Autor: Dragos Bucurenci
Rating:

Am vorbit despre Pizdeţ şi despre impactul pe care Trainspotting l-a avut asupra tinerilor scriitori români. Lucrul ăsta e mult mai evident în RealK al lui Dragoş Bucurenci.

Pe Bucurenci îl ştiţi deja, probabil, pentru că apare mai peste tot la tv, în ziare şi pe internet. A fost moderator la Cultura Libre de pe TVR şi redactor la Dilema Veche. Are blog la bucurenci.blogspot.com. Acum scrie în Evenimentul zilei şi e implicat în mai multe proiecte culturale/ecologice. În plus, mai e şi o prezenţă mai mult sau mai puţin oportună la diverse talk-show-uri şi dezbateri.

RealK e singura sa carte publicată până acum. Romanul a fost postat, pe măsură ce a fost scris, pe un blog (care a fost şters odată cu apariţia variantei tipărite). E structurat ca un jurnal. Jurnalul unui drogat, mai exact. Dragoş e un tânăr din Bucureşti, relativ cult, care o duce bine, dar se cam plictiseşte. Aşa că se apucă de droguri şi începe să se invârtă prin cercurile de distruşi (cum le place dependenţilor, ironic, să îşi spună).

Cartea începe cu o povestioară menită să construiască o aparentă legătură între realitate şi ceea ce e scris. E o mărturie a unui prieten de-ai lui Dragoş, care şi-a luat sarcina de a aranja fragmentele de pe blog într-un roman. Spune că notele de subsol îi aparţin, ceea ce dă o explicaţie caracterului tehnic al acestora - unele pasaje arată ca fragmente dintr-o carte de bucate cu droguri.

Personajul principal se vrea a fi guvernat de sictir, plictiseală şi lipsă de interes. Dar se observă, pe de altă parte, că e interesat de imaginea pe care ceilalţi membri ai unui grup o au despre el. Că doreşte, astfel, să obţină un statut. Toate aceste lucruri au ca finalitate confirmarea unei imagini favorabile despre sine. Este, deci, un du-te vino între nepăsare atentă şi interes discret. Mai simplu, teribilism (deşi, evident, personajul declară opusul).

Că amestecul de intelectual/cool/underground/blazat pe care e construit personajul principal se aplică de minune şi autorului mă interesează mai puţin. Important e modul în care personajul, cu orice caracteristici ar avea, e pus în scenă. Iar acesta este artificial, nu convinge şi îi lipseşte naturaleţea. În aceste condiţii, RealK rămâne doar o proiecţie a autorului în underground.

"Mă rog... Nu ştiu dacă să-mi fie milă sau să mă bucur - ce recomanzi?
În general lipsa de măsură, în particular seringile de insulină - sunt chic..."

O recenzie de: Vlad Ursulean