Esti aici: bookblog.ro » Cristi Mitran, Proza scurta, SF/Fantasy » Fragile Things
Fragile Things
Autor: Neil Gaiman
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Neil Gaiman este unul dintre autorii mei preferaţi. Mai bine aş spune „artist” în loc de „autor”, pentru că englezul nu se limitează doar la proză, ceea ce ar fi o mare pierdere pentru noi toţi. De-a lungul carierei sale de 23 de ani, Gaiman a lucrat în cinematografie, televiziune, publicistică şi benzi desenate (a compus şi muzică împreună cu Alice Cooper sau One Ring Zero), lăsând în urmă o remarcabilă colecţie de poveşti unice. Dacă ar fi după mine, cea mai bună lucrare a sa de până acum a fost American Gods; dacă extindem domeniul şi înspre benzi desenate, atunci seria Sandman ar fi câştigătorul indisputabil, Gaiman fiind recunoscut ca unul dintre cei mai influenţi scriitori din acest mediu (şi este singurul scriitor care a câştigat vreodata un World Fantasy Award pentru o bandă desenată).
Cea mai recentă carte semnată Neil Gaiman este o colecţie de povestiri scurte (şi o nuvelă) intitulată Fragile Things, care oferă o vedere de ansamblu asupra prozei autorului. Cuprinde povestiri science fiction, fantasy, şi horror, povestiri scurte, povestiri lungi, povestiri bazate pe legende vechi şi povestiri complet noi şi uimitoare. Desigur, sunt şi unele care nu merg chiar aşa de bine, dar pentru fiecare povestire care nu reuşeşte să se lege există cel puţin două povestiri excelente, şi în final totul este iertat.
O să încep cu partea mai puţin bună. După cum spune şi autorul în introducere, poveştile sunt lucruri fragile. Se pot sparge într-o clipită. Asta se întâmplă cu unele povestiri din Fragile Things, mai ales cu cele foarte scurte, ca Instructions, The Day the Saucers Came, Other People, sau Going Wodwo. Nu pot spune că sunt proaste, dar sunt ca fluturi care trăiesc cinci secunde, şi la final te întrebi dacă a fost ceva acolo. Singura poveste care nu mi-a plăcut cu adevărat a fost Forbidden Brides of the Faceless Slaves in the Secret House of the Night of Dread Desire (chiar şi titlul te duce cu gândul la o parodie după un film horror), dar şi când greşeşte Gaiman reuşeşte să se redreseze din mers.
Partea bună este că cele mai multe povestiri sunt excelente, şi foarte greu de întrecut atunci când Gaiman este în forma sa maximă. Una dintre ele, How to Talk to Girls at Partiess, a fost recent nominalizată pentru premiul Hugo, la categoria Best Short Story, şi care poate fi citită online chiar pe site-ul autorului, aici (eu vă recomand versiunea audio, pentru că Gaiman are o voce grozavă, ca un bard britanic autentic).
A Study in Emerald este o povestire care are loc în universul lui Sherlock Holmes, sau mai bine zis într-un univers alternativ în care Holmes e… o să vedeţi. E una dintre povestirile mai lungi, şi este scrisă impecabil, cu diverse „reclame” scrise în stil victorian, inserate între secvenţe (una dintre ele se referă la Vlad Ţepeş). Povestea poate fi citită, tot prin bunăvoinţa autorului, aici.
October in the Chair este altă povestire care iese în evidenţă, deoarece naratorii ei sunt lunile anului, personificate. Are o atmosferă suprinzător de sumbră, în ciuda tonului în care este scrisă (sau citită, dacă aveţi versiunea audio – foarte, foarte recomandată), şi în final ar fi fost povestirea care m-a impresionat cel mai mult, dacă nu ar fi fost alta, care oarecum trişează.
Goliath este o povestire scrisă de Gaiman în universul Matrix, deşi nu prea are acea atmosferă din filme, sau măcar cea din Animatrix. E o poveste axată mai mult pe discrepanţele temporale create de matrice, şi felul în care un om salvează Pământul, condus de maşini, de nişte extratereştrii. Nu are mai nimic în comun cu ce se întâmplă în filme, dar este interesantă ca idee.
Sundbird este tentativa lui Gaiman de a scrie o poveste în stilul autorului american R.A Lafferty, considerat unul dintre cei mai mari autori de fantasy, posesor al unui stil unic. Lafferty a fost unul dintre autorii preferaţi ai lui Gaiman, în copilărie, englezul chiar spunând nostalgic că „Odată i-am scris, şi mi-a răspuns”. E aparent o tentativă destul de bună, pentru că povestirea a câştigat un premiu Locus. Nu o să vă spun despre ce e, pentru că aş strica toată surpriza, dar pot în schimb să vă dau câteva linkuri către poveşti ale lui Lafferty puse pe net, pentru că pe mine stilul lui unic m-a vrăjit: Nine Hundred Grandmothers, Narrow Valley, The Transcendent Tigers, Slow Tuesday Night.
Am păstrat pentru final povestirea care mi-a plăcut cel mai mult, cea care a devansat-o pe October in the Chair. Am spus că a trişat oarecum, şi am spus asta din două motive: nu e o povestire, e o nuvelă, şi e sequel-ul la American Gods.
The Monarch of the Glen îl are în centru pe Shadow, eroul din American Gods, ajuns, după terminarea evenimentelor din roman, în Scoţia, unde este angajat de un doctor excentric pentru a păzi o petrecere privată, dată într-un vechi conac. Nuvela este fidelă stilului din roman, doar că de această dată reîntâlnirea cu Shadow este o idee mai emoţionantă. Are o atmosferă superbă, care se potriveşte perfect cu tema ei: lupta dintre mit şi realitate. Este, de fapt, repovestirea unui mit, poate cel mai important mit existent: confrutarea dintre lumină şi întuneric, dintre erou şi monstru. Şi este un final excelent pentru American Gods, unul mult mai bun ca cel din roman.
Fragile Things este o colecţie extraordinară, care arată cât de fragile, şi totuşi rezistente, pot fi poveştile. Trebuie citită de orice iubitor de fantasy sau horror, sau oricine doreşte să vadă mituri repovestite, fantasy contemporan, atât urban cât şi rural, sau un scriitor excelent în forma sa maximă.
O recenzie de: Cristi Mitran
cred ca este foarte tare cartea….o am in biblioteca, ma apuc de ea cat de curand
auzi…foarte tare….da cum altfel ar putea Gaiman sa fie ? ma rog…cartile lui
Are momentele lui. De exemplu nu mi-a placut foarte tare Stardust, dar filmul pare promitator. Si multe din numerele din Sandman sunt “hit or miss”.
mie mi-a placut Stardust , a fost o poveste,e adeverata, dar una pentru oameni mari
de Sandman nu stiu mare lucru