Cum alegem cărţile pe care le cumpărăm?
Scris de Raluca Alexe • 10 February 2008 • in categoria Articole Speciale
Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!
["]
Există persoane care au un întreg ritual atunci când cumpără o carte despre care nu ştiu nimic sau despre care au auzit doar câteva cuvinte. Le recunoşti dacă stai în faţa unei librării şi cronometrezi timpul pe care îl petrec acolo. Dacă eşti deja înăuntru, le recunoşti după privirea când scrutatoare când jucând veselă printre rânduri imaginare.
Şi apoi sunt ceilalţi; vijeliile. Intră val-vartej, caută plăcuţele indicatoare, îşi plimbă privirile peste titluri, extrag o carte şi sunt deja la casă. Parcă nici nu au fost acolo. M-am aflat şi eu o data în această situatie: vroiam neapărat o carte de Ernesto Sabato. Nu ştiam mai nimic despre el la vremea aceea, aşa că orice aş fi ales era egal. Însă tot am plecat cu două cărţi în loc de una.
Altfel, fac parte din prima categorie. Mai mult decât atât, evit de multe ori să intru într-o librărie, pentru că se transformă într-un fel de gaură neagră - îmi vine în minte o scenă din benzi desenate, cu intrarea în librărie şi jos într-un chenar: "După trei zile"". Mulţi dintre cunoscuţii mei cititori fac la fel.
Când vreau să cumpăr o carte primul lucru la care mă uit este titlul. De foarte puţine ori am ales cărţi care aveau titlul format dintr-un singur cuvânt, în primul rând pentru că nu prea reuşeşte să transmită un mesaj clar şi în al doilea rând pentru că îmi dă impresia că autorul a rămas fără inspiraţie. Altfel, un titlu, chiar şi numai din două cuvinte, mă poate determina să cumpăr o carte fără să mai ţin cont de altceva.
Numele de persoane sau substantive ce par alese pe criteriul "repetat de cele mai multe ori" mă lasă rece în multe dintre cazuri. Excepţie fac cărţi ale unor autori despre care am auzit şi pe care aş vrea să îi citesc, caz în care apelez la coperta patru. Ceea ce se întâmplă în prea multe cazuri să fie inutil. Nu suport să încerc să aflu ceva despre cartea respectivă şi să mă lovesc de ce au zis câţiva x şi y de la cine ştie ce publicaţie americană. Nu mă ajută şi mă influenţează foarte puţin. Din păcate văd că editurile folosesc cu obstinaţie această variantă. Sunt oare singura pe care o deranjează?
Un lucru interesant este reacţia mea la coperti: aproape că nu le observ. Nu stau să mă gândesc ce reprezintă şi cu atât mai puţin nu îmi fac iluzii că poza de pe copertă ar putea fi foarte relevantă pentru mesajul cărţii. Cred că la un moment dat am descoperit că acele imagini nu mă ajută prea mult şi am renunţat să le mai iau în seamă. Pe de altă parte, o copertă care este 90% o singură culoare mi-ar atrage atenţia. Ba chiar recunosc, am o cărticică pe care am ales-o exclusiv pentru faptul că avea coperta în culoarea mea preferată şi doar titlul şi autorul erau scrise mărunt, cu alb.
Există însă un lucru pe care îl fac întotdeauna când o carte îmi atrage atentia: închid ochii, o deschid la nimereală şi tot cu ochii închişi pun degetul pe un cuvânt; când îi deschid citesc fraza în care se află cuvântul respectiv. Nu ştiu dacă am ratat vreo capodoperă atunci când am lăsat cartea din cauză că nu mi-a plăcut ce am citit, însă în 99% din cazuri acea frază m-a ajutat să fac o alegere bună.
Dacă cumva aveam vreun dubiu, acum am înţeles de ce uit să mai plec dintr-o librarie: cu un asemenea ritual, şi cu atâtea cărţi în jur, Cine ar ieşi mai devreme de trei zile?
Scris de Raluca Alexe
Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Raluca spune:
Mie in general nu prea imi place sa ma duc la cumparaturi si sa nu ma intorc cu nimic. Astfel ca daca intru intr-o librarie cu gandul sa imi cumpar o carte, aproape sigur nu o sa plec cu mainile goale. Ori plec, ca si tine, cu carti ale autorilor preferati, ori aplic “sistemul” pe care l-am descris in articol.
Recunosc, din aceasta cauza mi s-a intamplat sa fac si alegeri gresite insa nu as putea sa “dau tarcoale” catorva carti timp de trei-patru saptamani.
Ma bucur ca mi-ai impartasit aceste “obiceiuri” :) .
-
julya spune:
Deh, cartile astea! Cand ajung in librarie ma simt ca in Rai. Imi place sa stau printre carti, sa ma las complet absorbita de mirosul lor, sa ating cotoarele, scrisul in relief… Daca timpul imi permite sunt in stare sa stau ore intregi in librarie si sa studiez titlurile, sa rasfoiesc cartile si sa citesc cate un pasaj din ele. Daca imi “sare ceva in ochi” chiar daca nu am habar de autor sau titlu, sub impulsul momentului cumpar cartea. Nu am fost niciodata dezamagita de aceasta metoda. De obicei imi cumpar carti de autori pe care i-am citit sau carti despre care mi s-a spus ca sunt bune sau despre care am citit recenzii. Imi este imposibil sa intru in librarie si sa plec cu mana goala! Chiar daca nu am bani la mine, din fericire pentru mine si din pacate pentru sotul meu, s-au inventat cardurile.
Nici pe mine nu ma atrag acele “superbe” comentarii de pe coperta 4. De multe ori ma gandesc ca strica aspectul cartii, pentru ca majoritatea lor sunt degeaba scrise.
In legatura cu lungimea titlului le prefer pe cele care chiar exprima substanta cartii: de ex. “Mobilul” in cae chiar telefonul mobil este personajul central al cartii. Momentan, citesc o carte numita “Impuls” luata de la biblioteca. Titlul spune multe si nimic in acelasi timp, dar pe coperta 4 sunt 5 propozitii care m-au impulsionat sa o citesc. Nu am ales gresit. Cartea este foarte buna.
“… Cine ar ieşi mai devreme de trei zile?” Eu cred ca doar cei care intra in librarie pentru a-si cumpara un CD sau o caseta audio :)…deoarece iubitorii de carti pot sta o vesnicie. -
julya spune:
Dar am uitat de anticariate! Ca doar si de acolo putem cumpara… Imi plac enorm de mult acele carti vechi, care au copertile indoite de vreme, pagini rugoase si ingalbenite si care emana un miros specific, vechi. Cand tin in mana o asemenea carte, imi inchipui ca sunt undeva in Egiptul Antic, si citesc un veritabil papirus… Poate sunt un pic excentrica, dar ma incanta mai mult o carte ingrijita dar cu aspect de vechitura, decat una noua, superlucioasa si supaincarcata de imagini. :)
-
Soozie spune:
In primul rand, faza cu ‘titlul format dintr-un singur cuvânt’ te-ar fi facut sa treci pe langa carti ca ‘Idiotul’, dintr-un alt registru – ‘Morometii’, dintr-un altul – ‘Sexus’, sau ‘Tunelul’, ca tot vorbeai de Sabato. Iar faptul ca eviti titlurile cu cuvintele cele mai uzitate, ce zici de Anna Karenina, Franny si Zooey, Mrs Dalloway?
In al doilea rand, nu-stiu-cine aia de la nu-stiu-ce publicatie americana sunt de un foarte mare ajutor atunci cand alegi o carte al carei autor nu-l cunosti. Daca alti autori pe care ii consideri misto au scris de bine, cartea e credibila (depsre Rushdie scrie Doris Lessing, The Times Literary Supplement si alti grei, iar despre o carte no name vor scrie alti no nameri).
Alta chestie care ar putea fi de folos: calitatea hartiei, si implicit, a copertii (cu tot cu grafica) spune multe despre o carte. Daca cei de la editura au decis ca o carte merita scoasa in conditii grafice de lux, stiu ei ce stiu. Asta daca editura e credibila. Am fost implicata de curand in procesul alegerii/traducerii/editarii unei carti, si iti pot spune sigur: cei care iau astfel de decizii stiu bine ce fac.
Nu am incercat sa deconstruiesc criteriile de alegere a unei carti. Sunt personale, si e un lucru bun sa le impartasim. Insa, daca ar trebiu sa formulez o concluzie, aceasta ar fi: nu poti judeca o carte dupa coperti, dupa pagini, dupa citate, dupa o propozitie citita random din ea, dupa varsta sau premiile autorului, dupa nimic. Poti judeca o carte doar dupa ce o citesti.
Si nici atunci, nu sunt sigura.
-
elle g. spune:
planuiesc de mult sa raspund, da’ nu prea reusesc sa-mi adun ideile. in primul rind, fara a ofensa pe nimeni, sper, argumentele de genul: “cind intru in librarie imi pierd uzul ratiunii, uit de mine, sint in al noualea cer, etc.” mi se par… desuete si greu de crezut.
cum aleg cartile:
1. recenzii aparute in reviste de specialitate, cu predilectie dilemateca. aici uneori o mai dau in bara pentru ca se intimpla ca ce i-a placut lui marius chivu, de exemplu, sa nu-mi placa neaparat si mie. dar in mare lucrurile stau bine la capitolul asta.
2. recenziile de pe internet. cum e cazul bookblog, liternet etc. partea frumoasa cu internetul e ca poti afla n opnii despre aceeasi carte.
3. blogurile personale. astea sint excelente pentru ca nu se vor a fi recenzii profesioniste, ci spune omul de ce i-a placut sau nu. cred ca ma relationez mai usor la opiniile maselor.
4. recomandari ale prietenilor. mai rar, si le accept doar de la anumite persoane cu care stiu ca am afinitati in ce priveste gusturile pt literatura.
5. la fata locului, adica in librarie. asta daca gasesc o carte de un autor cunoscut sau vad un titlu pe care l-am auzit intimplator si imi stirneste curiozitatea. in general merg la cumparat de carti cu lista in mina, asa ca nu stau foarte mult. oricum am o parere foarte proasta despre cum sint organizate fizic cartile in librarii [un premiu pentru cea mai proasta organizare merge la diverta]. asa ca decit sa ma enervez, iau ce am de luat si plec. :)
-
Raluca spune:
Soozie, in primul rand, carti ca “Idiotul”, “Morometii” si “Anna Karenina” le-am citit la timpul potrivit. Eu ma refeream aici la carti despre care nu am auzit nimic.
Este adevarat, aplicand criterii ca acestea e foarte posibil sa ratez carti importante; stiu asta, dar e un “risc” pe care mi-l asum. Nu pot sa ma apuc sa citesc toate cartile care imi pica in mana.
In al doilea rand, pe mine nu ma ajuta daca vreunui mare scriitor i-a placut o carte anume. Exista o mare posibilitate ca mie sa nu imi placa. Primul exemplu care imi vine in minte: Stephen King spunand despre “Obiecte ascutite” ca este inspaimantatoare- bine ca nu am citit-o din cauza asta. Prefer, prin urmare, sa vad daca ma intereseaza subiectul, nu daca le-a placut celor de la The Times Literary Supplement.
In ceea ce priveste grafica, este o diferenta intre “conditiile grafice de lux” despre care vorbesti tu, si copertile facute de mantuiala despre care vorbeam eu.
Concluzia ta este buna: nu poti judeca o carte “dupa coperti, dupa pagini, dupa citate, dupa o propozitie citita random din ea, dupa varsta sau premiile autorului”. Dar poti sa alegi o carte bazandu-te pe aceste criterii. Altfel te pomenesti, cum spuneam mai sus, cu tot felul de carti “cantitate neglijabila”.
-
Raluca spune:
Elle g, asta e cea mai buna varianta, sa te duci cu lista in mana.
Insa mi s-a intamplat sa vreau sa imi cumpar o carte, pur si simplu. In cazul asta, cand nu ma duc cu titlul sau autorul in minte, aplic de cele mai multe ori criteriile despre care am vorbit. Nu uit de mine si nici nu “imi pierd uzul ratiunii”, dar cand sunt atat de multe carti, dureaza cam mult timp pana iesi din librarie :) .
-
julya spune:
@Elle g. Si eu acord o nota proasta librariilor (ma refer la cele din Bv)deoarece au rafturile foarte inalte si de multe ori renunt la a studia o carte, pe care poate vreau sa o cumpar, pentru ca nu ajung la ea, si nici nu are cine sa ma ajute sa o iau de pe raft.
Si apropo de lista: am incercat de 2 ori sa merg la librarie cu o lista de carti, dar nu am reusit sa plec doar cu cele propuse, am achizitionat 2 in plus. Solutia mai sigura a fost sa-mi trimit sotul, dar din cauza acelor rafturi interminabile ca inaltime, a parasit librariile si nu m-am ales cu nici o carte :(
dlskla spune:
11 February 2008 | 8:09 am
Pentru ca stiu ca timpul meu pentru lectura e cam strins, inghesuit intre ”necesitati” obiective, aleg cu prudenta, dupa ceva tatonari, invaluiri, plimbareli lenese printre rafturile librariei. Uneori ezitarea aceasta tine si trei-patru saptamini, timp in care ma consolez cu fugarele rasfoiri la raft sau ma ametesc cu parcurgerea unor recenzii de ici si colo. Facind asta, pe multe le cam elimin, caci am impresia ca stiu ceva despre respectiva carte, desigur stiu si eu ca doar ma aburesc usor, si ca poate e doar un pretext, un succedaneu al lecturii veritabile, bun si el in absenta ei, dar fara sa fie deloc lectura veritabila. Iar cind ma hotarasc sa cumpar o carte, si pina la urma ma hotarasc eu, atunci trebuie sa fie Sigura. Scrisa de mina autorului care mi-a placut cindva. Merg pe linia lui de creta pina la capat, nu din fidelitate, ci pentru ca imi da o senzatie de siguranta, asa cum la curse cei mai multi pariaza pe calul consacrat campion, fara sa riste. Astfel, am cumparat rind pe ind, fara ezitare, fara nicio ezitare, uneori cu ochii inchisi, hipnotizat parca de un cintec vechi. Fara ezitare dar cu incordare, nerabdare si emotie cumpar tot ceea ce in librarie este, a fost, de exemplu – Bukowsky, Miller, Palahniuk, Houellebecq, Kerouac(adica una singura, Pe drum, sau ma insel?), Amos Oz, Anais Nin, si undeva la jumatate Ian McEwan. Asta pentru ca am o lectura puternica garantata. Acesta ar fi primul criteriu- certitudinea senzatiilor la lectura. Apoi ar fi criteriul aventurii, riscului, cu deziluziile sau surprizele sale (egoproza romaneasca, Vidal, Adair, Mellisa P), caci imi place, uneori, sa risc. Si al treilea criteriu ar fi recomandarile.Foarte multe carti le-am aflat de la altii, si le aflu, acesta e adevarul. Altii mai alerti, mai entuziasti, mai cunoscatori si care au generozitatea si talentul fermecator de a-ti arata si prezenta niste carti.Una e imposibil sa nu-ti placa, sa nu te ademeneasca. Asa se face ca survolarea matinala a spatiului bookaholic devine pina la urma o forma de cunoastere, si nu as vrea sa sune prea pretentios. Plus reviste sau chiar carti de…critica.Una dintre ultimele carti pe care am cumparat-o, si citit-o cu nesatiu, din recomandari, e jurnalul lui Drieu. Eram atit de nerabdator sa o citesc, dupa ce am citit trilogia lui Eugen Simion consacrata jurnalului ca pe un roman de aventuri. Inca astept sa fie traduse cartile prezentate acolo…Asa cumpar eu carti.