Esti aici: bookblog.ro » Filozofie, Raluca Alexe » Narcis si Gura-de-Aur
Narcis si Gura-de-Aur
Autor: Herman Hesse
Rating: 
Sunt multe ganduri care imi vin in minte acum, dupa ce am terminat de citit prima mea carte a autorului german. Auzisem numai cuvinte de lauda la adresa lui si, ca de obicei, am pornit la drum cu anumite asteptari, despre care e bine ca pot spune ca mi-au fost aproape in totalitate implinite.
Primul aspect care mi-a atras atentia a fost nu povestea, nu vreunul din personaje, ci frumusetea limbajului, asa cum aveam sa observ pe la jumatatea romanului, citind coperta patru, ca a spus si Thomas Mann. Cu siguranta este si meritul traducatorului, insa de multe ori mi l-am inchipuit pe autor zabovind ceasuri intregi asupra unei fraze.
Intreg romanul este construit pe antiteze, cum de altfel se anunta si din titlu. Narcis este dascal la manastirea Mariabronn, in Germania medievala, desi este prea tanar si de abia si-a inceput noviciatul, nefiind nici macar hirotonisit; insa din cauza “darurilor sale deosebite”, a “elinei elegante”, a “purtarii impecabil de cavaleresti” si “privirii linistite si patrunzatoare, de cugetator” este privilegiat. Gura-de-Aur este adus de tatal sau la manastire pentru a isi inchina viata studiului si lui Dumnezeu. Acesta din urma nu stie insa ca nu aceasta este chemarea lui, lucru pe care il va afla cu ajutorul lui Narcis.
O alta antiteza pe care o scoate in evidenta Hesse este cea dintre figurile materna si paterna. Mama lui Gura-de-Aur, o tiganca, dusese o viata pacatoasa, in ciuda straduintelor sotului ei, un om bogat, de a o aduce pe drumul cel bun. Dupa plecarea ei, tatal a facut tot posibilul sa reprime amintirea mamei din gandurile copilului, insuflandu-i dorinta de a ii “spala” pacatele acesteia prin stabilirea la manastire. Narcis, ganditorul, cel care il iubeste pe Dumnezeu, figura paterna si un foarte bun privitor in adancul sufletelor oamenilor, incearca sa il lumineze treptat pe Gura-de-Aur, legand totodata si o prietenie stransa cu el.
Rezultatul este ca Gura-de-Aur isi da seama ca viata la manastire nu este pentru el si timp de cativa ani duce o viata de drumet, avand nenumarate aventuri cu tot felul de femei, pe care ajunge sa le cunoasca foarte bine, folosindu-se si de avantajul unui fizic frumos si al cunostintelor de latina acumulate la manastire. Astfel, locuieste pentru un timp si in castelul unui conte, unde se indragosteste de fiica cea mare a acestuia, omoara un alt drumet, care vroia sa ii fure o moneda, ajunge in orasul de resedinta al episcopului, unde timp de 3 ani invata la mesterul Niklaus arta sculptatului, in care devine un maestru, este martor la epidemia de ciuma si la persecutia evreilor si are o aventura cu amanta unui conte puternic, care pune sa fie spanzurat. Norocul lui este ca este rascumparat de Narcis, acum abatele manastirii Mariabronn, cu care merge inapoi acolo.
Ultimele capitole prezinta discutiile pe indelete avute de cei doi prieteni, fiecare imbogatit cu multe experiente, fiecare incadrandu-se mai mult ca niciodata in tiparul caruia ii apartine: Narcis – ganditorul, rationalul, stabilul, iar Gura-de-Aur – artistul, amantul, drumetul. Discutiile acestea dau autorului ocazia de a isi prezenta ideile filosofice legate de religie, existenta, ratiune, mai mult decat pe intreg parcursul romanului.
Gura-de-Aur devine sculptorul manastirii, unde creeaza doua opere de o frumusete covarsitore. Spre sfarsit insa, sangele de pribeaga al mamei isi spune din nou cuvantul, iar de acum imbatranitul Gura-de-Aur intreprinde o ultima calatorie, care din pacate ii schimba cursul vietii.
