0
Autor: David M. Smick
Subtitlu: Pericole ascunse pentru economia globală
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Ciprian Siulea
330 pagini
ISBN: 978-973-1931-23-4

Ştiţi ce aş fi vrut să fac? Să copiez "Cuvântul înainte" scris de Preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, şi să îl pun aici, în loc să vă povestesc eu despre carte. Şi asta pentru că este scurt, cuprinzător, parte rezumat, parte părere, vorbeşte despre avantajele cărţii, are două-trei cuvinte despre autor şi spune şi cine ar beneficia de pe urma cărţii. Adică exact ceea ce aş fi scris şi eu, şi cam în tot atâtea cuvinte. Evident însă că nu pot face asta, aşa că ceea ce urmează este o creaţie proprie.

Cartea nu se dezminte- dacă din "Cuvântul înainte" ai rămas cu impresia că o să-ţi placă şi că e uşor de citit, vei descoperi că chiar aşa este. Desigur, dacă vrei să faci lumină în ceea ce priveşte sistemul financiar după care funcţionează lumea, nu ai cum să eviţi să vorbeşti despre credite sub-prime, fonduri de acoperire, bule economice, cumpărări de datorii guvenamentale sau instrumente financiare de securitizare. Însă atunci când i-a sugerat să scrie o carte, soţia lui Smick s-a referit exact la naivii de rând: "Dacă guvernatorii băncilor centrale şi cei de pe Wall Street ştiu ce e în spatele cortinei, de ce să nu ştie şi ceilalţi?" Aşa că there you go, noroc cu Vickie Smick, că mai aflăm şi noi că de fapt sistemul financiar global n-a fost niciodată atât de solid şi că destui actori economici habar n-au ce fac de fapt.

Deci de la ce a început toată criza mondială? Aşa cum am înţeles eu, totul a pornit de la americanii cei răi care până mai ieri erau buni (dacă aţi detectat vreo urmă de xenofobie aţi detectat-o greşit, n-am nimic cu ei), adică: "instituţiile financiare americane plasaseră o mare parte a creditelor lor sub-prime rele- deşeurile lor toxice- în departamente separate, au împărţit suma totală în mai multe porţii mici şi au vândut aceste felii instituţiilor financiare din toată Europa şi Asia. În curând deşeurile toxice s-au răspândit în întregul sistem financiar al lumii industrializate, dar nimeni nu ştia unde anume."

Dacă semănaţi cu mine, primul impuls probabil că a fost să căutaţi ce sunt aceste credite sub-prime. Am să vă scutesc de câteva click-uri şi vă voi spune eu că "pe scurt, creditele subprime sunt acordate persoanelor care ori au un istoric prost de rambursare, ori au potenţiale financiare slabe din punctul de vedere al băncilor clasice." De ce este folosit acest tip de credite aflaţi de acolo de unde am luat şi definiţia, adică de aici.

Aşa că toată lumea s-a panicat, băncile au închis prăvăliile, guvernele au impus tot felul de bazaconii cum ar fi suprareglementarea pieţelor sau creşterea impozitelor mai ales pe iniţiativele antreprenoriale (hmm, nu zicea Adam Smith parcă, despre stat că ar trebui să fie o "mână invizibilă" în economie?!?), lumea s-a trezit că nu mai poate plăti rate/ datorii sau terminarea proiectelor, aşa că am asistat treptat la un colaps de toată frumuseţea al sistemelor economice şi financiare.

Acum, ce să vă spun, ca să înţeleg exact-exact de ce în România nu mai sunt bani de pensii şi şomaj (în afară de faptul că probabil s-au furat) probabil că ar trebui să îmi explice cineva "live", cu scheme şi poze şi să am posibilitatea de a îl pune să repete. Dar în lipsă de aşa ceva (se oferă cineva :D ?) cartea lui David Smick a fost the next best thing, pentru că oricum am înţeles mult mai multe decât înţelesesem până să o citesc.

Un alt lucru esenţial este acela că globalizarea economiei a interconectat toate pieţele din toate ţările, care au ajuns să depindă unele de altele. Cam cum mi-a povestit cineva că s-a întâmplat atunci când Germania a fost nevoită să îşi închidă timp de o zi nişte centrale electrice, şi au rămas fără curent şi Franţa şi Italia (s-ar putea să fi greşit câteva detalii, am ascultat povestea cu o singură ureche, însă ideea de bază asta era).

Iar dacă pieţele depind unele de altele, era normal ca Smick să povestească despre cele mai importante. Mi-a plăcut, de exemplu, capitolul despre China, care, deşi este considerată ca dominând economia secolului XXI este de fapt o forţă foarte imprevizibilă. Să vă rezum explicaţia paradoxului chinez ar însemna să vă văduvesc de ceva ce pe mine m-a făcut să exclam "Asta-i artă"- cel mai probabil arta de a explica. Ce o să vă spun totuşi este că una din probleme, atunci când vine vorba de China, este că nu există informaţii de încredere despre economia ei, lucru care nu a oprit însă marile investiţii străine. O să fiţi surprinşi, dar de fapt se pare ca în China este o strategie, după cum reiese din vorbele unui oficial chinez de rang înalt: "Modelul nostru este că cel mai bine se pescuieşte în ape tulburi".

Ce m-a intrigat de-a dreptul este ideea că gospodinele japoneze au un rol important în ceea ce priveşte direcţia în care curg economiile lumii. Am citit asta de două ori la începutul cărţii si abia asteptam să aflu despre ce este vorba. Nu am fost foarte mirată să văd că de fapt totul porneşte de la rolul femeii japoneze de gestionar al finanţelor unei familii. Ştiam asta, însă ce nu ştiam este ca atunci când bărbatul se pensionează, familiile japoneze scot bani din dobânzile la conturile de economisire. Cum în anii "˜90 acestea nu mai erau profitabile din cauza situaţiei economice a Japoniei, gospodinele au căutat să investească în tot felul de alte domenii. Aşa că "In ce mai investesc gospodinele japoneze zilele astea" a devenit o întrebare la modă.

Deci, după o incursiune economia lumii, care este concluzia? Că lumea financiară, la fel ca lumea reală, este rotundă. Adică "nu putem vedea dincolo de orizont. Drept urmare, câmpul nostru vizual este limitat.E ca şi cum am fi obligaţi să mergem pe un drum nesfârşit, plin de curbe periculoase, cu văi abrupte şi pereţi de stâncă riscanţi. Nu putem vedea înainte. Suntem tot timpul luaţi prin surprindere şi de aceea lumea a devenit atât de periculoasă."

Scris de Raluca Alexe