Interviu Julia Navarro- partea I

June 19th, 2008 | Interviuri scriitori |

Julia Navarro s-a născut în 1953 la Madrid, Spania. Şi-a construit o carieră în jurnalism, lucrând în diverse medii de comunicare (televiziune, radio, presa scrisă) şi publicând pentru mai multe ziare. In prezent este jurnalistă la Agencia OTR/Europa Press din Madrid, iar rubrica ei de analiză politică este preluată de alte 50 de ziare din ţară. Până în anul 2004 publicase 4 cărţi de eseuri pe teme politice. În 2004 a apărut şi primul ei roman, Confreria Sfântului Giulgiu, urmat în 2005 de Biblia de lut, iar în 2007 de Sângele nevinovaţilor, toate best-seller internaţionale.

Cu aşa o istorie, este uşor de imaginat ce emoţii aveam când m-am dus să o întâlnesc pe Julia Navarro la hotelul unde era cazată. Citisem Confreria Sfântului Giulgiu şi Biblia de lut, aveam cam patru pagini de întrebări pe care vroiam să i le pun şi îmi făceam griji că o să râdă de ele sau că, vorbind spaniola, nu voi înţelege toate nuanţele din exprimare. Însă de cum a intrat pe uşa hotelului- venea de la lansarea pe care o avusese la Bookfest- mi s-au risipit toate emoţiile. Plină de energie şi de voie bună m-a salutat zâmbitoare şi m-a cucerit pe loc.

Am vorbit nu numai despre cum a început să scrie ci şi despre temele care au stat la baza romanelor sale, teme care reprezintă de fapt probleme actuale şi grave ale lumii. Julia Navarro este adânc ancorată în realitate, o interesează tot ce se întâmplă în lume, ştie ce vrea şi mai ales este foarte hotărâta şi optimistă.

Raluca Alexe (bookblog.ro): Sunteţi jurnalistă şi aţi publicat cărti de nonficţiune. Cum de v-aţi gândit să scrieţi beletristică, a venit ca un lucru firesc?

Julia Navarro: Din întâmplare. Într-o zi, stând la plajă cu fiul meu, am citit în ziar o ştire în care se vorbea despre decesul unui om de ştiinţă, Walter McCrone, cel care a analizat Sf Giulgiu din Torino, ajungând la concluzia că este fals şi disputa dintre el şi alţi oameni de ştiinţă care susţineau că acest giulgiu este autentic. Asta mi-a trezit imaginaţia şi am decis să scriu un roman.

RA: Dar vă gândiseţi vreodată până atunci să scrieţi beletristică? V-aţi dorit vreodată asta?

JN: Nu, eu nu aveam nici un cont de încheiat cu literatura, până atunci scrisesem cărţi şi ştiam ce înseamnă să ţii în mână o carte a ta, deşi erau cărţi politice sau de eseuri. Astfel încât nu simţeam nevoia să scriu o carte. Şi a fost chiar o întâmplare, dacă acea ştire nu ar fi apărut în ziar la momentul acela, nici nu aş fi citit-o pentru că nu aş fi avut timp, dar aşa a fost să fie- în timpul verii, neavând nimic de facut şi astfel am început să scriu. Când am terminat romanul, lucru care a durat un an şi jumătate, nici nu ştiam dacă se va publica, deoarece editura era obisnuită să scriu cărţi politice, nu romane. Astfel că prima mare surpriză a fost că mi-au publicat romanul, iar a doua a fost să aflu că în doar 15 zile deja se epuizase primul tiraj, şi de atunci totul mi se pare un vis. Am participat cu acel roman la Târgul de Carte de la Frankfurt şi au început să îl cumpere edituri din toată lumea.

RA: Au existat comentarii negative legate de intrarea dvs în rândul scriitorilor, cum ar fi faptul că o jurnalistă ar trebui să se ocupe de analize politice, de articole, şi nu de beletristică?

JN: În linii mari comentariile primite au fost pozitive, dar în orice caz, cum sunt jurnalistă şi sunt obişnuită să îi critic pe ceilalti, sunt pregătită să fiu criticată la rândul meu. În orice caz, am avut norocul ca majoritatea acestor comentarii să fie pozitive.

RA: Noroc, dar cred că mai degraba merit

JN: (rade)E, nu chiar, exista şi o magie în aceasta lume a cărţilor astfel că nu ajungi să înţelegi niciodată de ce cartea ta place atâtor oameni şi de ce alţi scriitori, care sunt la fel sau chiar mai buni, nu reuşesc să treacă de această barieră. Aşa că în ciuda faptului că am avut succes, nu mi-am dezlipit picioarele de pe pământ şi păstrez în minte faptul că aceasta este o magie care într-o zi s-ar putea să dispară.

RA: Cum este viaţa literară în Spania? Este greu pentru un debutant, să zicem, să publice o carte?

JN: Da, este destul de complicat să publici, pentru că sunt mulţi tineri care îşi trimit cărtile la edituri, la agenţii literare şi din sutele de exemplare care sosesc, una singură sau două ajung să fie publicate. Eu am avut norocul că eram deja o persoană cunoscută şi că publicasem deja cărţi; să spunem că aveam deja porţile deschise la editură. Pot spune deci că am fost privilegiată. Dar pentru tineri nu este uşor să îşi publice cărţile, în ciuda faptului că în ultimul an au apărut în literatura spaniolă mulţi tineri scriitori cu adevarat interesanţi. Dar sunt în minoritate.

RA: Se poate trăi din scris în Spania? Pentru că în România nu prea se poate”

JN: Depinde de succesul pe care îl ai. Sunt într-adevar multi scriitori care trăiesc din ceea ce scriu şi alţii care nu îşi permit. Dacă mă întrebi pe mine, eu pot. Mulţi mă întreabă de ce nu renunţ la jurnalism, având în vedere că mi-a mers foarte bine, şi aş putea trăi numai ca scriitoare de romane. Dar fiind ziaristă sunt obişnuită să văd oameni care s-au bucurat de mult succes, însă succesul cum vine aşa dispare, fie că este vorba de politică, literatură, muzică sau orice alt domeniu. Şi nu vreau să “calatoresc” dintr-un domeniu în altul, prefer să continui să practic jurnalismul, iar daca va veni o zi în care cărţile mele nu vor mai plăcea, pe mine ma va găsi făcând ceea ce am facut întotrdeauna, jurnalism. Dar în general este greu în toate ţările să trăieşti din scris, lucrurile acestea se pot întâmpla oriunde, Romania nu este o excepţie.

RA: Este destul de greu să pătrunzi pe piaţa literară din Romania şi din cauză că scriitorii deja cunoscuţi încearcă să păstreze cumva cercul închis. Se întampla asta şi în Spania, există astfel de orgolii, sau chiar răutăţi între scriitori?

JN: Asta se întămplă chiar peste tot, daca sunt persoane care reuşesc să aibă succes, sunt unii care îi primesc cu unghiile scoase.

RA: Trecând acum la cărţile dvs, nu am putut să nu observ prezenţa temelor religioase. Vă pasionează religia, în general?

JN: Nu, cărţile mele nu sunt religioase, chiar daca folosesc elemente religioase, ca parte a altor ingrediente pentru a spune o poveste. In Confreria Sfantului Giulgiu, primul meu roman, deşi abordeaza tema giulgiului, ceea ce eu doream să povestesc era cu totul alta istorie, o istorie care are legatură cu organizarea puterilor aflate la marginea controlului societăţii şi a instituţiilor democratice. In Biblia de lut doream sa scriu un roman împotriva războiului şi să demonstrez faptul că razboiul este o afacere si asa a fost întotdeauna. Intotdeauna au existat persoane josnice, care pe baza suferinţei celorlaţi şi-au construit averea. Si Sângele nevinovaţilor este un roman care ne îndeamnă să reflectăm asupra fenomenului fanatismului şi al xenofobiei. Astfel că în ciuda titlurilor pe care le au romanele, sper ca cititorii să stie să vadă istoria care se afla in spate. De aceea îi invit să reflecteze asupra unor probleme ale societăţii actuale dar care există de când lumea.

În ceea ce priveşte tema religioasă, cred într-un sens transcendent asupra vieţii, pentru că nu cred că suntem doar un ansamblu de celule organizate pentru a plăti ipoteca la casă, asa cum am mai spus-o şi în alte dăţi. Până la urmă fiecare se descurcă cum poate, iar aceasta nelinişte există şi azi, cea pe care au avut-o toţi oamenii de când au conştientizat faptul că sunt fiinţe umane şi au început să se întrebe ce continuăm să ne întrebăm şi azi: “Ce facem în această viaţă”, “Care este sensul vietii noastre?”

RA: Care credeţi că este forma cea mai periculoasă de fanatism, cel religios, politic”?

JN: Fanatismul religios va fi întotdeauna acompaniat de interese politice şi economice. Dacă te gandesti la orice exemplu de fanatism religios, să zicem cruciadele, observi o Europă cu grave probleme economice, cu foamete, care chiar iniţază o cruciadă având pretextul recuceriirii Pământului Sfânt, dar în realitate fiind doar o cucerire de pământ, de resurse, în funcţie de interesele politice şi economice ale guverrnanîilor din acea epocă. Acestea sunt cele care au condus fanatismul unui grup restrâns, de a cuceri Tara Sfântă. Este un lucru simplu să fanatizezi fiinţele umane şi m-aş bucura ca în acest secol să fim capabili să terminam cu acest fenomen. Pentru mine există un fapt important în istorie, Revoluţia franceză, cu toate intâmplările pe care le-a presupus şi care sunt de criticat; dar ceea ce s-a întamplat atunci, separarea statului de Biserică este ceea ce construieşte statele moderne. Orientul nu va intra în secolul 21 până ce nu va avea propria sa “Revoluţie franceză”, înţeleasă nu ca faptele în sine, ci ca acest pas de separare a bisericii de stat. [...]

Acest post este scris cu Microsoft Word 2010. Acum, cu suita Microsoft Office 2010, putem edita posturi oriunde ne-am afla si lucra mult mai usor in echipa.


Noi aparitii la

---