldinelor. Nu pot sa nu mentionez genialitatea unor definitii si butade ca: "Postmodernitatea este epoca superfluitatii mondializate", "Comunism - totalitarism tehnologic primitiv", "Cand totul "se face", se produce, nimic nu se mai petrece", "Micul Paris interbelic era cosmopolit prin cultura "Capşa", nu prin seminariile organizate de Liga Natiunilor", "Sa avem si douazeci de centrale nucleare, si tot ar exista riscul ca in Romania sa se moara iarna de frig", "timpul insomniei mondializate", "Paranoia, boala Modernismului si a despotismului, lasa locul schizofreniei postmoderne", "acesti "sovietici" eficienti si devitalizati care ne ofera cafea fara cofeina, smantana fara grasime, bogatie fara bani, trai fara traire, diferente fara alteritate, femei fara feminitate, umanitate fara oameni, sclavie fara stapani, spiritualitate fara spirit. O Nirvană cu frişcă".

Daca lumea de azi vi se pare "OK", fiind, nu-i asa, "cea mai buna din lumile posibile", nu stiu daca are rost sa cititi acum Sclavii fericiti. Doar cand se naste de undeva un semn mare de intrebare, cand vi se pare ca un ceva puternic si nedefinit incearca sa va smulga pe voi de voi insiva, cautati acest tratat de descompunere a mitologiilor moderne. E foarte posibil ca din el sa intelegeti ca mitul pesterii ramane valabil in orice epoca, doar umbrele si iluziile se rafineaza.

O recenzie de: Silviu Man