P.S. Te iubesc

September 7th, 2008 | Raluca Alexe, Roman de dragoste |

Autor: Cecelia Ahern
Rating:
Editura: All
(ediţia în limba engleză)

Îmi pare rău că nu am citit P.S. Te iubesc mai în timpul verii. Plaja, zgomotele, sigur mi-ar fi distras atenţia şi poate nu aş mai fi privit romanul cu un ochi atât de critic. Deşi subiectul sună promiţător, dacă ar fi să compar cu cele mai multe din romanele pe care le-am citit, ar trebui să spun că tehnica lasă destul de mult de dorit. Desigur, ar putea fi invocată lipsa de experienţă a scriitoarei, acesta fiind romanul sau de debut, însă un redactor bun ar fi trebuit să rezolve anumite probleme.

Spuneam că subiectul sună promiţător şi chiar aşa este: Holly şi Gerry sunt căsătoriţi de şapte ani şi probabil că sunt visul oricărei persoane căsătorite. Au o căsnicie perfectă şi nu le lipseşte nimic. Până când rămân fără un lucru esenţial: timp. Gerry află că are o tumoare pe creier şi după aproape un an moare. Însă lasă în urmă 10 scrisori, pe care Holly trebuie să le deschidă la începutul fiecărei luni care urmează după moartea sa. Distrusă, devastată, deşi cu o familie şi prieteni care îi sunt alături, Holly face tot ce îi spun scrisorile şi reuşeşte într-un final să îşi facă ordine în viaţă.

Ce m-a surprins în mod plăcut este felul în care toată acţiunea se învârte în jurul lui Holly, mai exact faptul că nu deranjează în nici un fel. Îmi lăsa impresia că Cecelia Ahern şi-a propus să disece situaţia căreia trebuie să îi facă faţă protagonista şi o urmăreşte pe fundul celor mai adânci abisuri ale disperării. Nu ştiu dacă tânăra autoare a trecut printr-o astfel de experienţă şi nici eu nu am un termen de comparaţie, însă nu cred că a exagerat în vreun fel, ba mai mult, cred că am citit o descriere autentică a ceea ce trebuie să însemne să pierzi cea mai importantă persoană din viaţa ta.

Revenind însă la problemele despre care vorbeam mai sus, prima este legată de tehnica narativă. Mult timp nu mi-am dat seama ce mă deranja la dialoguri (pe lângă faptul că sunt folosite ghilimelele- dar asta se trage de la traducătorul roman probabil), până când am realizat că după aproape fiecare replică exista câte un verba dicendi:

Ce faci aici? întrebă Denise. Sunt în vacanţă, explica Sharon. Şi nu ţi-ai luat haine? chicoti Holly. Ba da, rosti ea în cele din urmă.

Desigur, nu se poate să dai la o parte verbele de genul ăsta, dar când cartea are 400 de pagini, devine de-a dreptul enervant.

Un alt neajuns este felul în care este construit personajul lui Holly. Dacă la sfârşit am admirat-o pentru faptul că a reuşit să îşi ia viaţa în propriile mâini, până acolo nu m-am gândit decât la faptul că este… o ratată ar fi prea mult spus, oare? Adică: şcoala nu i-a plăcut, facultate nu a făcut, a schimbat posturile de secretară ca pe ciorapi pentru că nu îi plăcea nicăieri, nu are nici un fel de pergatire, nici un fel de pasiune, copii nu are, tot ce ştia era să fie soţia lui Gerry. Şi acum el e mort. Înţeleg că toate lucrurile astea susţin greutatea cu care îşi revine şi e cu atât mai mult de admirat, dar după mine este puţin cam neverosimil ca o astfel de persoană să îşi revină vreodată.

Ultima dintre probleme ar fi glumele. Nu ştiu dacă în realitate Cecelia Ahern este o persoană amuzantă, dar ca scriitoare se străduieşte mult şi nu îi iese decât abia pe la sfârşit. De multe ori am citit explicaţiile în care personajele “se ţineau cu mâna de burtă de râs” gândindu-mă că mi-a scăpat ceva. De exemplu una din fete stă prea mult cu fundul la soare şi de abia mai poate sta jos, iar prietenele ei râd câteva ore bune, încheind apoteotic seara cu replica “Vezi să dormi pe burtă!” (după care mai râd puţin). Sau poate nu am eu simţul umorului prea dezvoltat, cine ştie…

Punând însă totul cap la cap, cum vara s-a terminat, P.S. Te iubesc devine o lectură de metrou puţin mai solicitantă decât cele pe care le-aş recomanda de obicei. Cum se pare că în curând vine şi în România filmul apărut deja în State (cu Hillary Swank în rolul lui Holly), o să mă duc să îl văd cu siguranţă. Chiar sunt curioasă să văd cum a fost romanul transformat în scenariu.

Scrisă de Raluca Alexe

• Cadoul
• Mulţumesc pentru amintiri
• Prietenul nevăzut
• Dispăruţi fără urmă