Autor: Jose Saramago
Rating:

Am citit Peştera dintr-o răsuflare, fără să o pot lăsa din mână, luptând cu mine să mă conving să o închid preţ de câteva minute pentru a mai face şi altceva, dar fiind mereu cu gândul doar la carte. Ai zice că Peştera trebuie să aibă o acţiune ameţitoare, care te ţine în suspans şi te obligă să o citeşti repede. O să vă dezamăgesc: Peştera este un roman cu o acţiune atât de lentă încât pare că nu se întâmpla niciodată nimic notabil.
Şi atunci? Nu pot să vă dau decât un sfat: să vă lăsaţi pe mâna lui Saramago!

Dacă acţiunea pare că bate pasul pe loc, personajele sunt de o coloratură atât de intensă încât par incandescente pe fundalul romanului. Cipriano Algor, fiica sa Marta, ginerele său Marcal şi câinele Găsit sunt eroii romanului şi cei care încearcă să ne salveze de a urmări doar umbrele unei vieţi reale.

Cipriano este doar un olar în lumea distopică de beton şi plastic a lui Saramago. Supravieştuieşte prin vânzarea întregii sale producţii "Centrului", dar când acesta refuză să îi mai cumpere produsele - plasticul este mai practic decât ceramica - Cipriano realizează pentru prima oara că stilul său de viaţă tradiţional(ist) se apropie de sfârşit.

Când se declanşează această criză (o criză mai degrabă a sufletului decât a acţiunii), paginile romanului se umplu de detalii nesfărşite despre procedeele de prelucrare şi ardere a ceramicii: compoziţie, temperaturi, metode de turnare şi de împodobire. Răbdarea oricărui cititor va fi crunt pusă la încercare. Totuşi vă îndemn să citiţi aceste procedee de prelucrare a ceramicii ca metode de "prelucrare" şi transformare a sufletului, de modelare şi îmbogaţire a fiecărui om.

Un personaj şi el, "Centrul" este titulatura generică a unui aşezământ ce seamănă cu un cartier rezidenţial modern - cu apartamente luxoase, cu centre comerciale, birouri şi spitale proprii. Locul unde doar cei privilegiaţi au acces este un oraş fără ferestre şi fără viaţă. Acvariile nu sunt decât monitoare cu imaginea unor peşti, ferestrele sunt înlocuite şi ele cu imaginea unei naturi inexistente.

Acest microcosmos bazat pe stimului electrici este un loc al izolării şi însingurării. Deşi la inceputul romanului toate personajele îşi doreau să ajungă în Centru, obţinerea acestui privilegiu aduce după sine o dramă mai mare decât cea a morţii sau a inutilităţii.

Celelate două personaje umane ale romanului - Marta şi Marcal - reprezintă imaginea cuplului tânăr care luptă pentru comfort şi siguranţă. Dacă Marta este un personaj feminin excepţional, complet lipsit de egoism, personajul care radiază şi încălzeşte, Marcal este un personaj alunecos şi paradoxal.

Marcal este singurul care are acces în Centru încă de la începutul romanului şi reprezintă factorul care generează privilegiul mutării în centru. Totuşi, ori de câte ori părăseşte Centrul şi se întoarce în ograda lui Cipriano, Marcal pare că se leapădă de atitudinea cazonă impusă de Centru şi devine un om cald şi iubitor. De asemenea, dacă relaţia cu Cipriano, socrul său, se dezvoltă pe parcursul romanului într-o tandră apropiere şi o profundă comuniune sufletească, relaţia lui Marcal cu părinţii săi pare a fi iraţional de rece.

Toate aceste extreme comportamentale ale lui Marcal sunt îndulcite de iubirea Martei şi a copilului ce îl poartă în pântece.

Când Centrul refuză să mai cumpere oalele lui Cipriano, personajul Martei se desăvârşeşte. Sensibilitatea şi empatia de care dă dovadă în relaţia cu tatăl deziluzionat şi pierdut, capacitatea de actiona rapid şi hotărât, dar mai ales minunatul ei talent artistic sunt elementele care ne dovedesc că Marta nu este doar un personaj feminin discriminat într-o societate patriarhală.

Alături de personajele umane, Saramago mai dă viaţă unui personaj memorabil: Găsit, câinele aciuiat la casa lui Cipriano Algor. Aportul lui Găsit la roman este uriaş, măcar pentru încercarea de a comenta cu umor atitudinea câinilor în cotidianul complicat al stăpânilor-oameni: "Fără îndoială pentru că era în floarea tinereţii, Găsit nu a avut încă vreme să capete opinii gata făcute, clare şi definitive asupra necesităţii şi înţelesului lacrimilor la fiinţa omenească, totuşi, având în vedere că aceste umori lichide se încăpăţânează să se manifeste în strania supă de sentiment, raţiune şi cruzime din care e compusă pomenita fiinţă omenească, se gândi că poate nu va face o greşeală gravă apropiindu-se de înlăcrimata-i stăpână ca să-şi aşeze cu blândeţe capul pe genunchii ei."

Titlul şi motto-ul romanului ("Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi. /Sunt asemănători nouă." Platon, Republica) sunt indicii suficiente pentru a citi romanul ca pe o alegorie a falsităţii vieţii trăite într-o lume a revoluţiei tehnologice şi a înstrăinării, o lume a pustietăţii spirituale, a izolării şi a alienării omului.

Peştera este imaginea societăţii moderne proiectate de focul creator al lui Saramago într-o carte. Fiecare dintre noi poate privi aceste umbre şi să îşi aleagă singur lumea: cea reflectată pe peretele unei peşteri sau cea reală.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan