Autor: Per Petterson
Rating:

Se întâmplă rareori ca un roman să fie încărcat cu o conştientizare a sentimentului că viaţa este precară aşa cum este acest roman, scris de un norvegian, Per Petterson.
La prima vedere cu o imagine narativă simplă, romanul se dezvoltă încet şi în mod captivant pe câteva planuri cronologice care în mod evident se vor lega către finalul poveştii.

Primele pagini ale romanului ne prezintă relatarea unui bătrân pe nume Trond Sander care şi-a achiziţionat de puţin timp o casă micuţă de lângă un lac din partea de est a Norvegiei, în căutarea vieţii liniştite pe care şi-a dorit-o mereu. Nimic special până în acest moment, cu excepţia faptului că naratorul nu încearcă să insinueze sau să propună cititorului o poveste dezarmantă de viaţă care l-a adus până aici. Dimpotrivă, acesta afirmă că a fost un om norocos în viaţă, iar recunoaşterea dorinţei din tinereţe de a fi singur se află în prezentul său solitar ("˜deranjat"™ doar de câinele său).

Acest lucru se schimbă printr-o întâlnire neaşteptată cu singurul său "˜vecin"™ din pădure, care işi pierde câinele. Familiaritatea chipului acestui vecin îl trimite pe narator către un moment din anul 1948, aparent lipsit de vreo legătură directă cu prezentul.

În acea zi de vară, Jon - prietenul lui Trond - îi propune acestuia să meargă la furat de cai, fără vreun motiv anume (având în vedere că acei cai aparţineau unui vecin). Expresia va rămâne în memoria lui Trond, în vârstă de 15 ani atunci, pe de o parte fiindcă reprezintă începutul verii ale cărei evenimente îl vor forma, iar pe de altă parte, datorită semnificaţiei pe care o are această expresie pentru tatăl său (despre care tânărul Trond va afla în acea vară detalii despre activităţile din timpul războiului).

Evenimentele verii acelui an aduc pentru prima dată în faţa lui Trond realizarea că viaţa este foarte precară, amintiri care sunt prezentate în paralel cu prezentul, un prezent care îl face pe cititor din ce în ce mai conştient de sentimentul pe care Trond îl refuză categoric, şi anume teama de moarte.

Naraţiunea pe un ton modest a lui Trond ar putea sugera o serie de evenimente minore din acea vară, fapt infirmat totuşi pe parcurs, însă nu putem spune despre coincidenţe şi legătura cu prezentul că nu sunt cel puţin aşteptate. Trond descoperă în vecinul său o umbră a trecutului, dar explicaţia vine că evenimentul este o coincidenţă pe care nu ai putea să o pui vreodată într-un roman (ceea ce mi se pare extrem de rezonabil).

Naraţiunea dublă se dezvoltă din acest punct, în trecut vedem dramele tinereţii, iar în prezent încercarea neaşteptată de a accepta concluzia trecutului şi tema principală, anume precaritatea vieţii.

Personajele sunt extrem de palpabile, prezentul lui Trond este cât se poate de aproape de cititor, prin imaginile descrise prin fraze scurte, în timp ce naratorul parcă te invită să trăieşti alături de el rememorarea anului 1948, prin fraze ample, venite parcă dintr-un ocean de amintiri refulate până în acest moment.

Pe măsură ce înţelegem viaţa lui Trond, constatăm relaţia acestuia cu tatăl său şi cu persoanele aflate în jurul său în acea vară, observăm întâlnirile din prezentul său singuratic, şi ajungem treptat să vedem cum pierderile simţite iniţial din perspectiva tânărului capătă noi rezonanţe prin ochii batrâni ai prezentului.

Scrisă de Alin Gogan