bookblog.ro

Gândeşte

Scris de • 16 April 2010 • in categoria

0Gîndeşte recenzie
Autor: Simon Blackburn
Rating: Gîndeşte rating - recenzii carti
Editura: All
Anul apariţiei: 2009
Traducere: Cristian Constantinescu
270 pagini
ISBN: 978-973-571-796-4

(ediţia în limba engleză)

Puţini sunt norocoşii care au aflat cît de grozavă e filosofia. În general, apare fie ca domeniul iniţiaţilor, fie cel al rataţilor. Înghesuită în programa şcolară, filosofia sau, mai corect spus, istoria filosofiei, are puţine şanse să trezească interesul. Totuşi, în momentele cruciale ale vieţii noastre, ne întrebăm: Cine sunt eu? Oare ceilalţi gîndesc la fel ca mine? Există Dumnezeu? Ce înseamnă binele şi răul? Există soartă? Ba chiar şi în întîmplările cotidiene îşi găsesc locul probleme filosofice: ne putem încrede în ceea ce vedem, auzim, simţim? Ce probabilitate există să cîştigăm sau să pierdem? etc. Dacă între timp nu ar fi pierdut contactul cu oamenii, filosofia ar fi fost un bun instrument pentru a face faţă întrebărilor din gama celor de mai sus.

Simon Blackburn încearcă, în această introducere, să refacă legătura dintre publicul larg şi filosofie.
Fără a insista pe reperele istorice, incursiunea pe care o propune autorul porneşte de la problematica existenţei. După ce a convins cititorul că există (pe mine m-a lăsat meditînd), trece în revistă atributele unui om care există: gîndirea, conştiinţa, liberul arbitru, faptele. În acelaşi timp, Gândeşte prezintă principalele orientări filosofice ale modernităţii, de la Descartes la Kant, evitînd să facă abuz de concepte de neînţeles, însă ţinîndu-se departe, în acelaşi timp, de infantilizarea cititorului.

Altfel spus, pentru a citi această carte, e nevoie să...gîndiţi. Simpla răsfoire e provocatoare, iar lectura este un adevărat antrenament pentru minte. De altfel, autorul îşi numeşte domeniul "inginerie conceptuală", ceea ce, trebuie să recunosc, pune lucrurile într-o cutie mai plăcută spiritului contemporan. Parcă a face inginerie conceptuală sună mai bine decît a filosofa, nu? Exprimarea versatilă unul din trucurile prin care Blackburn atrage o categorie vastă de cititori, din diferite domenii. Alt punct de atracţie este folosirea exemplelor din lumea contemporană, unele dintre acestea fiind absolut hilare la prima vedere, provocatoare la a doua şi de-a dreptul interesante la a treia. Nu în ultimul rînd, autorul pare că se bucură teribil să scrie acest scurt ghid prin filosofie, aşa că nu lipsesc umorul şi bunăvoinţa. Tot spiritul cărţii vine în întîmpinarea unui cititor curios, dornic să afle, să aprofundeze, să se bucure de propria gîndire.

Cu toate acestea, consider că o parte dintre cititorii bine intenţionaţi vor fi pierduţi pe drum, după ce limbajul devine mai specific şi explicaţiile mai sofisticate (probabil de la capitolul destinat argumentării). Altă parte ar putea să nu primească prea bine capitolul dedicat credinţei (Capitolul cinci. Dumnezeu). Totuşi, aceste posibile piedici ar face ca mulţumirea în urma parcurgerii acestei cărţi să fie mai puternică, ca de exemplu: Dacă mintea mea e capabilă să gîndească aşa de sofisticat, înseamnă că sunt mai cool decît credeam/că oamenii sunt fiinţe mai interesante decît credeam.

Probabil că specialiştii ar avea ceva critici la adresa perspectivei lui Blackburn, însă în ce mă priveşte, nu mi s-a părut un impediment faptul că poziţia teoretică a autorului transpare, altfel spus, că ghidul nu e unul obiectiv. Gândeşte e doar o perspectivă, una destul de relaxată şi educativă, pentru obiectivitate putem cerceta dicţionarele. Desigur, apare întrebarea: E nevoie de educaţie pentru filosofie sau e un domeniu rezervat cunoscătorilor, restul lumii avînd lucruri mai bune de făcut? Considerînd că e nevoie de iniţiere şi educare, Blackburn şi-a făcut, în această carte, jumătatea lui de drum, îi rămîne cititorului s-o parcurgă pe a lui.

Scris de Mihaela Butnaru

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Pingback: Ce-am citit în 2010 | bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro