Esti aici: bookblog.ro » Raluca Alexe, Saga/Bildungsroman » Rosu si negru
Rosu si negru
Autor: Stendhal
Rating: 
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Despre ,,Rosu si negru” se poate spune ca este un roman de fictiune istorica. Aceasta inseamna ca cineva s-a gandit sa inventeze o poveste care este plasata intr-un moment foarte exact al istoriei, si ca pe tot parcursul desfasurarii actiunii vom intalni numeroase referiri la acel moment, la cauzele si efectele anumitor intamplari, si nu in ultimul rand la societatea acelui moment.
Romanul de fata isi anunta apartenenta la acest gen literar inca din subtitlu: ,,o cronica a anului 1830”. A anului 1830, pentru ca in luna iulie a acelui an a avut loc Revolutia care a instaurat monarhia constitutionala, si care a marcat revenirea la valorile ,,napoleoniene”, prabusind astfel Restauratia dinastiei Bourbon.. Ce ar mai fi de mentionat in introducere este faptul ca Stendhal a fost un sustinator al lui Napoleon la fel de aprig ca si personajul principal al cartii sale.
Actiunea nu este complicata si poate fi urmarita cu usurinta. Ba chiar s-ar putea sa va distreze gandurile si problemele pe care si le face Julien Sorel, personajul principal, si care sunt descrise amanuntit, aproape ca intr-un roman psihologic.
Julien este fiul unui tamplar dintr-un orasel din Franta care viseaza la o cariera militara si sa fie important, ca si eroul sau, Napoleon. Dar cum singurul mod de a ajunge cineva era prin intermediul Bisericii, acesta se pregateste sa devina preot. Punctul de cotitura este momentul in care primarul orasului, Dl de Rênal il angajeaza pentru a fi profesorul particular al copiilor sai. Acolo o cunoaste pe sotia primarului, Dna de Rênal, in privinta careia ajunge la concluzia ca este de datoria lui sa o seduca, ceea ce se si intampla; din pacate pentru mandria bravului erou romantic, care se considera un as in cucerirea femeilor, Dna de Rênal il accepta pe Julien numai dupa ce acesta incepe sa planga. Astfel, relatia lor dureaza pana cand adversarul politic al primarului afla si incepe sa imprastie zvonurile. Dna de Rênal reuseste sa il convinga pe sotul sau ca zvonurile nu sunt adevarate, iar pentru a evita alte scandaluri, Julien este trimis la o scoala de preoti, unde prin ipocrizie castiga admiratia directorului dar gelozia colegilor. Drept urmare este recomandat ca secretar personal al unui marchiz in Paris.
Julien nu reuseste sa se integreze in societatea pariziana care il ,,condamna” inca de la inceput din cauza originii sale umile. Reuseste insa sa o faca pe Mathilde, fiica marchizului sa se indragosteasca de el, si chiar o lasa insarcinata. In mod evident, cei doi urmeaza sa se casatoreasca, dupa ce marchizul il innobileaza pe Julien, acesta din urma obtinand in sfarsit rangul ravnit si puterea politica ce ii urmeaza. Totul ar fi fost bine daca Dna de Rênal nu ar fi trimis o scrisoare marchizului in care sa ii spuna ca noul nobil este de fapt un afemeiat si un manipulator. Astfel ca casatoria este anulata, si pentru a se razbuna, Julien o impusca pe fosta lui amanta; acesta nu moare, dar tanarul este totusi condamnat la moarte.
Nu am sa va spun daca acesta moare sau nu in final. Pana la urma este important numai pentru actiunea in sine.
Ce subliniaza Stendhal este ca Julien s-a pierdut in alegerea rosului armatei, sau negrului Bisericii. In acelasi fel si societatea, in special aristocratia acelei vremi este pierduta in alegerea valorilor napoleoniene sau a celor de dinainte de Napoleon pe care incearca sa le readuca la viata Restauratia. Si pana la urma, viata este un lung sir de alegeri, care iti dicteaza reusitele, sau, si mai grav, esecurile, nu?
O recenzie de: Raluca Alexe
Buna. Sunt din Brazilia si imi place blogul tau foarte mult. La revedere.
Am citit carte asta cu secole in urma. Desi mi-e rusine ca trebuie sa recunosc asa ceva, detalii despre carte nu mai tin minte. Ce stiu totusi este ca, la momentul respectiv, mi-a placut foarte mult cartea.
si mie mi’a placut. mult.
Am terminat cartea de citit de curand.Mi-a placut foarte mult.mi-a parut rau de mathilde..
Intr-adevar, spre sfarsit, Mathilde starneste multa mila, dar… sa nu uitam cat de infumurata era si ce conceptii avea inainte! Ea amesteca sentimentele umane cu pozitia sociala; sunt doua chestii independente, desi societatea dintotdeauna a cautat sa le imbine armonios. Armonia asta uneori se pastreaza, uneori nu… Se zice ca dragostea e oarba…
Si mie mi-a placut cartea. Foarte interesant dialogul lui Julien cu egoul sau. La vremea respectiva am trait destul de intens aceasta drama a tanarului aflat la rascrucea propriei gandiri.
O carte superba-o capodopera a literaturii universale.
Cartea asta a venit ca un final apoteotic pentru seria de carti citita in vara lui 2002, serie care incepea cu Eliade si Poe (proza scurta de amandoi) si se termina cu patru romane de aproximativ aceeasi factura… Padurea Spanzuratilor (Rebreanu), Procesul (Kafka), Crima si Pedeapsa (Dostoevsky) si Rosu si Negru (Stendhal).
Am fost oarecum sufocat. De atmosfera, de finalitatea similara, nici eu nu-mi pot imagina cum le-am ales pe toate in ordinea asta…
Oricum, e o carte buna. Dar merita citita intre doua carti “usoare” sau “fericite” pentru a fi savurata la maxim.
Manastirea din Parma nu este pe blog?
superba carte !! una dintre cartile mele preferate ! pacat de finalul tragic…dar poate daca urmarile ar fi fost cu totul altele , nici nu mi-ar mai fi placut atat de mult ! merita citita ! pacat ca la scoala se batatoresc atatea carti plictisitoare de ani si ani, iar carti super frumoase, precum aceasta, se specifica doar la “literatura universala” sau chiar deloc in cadrul anumitor profile..
foarte interesant modul cum este realizata analiza psihologica; exista o descriere interioara care nu este foarte detaliata, dar care ne ofera anumite sensuri ascunse. o recomand cu placere!
pentru liceeni ………….e bestiala……asa ceva doar odata la un secol apare.
……kp…borro……
super carte!
foarte originala cartea…………am citit-o de curand si e….super
…o carte deosebita… dupa prima parte am crezut k o voi lasa de plictiseala si ca totul se va reduce la mici amanunte banale din viatza lui Julien (exemplu `seminarul`)… dar surpiza pt me:D… totul abia atunci incepea sa devina interesant… cel mai mult mi`a placut `lupta` dusa pt cucerirea Mathildei ca in final eroul sa se intoarca la iubita lui,doamna de Renal… `schimbatoare` nu este Mathildee,ci insusi eroul…cartea o recomand tuturor…
Alina, intr-adevar, la inceput e un pic… hmm, plictisitoare, dar trece repede partea aceea
.
n`am citit`o da`vreau akum…mi se pare interesanta…
super cartea, ancorata bine in istorie, ce sa mai spunem de mathilde?!
Mathilde e o figuranta, ca multe altele din ziua de azi, care se “frige” candva si isi mai schimba conceptiile
super faina cartea. finalul m-a impresionat mult. daca nu avea un final atat de tragic, nu avea cum sa ma impresioneze asa mult.
cei care nu au citit-o, neaparat sa o cititi.
Intradevar este o carte frumoasa insa, dupa parerea mea pur subiectiva, are cateva momente cand devine tare plictisitoare. Este singura carte, din cele care mi-au placut, pe care am citit-o pe bucati. Adica faceam pauze si citeam altceva… apoi reveneam la ea. In plus, m-a enervat atitudinea de parvenire a personajului principal, dar, tocmai asta era ideea cartii si mi-a palcut felul cum a reusit Stendhal sa contureze acest personaj.
M-a fascinat, de asemenea, si personalul doamnei de Renal precum si deciziile ei.
Interventia mea se incheie cu inca doua lucruri (motivul principal al interventiei):
1. Iti multumesc ca m-ai dumirit si pe mine de la ce vine titlul, Rosu si Negru. Eram aproape frustrat ca nu intelegeam
2. Suna tare urat aceasta alaturare de cuvinte “Astfel ca casatoria…”
Viata este un lung sir de alegeri si fiecare dintre noi va trai cu efectul propriilor lui alegeri.
Un roman foarte bun si captivant.Pacat de Julien care dupa mine pare prea infumurat si are o conceptie prea trista despre oamenii care-l inconjoara.Insa el traieste sentimentul de dragoste la maxim atunci cand il simte si nu-l mai intereseaza consecintele.Este acel om care in momentul in care isi doreste ceva ii place sa obtina acel ceva prin orice mijloc.Este un un geniu as putea zice pentru ca reuseste sa-i impresioneze pe toti cei care-l inconjoara nu neaparat prin inteligenta lui cat prin faptele lui.Cat despre idila dintre el si Doamna de Renal pot spune ca nu ma asteptam,el este privit cu dezinteres la inceput ca mai apoi sa fie motivul pentru care ea mai traieste(la final Doamna de Renal moare in bratele copiilor ei)la fel si cu Mathilde care la inceput nu este interesata de el,apoi urmeaza 2 momente in care ea simte o iubire profunda pentru el care dureaza foarte putin si asta-l bulverseaza pe erou.Insa cu ajutorul printului din Rusia prin sfaturile primite si scrisori el reuseste sa-o recapete,Mathilde isi da seama ca ea este indragostita peste masura si vrea ca Julien sa fie “stapanul”ei.Marchizul de La Mole cand afla despre relatia celor doi si despre copil,are o atitudine fireasca si este foarte indignat avand ganduricriminale.Insa cu ajutorul Mathildei el parca este sensibilizat asa ca el este innobilat prin titlul primit si prin numele lui De Reviere devenind conducatorul unei osti de ….in acel moment el isi vede visul implinindu-se.Interventia aceasta fatala a Doamnei de Renal cu acea scrisoare care-l compromite pe Julien da o intorsatura neasteptata acestui roman,Julien furios trage 2 focuri de arma …unul trece prin palarie si un al 2-lea trece prin umarul acesteia care este sfaramat.Prins de jandarmi este aruncat in inchisoare ,aici isi fac aparitia Mathilde si Doamna de Renal,……………finalul sa-l aflati singuri.Un roman zic eu foarte bine inchegat insa cu un final tragic neasteptat.
incredibil de proasta recenzia.
- incepe cu “se poate spune ca este un roman istoric” si cu 2 paragrafe in care se lungeste ideea.
- continua cu fraza de mare angajament “Actiunea nu este complicata si poate fi urmarita cu usurinta”. wow! ce bine!
- se dovedeste ca actiunea nu este complicata prin prezentarea rezumatului.
- si aici intervine marea greseala: tu nu rezumi ce se intampla, ci cum ti se pare tie ca se intampla!
- n-ai inteles mare lucru despre Julien Sorel, desi te-ai prins ca este “aproape ca intr-un roman psihologic”
O asemenea recenzie mi se pare daunatoare!
Supastaru: multumesc pentru argumentarea parerii despre recenzie. Voi raspunde la asta cu o intrebare: era mai frumos sa sterg recenzia, doar pentru ca a fost printre primele pe care le-am scris
?
Cat despre “marea greseala”, ea nu exista de fapt: eu rezum cum mi se pare ca se intampla, tu o vei face cum ti se pare tie, altcineva o va face altfel. Suntem persoane diferite, cu pareri diferite si nu cred ca tu (sau altcineva) detii adevarul absolut despre “Rosu si negru”.
Si ca tot veni vorba despre pareri, corect ar fi sa spui ce ai inteles tu despre Julien Sorel, nu doar sa decretezi ca eu nu am inteles mare lucru. Cine stie, poate imi schimb parerea despre el
.
nu trebuie sa o stergi, dar cu siguranta o poti imbunatati.
sustin in continuare ca (marea) “greseala” exista. daca tot vrei sa rezumi firul narativ (ceea ce mi se pare unul dintre minusurile recenziei), fa-o cat de cat obiectiv. tu nu asa ai invatat la scoala ca se fac rezumatele?
in particular ma refer la sintagme de genul “considera ca e de datoria lui”, “se considera un as in cucerirea femeilor”, “unde prin ipocrizie castiga admiratia”, “reuseste sa o faca [...] sa se indragosteasca de el.”
la o adica e treaba ta cum iti scrii recenzia, dar pentru a evita manipularea cititorilor, consider ca e corect ca rezumatul firului narativ, daca tot tii mortis sa fie prezent (eu sustin ca poate lipsi fara probleme!), sa fie separat de judecatile pe care le emiti tu referitor la psihologia personajelor sau semnificatia intamplarilor.
abia atunci putem invoca “persoane diferite, cu pareri diferite”…
naspa cartea
si mie mi-a placut foarte mult….de la inceput de fapt mi s-a parut plictisitoare si am cicit-o destul de mult timp, citesc cu mai multa placere pe dostoievsky sau gogol….insa am ramas surprinsa de modul in care se derulau actiunile apoi….chiar pot spune ca taie respiratia, actual, intr-adevar
super carte;x kiar astazi am terminat’o de citit … si mia plakut foarte mult e bestiala
chiar m-a facut si pe mine curioasa cartea asta si din cate imi dau seama pana acum este chiar o carte bune.asa k o sa o iau si eu
super carte, am citit-o in vara 2007 si mi-a placut la nebunie. a fost printre putinele carti citite in ultimul timp pe care nu am putut-o lasa din mana pana la final…acum tre’ sa fac un eseu despre sociocritica romanului…normal ca am ales Rosu si Negru….
Un singur lucru pot sa spun despre aceasta carte: la 16 ani mi s-a parut deosebit de plicticoasa iar la 25 de ani am mai dat o sansa carti si nu am putut sa o las din mana. O carte deosebita, merita citita.
Eu cred ca avea in instinct rolul de cuceritor al femeilor, daca ne gandim ca, inaintea doamnei de Renal, el nu mai avusese niciun fel de relatii cu persoane de sex opus.
In cazul Matildei, Julien, prin aerul sau demn si total diferit de al altor tineri mult superiori doar prin blazon, a reusit s-o cucereasca. Episodul asta mi-a parut un fel de joc de volei, dragostea luand rolul mingii. Acest Julien se aseamana cu Julien din <>, prin provocarile facute pentru a obtine dragostea Matildei. Odata obtinuta, aceasta nu mai insemna nimic pentru el.
mie mi se pare o carte submediocra. pot enumera cel putin 10 carti romanesti mult mai bune decat asta. cel ce spune ca e o supercarte sau ca e o capodopera universala inseamna ca n-a citit nimic de hugo, dostoievski, tolstoi, dumas, si altii….povestea in sine e dramatica si cred ca daca ar fi fost scrisa de un scriitor mai talentat ar fi fost o capodopera….dar asa…nu e. am citit-o in sila, pe bucati, pe parcursul 6 luni….cel mai mult m-a enervat lipsa ordinei in idei, limbajul usor pueril si redactarea foarte slaba…in fine… nu am pretentia ca sunt un critic bun si nu vreau neaparat sa fiti de acord cu mine. Parerea mea e ca daca vreti sa cititi o carte senzationala cu un limbaj ales si cu o ordine in idei perfecta trebuie sa cititi Contele de monte cristo sau mizerabilii. Alea da capodopere…
o carte foarte buna, am citit-o la 16 ani si mi-a placut enorm de mult
autorul e tare, dar actiunea in sine km slaba, sincer…:P
Am o curiozitate, Lizy: autorul e “tare” în sensul de “tare ca piatra”, “ca lemnul”? Sincer… Ce înseamnă că un autor ca Stendhal e “tare”? Pe încercate?
e tare. adică e mort…
puke…
Dar ce-ar fi dacă roşul din titlu face referire la iubirile lui Julien, pe când negrul simbolizează perspectiva morţii – analizată în finalul cărţii..
E posibil si asta, insa varianta “acceptata” in analize e cea pe care am spus-o eu mai sus. Nu zic si ca e cea mai buna/ corecta etc, insa aia este cea “oficiala”- cel putin asa imi amintesc eu
[...] ciudat, Invitatie la vals nu e carte de uitat asa de repede, dar eu am uitat-o. Habar n-am de ce. Rosu si Negru de Stendahl am citit 3 sferturi. Mult prea previzil. Crima si pedeapsa…dupa 2 ani am [...]
[...] Originally Posted by Luigi Nu de carte am nevoie, cartea o am si eu. Am nevoie de critici, pareri despre Stendhal si / sau carte. Asta e tot ce am mai gasit -> Rosu si negru [...]