bookblog.ro

---

Iubita mea, Sputnik

Scris de • 26 March 2007 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Haruki Murakami
Rating: Haruki Murakami - Iubita mea, Sputnik rating - recenzii carti

Haruki Murakami - Iubita mea, Sputnik - recenzieŞtiu că a mai fost scrisă o recenzie la această carte, şi aţi putea s-o citiţi pentru că nu am de gând să repet ce s-a spus deja. În schimb o să vorbesc puţin mai în adâncime despre carte. E un roman foarte scurt, uşor de citit, care lasă destul loc pentru reflecţie. Dacă nu aţi mai citit Murakami până acum aţi putea să începeţi cu Iubita mea, Sputnik, dar eu v-aş recomanda să daţi o fugă până la cea mai apropriată librărie şi să luaţi În căutarea oii fantastice. Vedeţi dacă vă prinde, e literatură postmodernă japoneză de cea mai înaltă calitate; dacă vă place asta o să vă placă orice scrie Murakami.

Am văzut că azi a mai fost pusă o recenzie a unui roman japonez, aşa că nu pot decât să declar ziua japoneză pe bookblog. Ar trebui să ne vedeţi vineri, aia e ziua cămăşilor hawaiene.

Nu aveam de gând să citesc Iubita mea, Sputnik. Gândul că aş putea intra într-o librărie şi cumpăra singurul roman de Murakami pe care nu l-am citit mi se părea la fel de absurd ca ideea de a-mi cumpăra o pălărie de plajă iarna. Vedeţi, nu prea cumpăr cărţi, nu am nevoie. Le primesc, dată fiind natura facultăţii mele, şi prietenii mei. Se întâmplă să discutăm despre ceva la un pahar de altceva, şi deodată să fiu întrebat "Ai citit aia?", la care eu răspund "Nu." "Ţi-o dau eu." Câteodată mai şi cer, ce-i drept.

Într-o dimineaţă de februarie mergeam cu Alin la Muzica, să-mi cumpăr nişte corzi de chitară, pentru că cele vechi suferiseră prea multe abuzuri şi cedaseră în cele din urmă. Zis şi făcut, dar la ieşire Alin vine cu ideea grozavă să intrăm la librăria de lângă (cred că e Humanitas), ca "să ne uităm". Să ne uităm la ce, la casieră (era un tip de fapt)? Inevitabil, dacă te duci să te uiţi la cărţi ajungi să cumperi cărţi. Aşa că am cumpărat Iubita mea, Sputnik. El cred că a luat ceva de Cortazar, deşi s-ar putea să mă înşel. În orice caz, această recenzie este vina lui, aşa că toate comentariile negative pot fi trimise către el.

Aşa am ajuns aici azi, luni după-amiază, cu cartea lângă tastatură, ascultând Modest Mouse (pe ultimul lor album cântă Johnny Marr la chitară, e un vis împlinit, cel puţin până se reunesc The Smiths), gândindu-mă ce să spun despre Iubita mea, Sputnik. Am terminat de citit romanul azi noapte, şi măcar sfârşitul a fost bun. Am tot visat că cineva îmi dădea telefoane, dar mobilul meu nu mai are baterie.

În primul rând cred că titlul romanului e puţin ciudat. Destul de ciudat cât să atragă atenţia, şi destul de ciudat cât să te întrebi "Ce naiba e asta?". Romanul e cam ca titlul, doar că timp de vreo 146 de pagini (din 217) aproape uiţi că citeşti ceva de Murakami. După aia se întâmplă ceva, apoi altceva şi în cele din urmă vine finalul, iar lucrurile devin atât de ciudate încât e aproape glorios. Prima parte totuşi e destul de slabă.

Titlul se explică destul de uşor. Cele două personaje feminine au o discuţie referitoare la Jack Kerouac şi generaţia beatnik, iar Miu o numeşte din greşeală sputnik. În mod ironic termenul "beatnik" chiar a venit din rusă, Herb Caen adăugând sufixul rusesc "nik" pentru a portretiza noua mişcare artistică drept "neamericană". În mod şi mai ironic beatnik-ul avea să influenţeze oameni ca Lester Bangs (jurnalist, a inventat punk rock-ul), Hunter S. Thompson (jurnalist, fondatorul stilului gonzo) sau Bob Dylan (muzician, compozitor, poet), unele din cele mai importante voci ale Americii contemporane.

Satelitul este folosit ca o metaforă, pentru singurătatea şi înstrăinarea existente în fiecare din personajele romanului. Privind cerul noaptea, de pe o insulă grecească, naratorul descrie cea mai interesantă scenă din întreagul roman (depăşită poate doar de final): "Am închis ochii şi mi-am încordat auzul, gândindu-mă la urmaşii satelitului Sputnik, ce străbat şi acum spaţiul, legaţi de Pământ numai prin gravitaţie. Suflete singuratice într-o închisoare de metal, se întâlnesc în bezna infinită a spaţiului, trec unul pe lângă celălalt şi se despart pentru totdeauna, fără vorbe, fără promisiuni."

Acestea sunt momentele pentru care îmi place Murakami, şi aş dori mai multe. Din păcate prima parte a cărţii e o poveste de dragoste care se urneşte greu, cu descrieri lungi, caracterizări de personaje, detalii care nu ne interesează în mod direct... Se pregăteşte scena şi noi am ajuns prea devreme la spectacol.

Mulţi spun că romanul vorbeşte despre lesbianism, dar nu mi se pare că acesta este subiectul central. Miu e femeie şi Sumire e femeie, dar naratorul nu face mare caz din asta, şi totul devine pur şi simplu acceptat. Tema centrală a romanului este singurătatea:
"De ce suntem atât de singuri? De ce trebuie să fim atât de singuri? Suntem atât de mulţi oameni pe lumea asta, toţi avem nevoie de altcineva şi totuşi ne izolăm. Pentru ce? Oare Pământul se roteşte numai pentru a ne alimenta singurătatea?"

