bookblog.ro

Adio, dar mai stau puțin

Scris de • 4 September 2014 • in categoria

Titlu: Adio, dar mai stau puțin
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-689-726-9
Cumpara cartea

Cândva, prin adolescență, când îmi ocupam mare parte din timpul liber analizând și notând tot felul de idei despre tot felul de subiecte, mi s-a format în minte convingerea că sinuciderea este, contrar părerii generale, un act de un curaj nebun. Pentru că ai nevoie de curaj pentru a abandona speranța (care, așa cum bine se spune, chiar moare ultima), pentru a te arunca în necunoscut, pentru a accepta ideea că pur și simplu mâine nu te vei mai trezi ca de obicei și că absolut nimic nu va mai fi la fel și mai mult, că nu ai nici cea mai vagă idee în ce te bagi.

Cumpără titlul în engleză

Poate că mesajul romanului Adio, dar mai stau puțin este acela că, indiferent de cât de grea este viața, la un moment dat, poți găsi totuși lucruri care să o facă să merite trăită. Însă eu am rămas cu senzația că autorul își construiește povestea exact pe ideea aceasta, că sinuciderea nu este deloc o decizie ușoară, că nu este un act de lașitate, cum spun majoritatea oamenilor și că ești capabil să te legi de orice nimic pentru a-ți reîntregi speranțele și pentru a merge mai departe, indiferent de cât de tare îți urăști viața.

Facem cunoștință cu Martin, Maureen, Jess și JJ, protagoniștii cărții. Iar ei fac cunoștință unii cu alții în noaptea de Anul Nou, pe terasa „Turnului Sinucigașilor”, unde fiecare dintre ei urcase pentru a-și încheia socotelile cu viața. Doar că au ajuns acolo exact în același timp, iar asta le cam dă planurile peste cap. Pentru că nu mai e la fel de confortabilă ideea de a te sinucide când alte 3 persoane își așteaptă rândul în spatele tău, nu-i așa? Martin este un om de televiziune a cărui carieră și viață personală au fost distruse de o greșeală stupidă. Maureen, o femeie de vârsta a doua, a cărei viață gravitează în jurul fiului său de 20 de ani care a fost dintotdeauna o legumă. Jess este o adolescentă marcată de o traumă din trecut și care nu reușește să își găsească locul în lume, iar JJ este un muzician ale cărui vise spulberate l-au transformat într-un ratat, fără prea multe șanse de revenire. Oameni diferiți, cu probleme diferite care i-au condus totuși în același loc, în același moment. Evident, între cei patru se naște un soi de relație ciudată care îi va conduce la concluzia că ar fi mai bine să își acorde 3 luni în care să mai dea o șansă vieții. Și cum odată ce pășiseră peste acel prag, protagoniștilor le vine greu să mai socializeze cu persoanele obișnuite din jurul lor, vor fi atrași irezistibil unii spre ceilalți, în ciuda faptului că, de fapt, nici nu se plac prea mult. Sau... deloc, dacă e să fim sinceri.

Acesta este unul dintre aspectele surprinzătoare ale poveștii. Odată ce citești descrierea romanului, te-ai aștepta la o poveste optimistă și sensibilă în care să descoperi cum cele patru personaje s-au împrietenit, și-au dat putere unele altora și s-au sprijinit în momentele grele, renunțând astfel la ideea sinuciderii numai datorită bunătății și ajutorului primit de la restul grupului. Însă autorul evită complet această cale, transformând volumul într-o serie permanentă de certuri, neînțelegeri, comportamente ilogice, acțiuni haotice și decizii impulsive. În majoritatea timpului, protagoniștii se detestă. Însă pactul lor rezistă în ciuda acestui fapt. Ceea ce conduce la concluzia că ai nevoie de un singur fir, oricât de subțire, pentru a te prinde strâns de el și pentru a renunța rapid la ideea morții. Mai ales că lucrurile nu se schimbă în mod miraculos pentru personaje. Problemele nu li se rezolvă, viețile lor nu iau o turnură spectaculoasă ci continuă exact pe aceeași linie sau chiar, în unele cazuri, devin și mai grele. Momentul în care cei patru asistă la un act dramatic este și cel în care conștientizează cu toții că de fapt, nu ar fi fost în stare să se sinucidă nici dacă nu ar fi avut loc întâlnirea lor neașteptată. Iar această concluzie nu este una îmbucurătoare, deoarece sunt lăsați deodată fără ceea ce își imaginau că este „planul B”.

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut romanul. Mi-a plăcut pentru că nu oferă finaluri hollywoodiene, nu aduce răsturnări de situație care îți taie respirația, ci menține un aer realist până la final. Unul destul de pesimist, de altfel. Nu mi-a plăcut în special din cauza personajelor. Dacă Martin și JJ sunt destul de simpatici, Maureen și Jess m-au exasperat. Maureen are, evident, o scuză: faptul că își petrece viața între casă și biserică, având grijă mereu, mereu, de fiul ei handicapat. Însă pentru multă vreme, i-am detestat ignoranța, firea îndoctrinată, temerile continue și permanenta dorință de a schimba ceva sau de a se schimba pe sine, însă fără a mișca un deget pentru asta. Nu îmi dau seama dacă spre final m-am obișnuit cu personalitatea ei sau dacă Maureen chiar a reușit să se schimbe puțin de-a lungul poveștii.

Iar Jess este genul de om lipsit de toleranță, bun simț, logică și empatie. Relațiile sale dezamăgitoare cu absolut toți oamenii din jurul său reprezintă unul dintre motivele care o conduc în Turnul Sinucigașilor, însă Jess nu face nimic pentru a schimba acest lucru, deși este întrucâtva conștientă că este vina ei. Da, desigur, există un moment în trecutul ei care i-a dat viața peste cap și care a accentuat probabil tendința aceasta de a fi într-un permanent conflict cu lumea întreagă, însă, cu siguranță, nici înainte de acel eveniment Jess nu ar fi fost cea mai dezirabilă ființă din lume. Martin este un ticălos obișnuit să obțină totul cu ușurință, dar cel puțin este sincer cu cei din jur și cu el însuși deopotrivă, ceea ce îl face unul dintre cele mai plăcute personaje. Iar JJ trezește simpatia cititorului tocmai prin faptul că alergând după visul măreț, și-a ratat întreaga viață. Adică… nu e invers de obicei? Nu te învață toate cărțile că trebuie să abandonezi viața aceasta monotonă și să te lansezi în necunoscut, să trăiești și nu doar să supraviețuiești, să îți arunci toate temerile la gunoi și să îndrăznești să visezi cât mai grandios? Nu îți transmit toate citatele motivaționale că doar alergând să îți îndeplinești visul vei deveni cu adevărat liber, un adevărat învingător? Ei bine, JJ a făcut-o și nu a ieșit deloc bine din asta.

Romanul te prinde, însă este greu să îl consideri cu adevărat captivant. Mai degrabă poți spune despre el că e o lectură de vară, ușoară și amuzantă, cu câteva paragrafe mai profunde strecurate abil printre toate acele momente amuzante, ridicole, ilogice sau înduioșătoare și care reușește să îți provoace curiozitatea.

Recenzia filmului.

  • Plusuri

    Ideea originală și lejeritatea cu care autorul o abordează.

  • Minusuri

    Vocile personajelor sunt extrem de similare. Este ca și cum autorul nu ar fi reușit să le creeze propriile voci, ci a folosit-o pe a sa pentru a da glas gândurilor tuturor protagoniștilor. Ceea ce este ciudat, pentru că personalitățile lor se disting totuși destul de bine, nu se confundă între ele, însă tonul se păstrează mereu același, indiferent de perspectiva cărui personaj sunt narate evenimentele.

  • Recomandari

    Nu cred că există o categorie anume de cititori pentru o astfel de carte. Oricine ar putea gusta această lectură, mai ales că este una deopotrivă interesantă și relaxantă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Asa scrie Nick Hornby, cu umor… ceva mai complex. Umor englezesc.
    Turnul sinucigasilor nu e cea mai buna carte a lui – About a Boy, High Fidelity, Fever Pitch sunt peste, parerea mea.
    Am citit Adio…, tradusa initial ca Turnul sinucigasilor, acum multi ani si a reusit sa ma impresioneze. Filmul, facut anul asta, nu prea.
    Nick Hornby este un autor pe care il citesc oricand cu placere – pentru relaxare, asa acum ai spus si tu.

    raspunde

  2. roxtao spune:

    Multumesc pentru recomandari! La mine aceasta a fost prima intalnire cu autorul si probabil nu va singura, pentru ca i-am gasit stilul destul de interesant.

    Nu a fost genul de carte care sa ma faca sa vreau sa “devorez” toate celelalte volume pe care le-a mai scris Nick Hornby, dar m-a surprins totusi in mod placut prin faptul ca autorul a evitat aproape total cliseele si evolutia previzibila a lucrurilor. Poate doar unele personaje sa fi fost putin prea tipice, dar scenariul in sine a avut o turnura diferita fata de cea la care m-as fi asteptat.

    raspunde

  3. Nick Hornby este unul dintre scriitori caruia i-am citit toate cartile aparute la noi – mai putin Slam, care e prea pentru adolescenti.
    Acum ceva timp, i-am dedicat doua articole stufoase – stiai ca a scris scenariul pentru filmul nominalizat la Oscar An Education (2009) sau ca are o vasta cultura muzicala?
    Eu mi-am inceput lecturile cu High Fidelity.

    raspunde

  4. roxtao spune:

    Nu, nu, chiar nu stiam nimic despre autor pana acum. Cand am ales cartea, am facut-o la intamplare, pur si simplu pentru ca mi se paruse ca suna interesant descrierea :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro