Autor: Jon McGregor
Rating:

Oare am putea reconstitui viaţa unui om din obiecte întâmplătoare: o scrisoare, un bilet la cinema, un certificat de naştere, o agendă de buzunar, un şerveţel de hârtie? Cu un simţ deosebit al detaliului, Jon McGregor reuşeşte să creeze o fascinantă poveste despre micile întâmplări care dau farmec vieţii oamenilor.

Fotografie alb negru, Albert Carter desfigurat, circa 1943

Aşa se numeşte primul capitol. Urmează să aflăm pe parcurs ce e cu cutia cu pantofi, lista de bunuri domestice, cele două telegrame, peria de păr cu mâner de lemn, ş.a. Cu naturaleţe, fiecare obiect încapsulează în el istoria, ancorează amintiri puternice care o dată ce ies la iveală poartă cu ele emoţii şi trăiri la fel de autentice ca odinioară. Romanul devine, astfel, un puzzle de momente trăite, un ecran pe care se proiectează amintiri. Lucrurile cele mai banale sunt porţi către trecut.

Aflăm povestea lui David Carter, pasionat încă din copilărie de colectarea obiectelor şi studierea trecutului. Visează să aibă într-o zi propriul muzeu, este captivat de "aceste urme materiale ale istoriei, acele obiecte care-i împovărau mâinile cu densitatea lor de memorie şi timp. Ceva ce putea să păstreze şi să spună uite asta a aparţinut tatălui şi strămoşilor mei, asta e o mică parte din cine au fost ei."

Printr-o întâmplare, David află că a fost înfiat şi îşi dă seama că viaţa lui e fondată pe o minciună. Dintr-o dată, toate certitudinile dispar, nu mai e cine credea că e, cine i s-a povestit că e. Începe o viaţă chinuită de dorinţa de a afla cine este mama lui naturală.

În paralel, ni se dezvăluie pas cu pas detalii despre relaţia lui David cu Eleanor, despre eşecul profesional ca geolog şi căderea acesteia în depresie. Vedem evoluţia unei relaţii de la primii fiori, inocenţa şi entuziasmul tinereţii, pâna la o căsnicie modelată de obişnuinţa vieţii de zi cu zi, afectată de nereuşite profesionale, infidelitate, bucuria naşterii unui copil, creşterea acestuia şi apoi despărţirea dureroasă de el, când îşi ia zborul pe propriul drum.

Când nu mai ştii cine eşti

Incertitudinea propriei identităţi îl arde pe dinăuntru ("cel mai greu era că nu ştia") şi îşi dă seama că reconstituirea propriei vieţi e un proces mult mai complicat decât aranjarea unei expozitii de muzeu. A te gândi să controlezi trecutul, să îi descoşi toate detaliile, e o muncă nesfârşită şi poate la fel de inutilă ca încercarea de a-l schimba.

Să presupunem că ceea ce suntem acum este o consecinţă firească a tuturor lucrurilor care ni s-au întâmplat de-a lungul vieţii. Să ne punem de acord că e nevoie sa ne cunoaştem trecutul pentru a înţelege prezentul. În cazul acesta, David trăieşte o criză de identitate. Lipseşte piesa esenţială din viaţa lui, fundamentul.

Cum se nimeresc lucrurile

E interesant ce se întâmplă. Face o vizită unui muzeu, se rătăceşte şi trece pe lângă uşa ceainăriei în care lucrează ea. O maşină de făcut cafea îi arage atenţia. Ar fi putut să meargă mai departe, să nu intre în încăpere. Sau s-ar fi putut întâmpla nici să nu vină la acel muzeu, sau sa nu treacă pe lângă uşa ei, sau aparatul zgomotos de cafea să nu îi atragă atenţia. Dacă acest şir de întâmplări nu ar fi avut loc, ei nu s-ar fi cunoscut niciodată.

Cu certitudine, în Atâtea începuturi, viaţa e construită din vorbe auzite întâmplător, întâlniri neprevăzute, detalii greu de observat şi contorizat. David o întâlneşte pe Eleanor din întâmplare, află adevărul despre mama lui atunci când prietena de familie, bolnavă de Alzheimer, rosteşte din greşeală secretul păstrat atâţia ani.

Aşa e viaţa. Formată din mii de bifurcaţii, întâmplări, coincidenţe. Vieţile oamenilor se intersectează şi se schimbă în fracţiuni de secundă. La fel ca David, ne întrebăm cum ar fi fost dacă s-ar fi întâmplat altfel, dacă viaţa noastră ar fi luat-o pe altă cărare. Până la urmă, putem descoperi atâtea moduri de a face ceva, de a iubi, de a suferi, de a trăi viaţa. Fiecare presupunere naşte mii de posibilităţi şi întrebări.

Mă întreb şi eu: are sens să încercăm să le găsim rostul?

Scrisă de Iulia Nălăţan