Destul de evident, nu? Şi destul de pe faţă. Sunt puţin dezamăgit că un scriitor atât de bun precum Murakami ne vorbeşte atât de simplu, dar în cazul de faţă chiar merge.

Ultima mea observaţie se referă la atmosfera cărţii, care cam lipseşte. Mai precis partea cu insula grecească nu mi s-a părut atât de bine realizată, spre deosebire de scenele din Tokyo şi atmosfera de final. Naratorul se grăbeşte să ajungă la Miu, notează sumar chelnerul care-i dă o băutură, portul bătut de soare, câinele cu limba pe afară etc. Per total nu prea îmi aduce a Grecia. Probabil pentru că o dată ce-ai văzut Mediterana cu ochii tăi e greu e nevoie de un efort mai mare s-o regăseşti într-o carte.

Iubita mea, Sputnik e un mic pamflet despre una dintre cele mai importante teme ale lui Murakami. Funcţionează datorită lungimii reduse, dar nu are acţiunea din La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor, misterul din Dans dans dans, postmodernismul din Cronica păsării-arc sau geniul pur din În căutarea oii fantastice.

Dar dacă vă treziţi în toiul nopţii cu ecou sateliţilor răsându-vă în urechi, şi singura cale să scăpaţi de el este să citiţi Iubita mea, Sputnik, atunci ar fi bine s-o faceţi.

O recenzie de: Cristi Mitran

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Alin spune:

    nah, nu era Cortazar, era Marquez (una pe care n-am citit-o..go figure). O sa apara o recenzie la ea in saptamanile viitoare, sper.

    Ms ptr comentariile negative :P

    raspunde

  2. Gabriel Nita spune:

    Ma tem ca ai exagerat un pic cu “intro”-ul. Pur si simplu nu prinde, iar atunci cand prinde nu te prinzi tu.

    Nu inteleg nici faza cu citatele care nu argumenteaza nimic, puse langa verdicte despre carte carora le lipseste o incercare de justificare, condimentate cu un numar de teze care m-au lasat perplex. Romanul e un pamflet, Cronica pasarii-arc este mai postmodernista decat celelalte carti ale lui, lipsa de detalii in descrierea Greciei echivaleaza cu lipsa de atmosfera in roman, l-ai citit pe Murakami si totusi esti dezamagit ca “ne vorbeste atat de simplu”?

    Pe scurt, tin minte ca mi-a placut cartea atunci cand am citit-o, dar “recenzia” ta nu-mi spune nimic despre ea care sa nu se rezume la un adevar banal (” Dar dacă vă treziţi în toiul nopţii cu ecou sateliţilor răsându-vă în urechi, şi singura cale să scăpaţi de el este să citiţi Iubita mea, Sputnik, atunci ar fi bine s-o faceţi.” e deja genial!) sau o chestie probabil nedigerata. Pacat, merita mai mult!

    raspunde

  3. bradut spune:

    Salut, Cristi, salut tuturor si ma bucur imens ca am dat peste blogul asta.
    Ca cititor aproape fanatic al lui Murakami, imi permit sa va recomand drept capodopera a japonezului romanul “Cronica Pasarii Arc”, nu atat de cunoscuta ca “Padurea Norvegiana”, dar mult mai profunda, mai articulata si, as indrazni sa spun, mai murakamiana (asta cred ca e un reflex de pe vremea scolii, cand ne intreba proful “ce-a vrut autorul sa spuna?”, de parca naiba stie ce-o fi fost in capul lui in secunda creatiei).
    Incercati si “Kafka pe Malul Marii”.
    Iar ca prim roman, poarta spre Murakami, va recomand “In cautarea oii fantastice”, in perfect acord cu Cristi.

    raspunde

  4. Andrei Rosca spune:

    Bradut, si noi ne bucuram ca ai dat peste el si ca iti place :)

    Bine ai venit!

    raspunde

  5. bradut spune:

    Sa nu te iei de mine ca-mi plac “Cronica Pasarii Arc” si “Kafka on the shore”. Cum ziceai si tu la un moment dat, le-am citit in niste locuri si momente extraordinare si poate asta m-a influentat.
    Da’ Haruki e mare. Mai mare si decat Coehlo :-)

    raspunde

  6. Arcena spune:

    cam asa e. murakami e mare..si el si ryu. cu sputnik a facut inconjurul lumii pana sa exlpodeze de aprecierea cititorilor avizi si avizati pe care nici oaia fantastica nu i a crutat Atmosfera din Iubita mea e una exoticobizara oricum chit ca e face referire la plaiurile japoniei sau malurile greciei E mai mult o carte care se respira pt ca are bookosfera Daca nu ti place sau n o intelegi o tusesti

    raspunde

  7. Iulia spune:

    Acasta a fost prima carte a lui Murakami pe care am citit-o si daca n-ar fi fost aceasta, n-as fi pus mana pe alte creatii ale sale. In ceea ce priveste inceputul, mi s-a parut ca Murakami a folosit intentionat un stil simplu, usor de inteles…poate chiar sub forma unei telenovele…dar trecerea de la acest stil la misterul specific lui murakami este destul de evidenta…este mult mai digerabil in acest fel…

    raspunde

  8. lavinia spune:

    Mi-a placut mult ce ai scris. Prima recenzie povesteste actiunea, nimic mai mult, dar asta cred ca scrie pe scurt si la inceputul cartii. Ce ai scris tu reda toate sentimentele cu care ramai dupa ce o citesti, iar citatele sunt perfecte. Multumesc :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro