Titlu: Autoritate
Autor: Jeff VanderMeer
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Bogdan Perdivară
Numar pagini: 368
ISBN: 978-606-719-193-6

„Lumina nu semăna cu nimic din ce văzuse vreodată. Nu era nici puternică, nici slabă. Nu era nici dulceagă, precum haloul zânelor din filmele proaste. Nu avea tenta întunecată a scamatorilor, iluzioniștilor, sau a altor asemenea, din cei care încercau să definească lumina prin intermediul umbrelor. Îi lipsea limpezimea atotcuprinzătoare a vitraliilor de catedrală, însă nu era tulbure, onctuoasă sau în orice alt fel în care te puteai gândi. […]

- Orice părere ai avea despre spații închise sau deschise, aici o să fie tare ciudat, pentru că o să simți, în același timp, că înaintezi pe un câmp larg deschis și că te afli pe o cărare îngustă, fără balustradă protectoare, de unde ai putea să te prăbușești în orice moment. Exiști, așadar, într-un spațiu în același timp limitat și nelimitat. Este unul dintre motivele pentru care îi hipnotizăm pe membrii expedițiilor.”

Autoritate nu e ca primul volum din Southern Reach, Anihilare, pentru că acțiunea e plasată dincoace de granița Ariei X, însă păstrează același gen de atmosferă sumbră, plină de zone întunecate, nedefinite, unde orice se poate întâmpla, și unde chiar se și întâmplă lucruri cu adevărat ciudate. Din acest punct de vedere, VanderMeer mi-a amintit din nou de Serge Brussolo.

La început, până să fie pomenită Aria X, Autoritate pare nici să nu fie parte integrantă din Southern Reach. Nu are nimic de-a face cu decorul din Autoritate, personajele sunt complet altele, iar subiectul pare a fi total pe lângă cel dezvoltat în prima parte a trilogiei. Apoi, cu fiecare pagină citită, toate se așază acolo unde trebuiau să se afle încă de la început: analiza caracterelor este extrem de profundă, scoțându-li-se în evidență partea întunecată, dezaxată, incapacitatea de integrare, putreziciunea. Decorul – Divizia Sudică, înființată special pentru a se ocupa de Aria X, locul de unde pornesc toate expedițiile dincolo de ciudata graniță – deși inițial pare unul normal, echilibrat, se modifică destul de repede într-unul extrem de bolnav, într-o avansată stare de degradare. Iar misiunea personajului principal, Control, devine și ea, pe cât de clar explicată, pe atât de incertă și de greu de înțeles.

Mai mult decât în trilogiile obișnuite, în pofida aparentei lipse de legătură, cele două volume sunt total interdependente. Dacă Anihilare fără Autoritate este incompletă, Autoritate fără Anihilare nu are nici un sens. Chiar dacă personajele din primul volum abia dacă sunt pomenite, ele sunt pivotul întregii intrigi din cel de-al doilea volum. Este una dintre cele mai bizare legături între două volume din câte am întâlnit până acum. Evident că, fără cea de-a treia parte, Acceptare, care încă nu a apărut în limba română, cele două volume par ciuntite, lipsite de orice substanță. Ambele sunt doar introduceri elaborate pentru un volum care promite să concentreze toate oportunitățile deschise până acum.

Atunci când am început să citesc Autoritate, Jeff VanderMeer se afla pe lista autorilor mei favoriți de literatură SF, undeva pe la mijloc. Odată cu lecturarea acestui volum, s-a propulsat către topul listei. Cărțile lui nu mai reprezintă simple mostre de imaginație bolnavă, ci devin subit analize complexe ale disfuncției unei societăți a căror membri se află sub o presiune foarte mare, constantă. În pofida bizareriilor pe care le afișează personajele, acestea devin mai apropiate de realitate decât ar putea părea doar după lecturarea primului volum al trilogiei. Complexele freudiene ale personajului principal, Control, explicațiile oferite pentru elucidarea anumitor enigme din Anihilare, dar și modul în care VanderMeer pregătește cititorul pentru ceea ce urmează să se întâmple, arată fie o evoluție fantastică a stilului – ceea ce nu pare posibil, având în vedere că toate cele trei volume au fost scrise într-o perioadă foarte scurtă – fie o elaborare meticuloasă a întregii trilogii, ceea ce pare mult mai corect. Într-un interviu care descria în parte procesul de creație a acestei trilogii, VanderMeer spune că, pentru el, programul de publicare a celor trei volume propus de editură – Anihilare în Februarie, Autoritate în Mai, iar Acceptare în Septembrie, toate în 2014 – a fost o adevărată binecuvântare.

Anumite elemente de stil sunt comune în cele două volume, și cred că merită menționate. Spre exemplu, în Anihilare, personajele nu au nume. Ele sunt diferențiate unele de altele prin profesiile lor. Acest lucru este justificat de autor ca un soi de măsură de securitate împotriva puterii de control pe care Aria X ar avea-o asupra personajelor dacă le-ar cunoaște numele. De asemenea, aici avem parte de un element extrem de bizar, un turn / tunel, în funcție de felul în care era perceput de fiecare personaj. Tot într-un interviu, autorul pomenește despre aceste lucruri ca fiind necesare pentru a crea starea de confuzie, de dezorientarea pe care personajele o experimentează în interiorul Ariei X.

În Autoritate aceste elemente și artificii sunt înlocuite de un puzzle de calități și defecte contradictorii pe care le au personajele, precum și de arhitectura bizară pe care o are sediul Diviziei Sudice. Nu există o simetrie între cele două volume, ci doar o translație de elemente. Efectul este surprinzător.

După ce am citit cele două volume, îl aștept cu sufletul la gură pe cel de-al treilea, care va oferi, sper, răspunsul la multe dintre enigmele rămase în suspans până acum.

• Plusuri

  Jeff VanderMeer a descoperit și a pus în aplicare o metodă excelentă de a scrie cărți cu subiecte diferite și de a le subordona ca părți ale unei saga. Cred că, dincolo de atmosfera bizară din cele două volume, acesta este lucrul care mi-a plăcut cel mai mult.

• Recomandari

  Autoritate, alături de Anihilare și de Acceptare – atunci când acesta din urmă va apărea în sfârșit la Editura Trei – nu trebuie să lipsească din biblioteca pasionaților de literatură SF bizară, precum cea scrisă de Serge Brussolo sau de Flavius Ardelean.