Autor: Amelie Nothomb
Rating:

"Altă franţuzoaică fabricantă de romane de dragoste sau, cel mult, poliţiste."

Idei preconcepute. E greu să nu le ai când răsfoieşti prin Biblioteca Polirom şi dai de câte-o carte subţirică, cu un nume de film dat pe Protv vineri seara. Igiena asasinului. Lucrurile sunt, dacă nu false de-a binelea, cel puţin mai complexe decât la prima vedere. Amelie Nothomb nu e franţuzoaică, ci belgiancă. Născută în Japonia şi plimbată prin toată lumea de părinţii ei diplomaţi. A studiat filologia.

Cele trei informaţii sunt indicii asupra modului în care a construit romanul: "materia primă" e trecutul/povestea personajului principal. Aceasta se încâlceşte şi se fragmentează, apoi se dozează controlat pe parcusul cărţii.

Ce mare chestie?

Romanul e aproape în totalitate dialog. Unde e neapărată nevoie de explicaţii suplimentare sunt pasaje narativ-descriptive, redactate jurnalistic. Adică îţi dai seama din primul paragraf despre ce e vorba, restul sunt detalii suplimentare.

Cu un astfel de pasaj începe cartea - ţine loc de expoziţiune şi intrigă, ba chiar intră în desfăşurarea acţiunii. Primul paragraf:
"Cînd nu mai fu un secret pentru nimeni că excepţionalul scriitor Pretextat Tach mai avea cel mult două luni de trăit, jurnalişti din întreaga lume solicitară întrevederi private cu octogenarul."

Pretextat Tach e un bătrân obez, grotesc, rasist şi misogin, laureat al premiului Nobel pentru literatură şi presupus geniu. Timp de 23 de ani a scris, fără oprire, romane. Apoi a renunţat la scris, dar a început să le publice, câte unul pe an, câştigând o mare faimă. La 83 de ani, bolnav de un soi rar de cancer, a acceptat să dea cinci interviuri unor jurnalişti. Acestea sunt, de fapt, conţinutul cărţii.

"- Totuşi, nu regretaţi că aţi scris?
- Să regret? Nu sînt în stare să regret. Vrei o caramea?"

Primii patru jurnalişti sunt umiliţi şi daţi afară. Cele patru interviuri au doar rolul de a trasa contextul şi de a accentua cinismul şi aroganţa lui Pretextat Tach. Jurnalismul şi stereotipurile interviurilor sunt ironizate - reporterii încearcă să facă interviuri "ca la carte", dar lipsa documentării, a abilităţilor intelectuale şi, în ultimă instanţă, a bunului simţ, îi pune în ipostaze ridicole. Ultimul interviu e luat de o jurnalistă şi, cum era de aşteptat, aici lucrurile se schimbă radical.

Interesant este că autoarea pare să se indentifice, în acelaşi timp, cu Pretextat Tach şi cu jurnalista, deşi cele două personaje par antitetice. Concludent este faptul că Amelie Nothomb scrie trei romane pe an, dintre care publică unul, ceea ce e foarte asemănător cu tehnica lui Tach. Pe de altă parte, pare a se identifica fizic şi ideologic cu jurnalista. În consecinţă, cartea are o tentă feministă.

Igiena asasinului e surprinzător de bine scrisă. Vorbeşte despre literatură, ideal şi dragoste absolută. Mai exact, arată că sunt ridicole, la fel ca geniul lui Pretextat Tach. Îi dau patru stele pentru că, în ciuda cinismului, a umorului negru şi a structurii bine gândite, nu reuşeşte să scape de acea tentă de roman uşurel, de făcut cadou la zile de naştere.
"- Nu asta voiam să spun.
- Aha. Păcat, mai că începeam să te stimez."

O recenzie de: Vlad Ursulean