Nemultumirea pe care o am fata de acest roman, se leaga, ca de obicei in cazul meu, de lipsa dialogului, care l-a facut oarecum greu de parcurs. Autorul povesteste, povesteste… scriind pagini intregi fara dialog. Probabil insa ca frumusetea limbajului este dobandita si prin aceasta tehnica; Hesse priveste incontinuu in sufletul lui Gura-de-Aur, dezvaluindu-l asa cum este el, fara ascunzisuri, fara inflorituri, procedand la fel si in cazul lui Narcis. Impleteste astfel doua povesti de viata, care arata ce inseamna sa iti urmezi chemarea, dar mai ales cat de important este sa o gasesti pe cea adevarata.
O recenzie de: Raluca Alexe
un scriitor pentru care am ceva special; cartea e superba dar cel mai mult mi-a placut “Damian”
Despre “Damian” nu am auzit; in schimb multa lume a laudat “Lupul de stepa” si “Siddhartha”- ma gandeam sa incerc si una din acestea doua.
“Damian” e de fapt “Demian”. In fine, “prefer Jocul… “, dar daca ai probleme cu lipsa dialogului stay away…
Am citit Jocul cu margelele de sticla pe cand aveam 16 ani si am fost fascinat. Mai tarziu, pe la vreo 20 de ani am citit Lupul de stepa si Narcis si Gura-de-Aur. Imi place atmosfera de etern ev mediu germanic a scrierilor lui Hesse. Este o lume trecuta, cu frumusetea ei aparte. Pacat ca realitatea este atat de diferita de acea atmosfera.
Mihnea, si mie mi s-a parut la fel, ca Hesse a conturat foarte bine imaginea Evului Mediu germanic.
[...] Fiecare avem lucruri care ne plac atat de mult incat am face orice pentru ele. Dar cat de departe am ajunge? Scrie un articol cu aceasta tema pe blogul tau. Uite cateva carti care o mai prezinta: Colectionarul, Pianista, Ratacirile fetei nesabuite, Jurnalul unui batran nebun, Narcis si Gura-de-Aur. Daca ai citit una dintre ele poti scrie despre ea. Sau poti sa recomanzi altele. Daca nu vrei sa faci referire la nicio carte, iar este okay. Important e sa exprimi ceva despre “obsesiile” tale sau ale oricui. Iar noi te vom rasplati cu carti in valoare de 200 ron. [...]
Voua v-a placut recenzia facuta de Raluca Alexe? Cati ani are fata asta? se exprima ca in clasa a 5-a. Nu-mi vine sa cred ca a gasit un inconvenient in lipsa dialogului, cand exact descrierile si gandurile interioare fara dialog reprezinta esenta unei carti, daca vrea dialog sa citeasca carti politiste…Aceasta carte este de o sensibilitate si o frumusete zguduitoare care vorbeste despre viata si moarte, despre adevarata prietenie, despre credinta si pierderea ei, despre tineretea prea scurta, despre dragostea pentru cea mai draga fiinta de pe pamant, mama, fara de care, asa cum spune Hesse la final, “nu se poate iubi, nu se poate muri”, este mult mai mult decat peregrinare…..
Intradevar, aceasta este o carte care iti poate zgudui intreaga fiinta. A fost prima carte pe care am citit-o, a titanului Hesse, in urma cu vreo 5 ani. Apoi, i-am citit toate scrierile sale. Una mai frumoasa ca alta, insa, aceasta, “Narcis si Gura-de-aur” a ramas ca un fel de biblie pt mine… hoinarul Gura-de-aur este personajul literar care ma defineste cel mai bine.
Nu inteleg insa cum poate gasi cineva un inconvenient, in faptul ca aceasta carte nu prea are dialog. Ma intreb cum te-ai descurca cu “Jocul cu margelele de sticla” (o carte exceptionala) pe care o recomand cu caldura.
Siddhartha (un poem indian) este o carte mult mai filosofica decat aceasta la care facem referire, dar, in linii mari, are cam aceeasi structura. Mai intai atractia catre cele divine, apoi catre cele lumesti, hoinareala prin lume (plina de intelesuri), iar pe final, un fel de echilibru (sau o cautare a lui), intre cele lumesti si cele divine… o carte plina de simboluri. Dincolo de simbolistica numelor (Buddha – Siddhartha), in carte, apare ca personaj insusi Buddha, Hesse reusind, probabil, sa descrie in cel mai desavarsit mod cu putinta, personalitatea omului ce a avut parte de “ultima moarte” pe pamant…
“BUDDHA, pe numele sau real – Siddhartha, a trait intre anii 567-486 i.Hr. si a creat o doctrina orala, care propune o modalitate de eliberare la indemana oricui: trezirea. In lume totul este suferinta, a carei origine este dorinta; eliminarea dorintei conduce la anularea suferintei; atunci omul este pregatit sa se salveze de la conditia sa muritoare, urmand pe calea de mijloc, adica evoluand de la existenta rationala spre cea contemplativa, dincolo de care se afla nirvana (beatitudinea, domolirea, lumea de dincolo de realitate).
Buddha a ramas in constiinta colectiva, deoarece este singurul intemeietor al unei religii, care nu s-a declarat trimisul lui Dumnezeu si care respinge ideea unui zeu suprem.”
Am insa o mare dezamagire… aceea ca pe acest blog de recenzii (unele mai bune decat cartea insasi
, altele neridicandu-se la nivelul cartilor asupra carora se refera), Hesse este aproape neglijat. Doar doua scrieri ale sale sunt aduse in discutie. Pacat!
PS: daca nu-ti place sa citesti carti fara dialog, iti recomand sa nu incerci Paller
. De-mi vei urma sfatul, insa, vei avea numai si numai de pierdut 
A, si am uitat sa-ti spun ca mi-a placut foarte mult cum ai incheiat aceasta recenzie (care spala multe pacate
– caci, na!, oameni suntem, deci cu pacate).
“doua povesti de viata, care arata ce inseamna sa iti urmezi chemarea, dar mai ales cat de important este sa o gasesti pe cea adevarata.” Frumos, foarte frumos spus! Ai surprins o caracteristica esentiala a cartii, in cateva cuvinte.
A, si inca ceva! (asta asa, off topic)
N-oi fi eu un intelept, dar macar atata stiu: lumea este reala, nu este o fantasma; sufletul omului este invelit de trup, nu de vant. Cine crede altfel, se inseala. Si argumente am destule: trupul femeii e cald, poarta in el apa vie, zapada e rece si schiurile aluneca pe ea, florile au miros, focul incalzeste, stanca muntilor e aspra si dura, pasarile canta, dimineata in casa miroase a ceai, in iarba e roua, iar moartea… da, asta da, moartea nu exista! E doar o usa.
Dialog?! Da domnule, chiar ma intrebam de ani de zile ce-i lipseste lui Narcis =))
De acord;
Cartea asta are un farmec anume.
pe parcursul cartii mie mi se pare ca goldmund devine si narzis si goldmund in acelasi timp, de cei doi poli fiind nevoie in egala masura pentru desvarsirea in arta
Prima data am citit ‘Jocul cu margele de sticla’ si desi mi s-a parut greoaie am avut ambitia sa o citesc pe toata si la final am fost multumita fiindca am avut rabdare. ‘Narics si Gura-de-Aur’ in schimb m-a captivat si citeam incontinuu. Mereu aveam agenda si stiloul ca sa notez citate si chiar pasaje intregi din carte. Fata de ‘Jocul cu margele de sticla’ mi se pare ca are totusi dialog si este mult mai usor de citit. Sau poate mi-a placut mie prea mult si de asta. O intrebare as avea. La inceput iubirea dintre ei ma facea sa ma gandesc ca sunt homosexuali, dar apoi Gura-de-Aur se indragosteste de fata din sat(atunci cand pleaca noaptea cu alti baieti din manastire) si are relatii cu femei pe tot parcursul vietii. Nici acum nu am inteles pe deplin iubirea dintre ei doi si daca e cineva care imi poate explica, l-as ruga. Si sper sa nu ma injurati si sa ma etichetati inculta fiindca nu am inteles acest lucru.