0Autor: Margaret Atwood
Rating:
Editura: Leda
(ediţia în limba engleză)
Oryx şi Crake porneşte de la aceeaşi idee pe care este construită Povestirea Cameristei: o situaţie prezentă, unanim acceptată şi consecinţele ei în viitor, logice, implacabile, catastrofale. De data aceasta, logica lui "cum ar fi dacă...?" ajunge într-o lume distrusă şi renăscută, prinde atît apocalipsa, cît şi lumea de după - un pustiu dezolant, în care mai trăiesc, aparent, doar Snowman şi Copiii lui Crake. Legătura dintre înainte şi după este făcută de Snowman (Jimmy), naratorul şi supravieţuitorul. Bine, veţi spune, dar am mai citit poveşti din astea cu zecile, e vorba de aceeaşi catastrofă monotonă, acelaşi ton plin de reproşuri, aceeaşi idee - omenirea este rea şi autodistructivă.

Pe de-o parte, este aceeaşi catastrofă pe o singură notă: Oameni hipertehnologizaţi, care trăiesc în imense închisori de lux, Complexe aseptice şi confortabile; experimente genetice de succes, precum porcanii şi rîsucii; oameni al căror suflet e atrofiat de surogatul de lume în care trăiesc; minţi geniale, capete luminate, triumfuri stiinţifice. Viaţa comandată de raţiune, în care orice fisură de iraţional, inutil, nonpragmatic are consecinţe disproporţionate. O lume exterioară, a plebeilor, altădată a normalităţii, văzută de cei din Complexe ca un ev mediu al raţiunii, deopotrivă dispreţuită şi invidiată, folosită pentru experimente şi afaceri.

Acestea sunt circumstanţele în care Jimmy îl întîlneşte pe Glenn, care-şi ia numele de Crake după unul din jocurile lor preferate, joc pe care, de altfel, nu peste mult timp îl transpune în realitate. Inteligenţa zdrobitoare a lui Crake, perfecţiunea raţiunii pe care unii o venerează, iar alţii o dispreţuiesc, curiozitatea ştiinţifică, îndrăzneala care sfidează etica - acestea sunt trăsăturile generale ale unui personaj abject şi fascinant. Crake e construit să fie ambivalent, nu numai un psihotic în stilul doctorului Frankenstein: pe de-o parte, personalitatea lui curioasă, curajoasă şi ambiţioasă îl apropie izbitor de figurile clasice ale ştiinţei, admirate de întreaga omenire; pe de altă parte, extremismul, nepăsarea, amoralitatea îl fac respingător. Crake e în stare să transforme o afirmaţie al cărei adevăr nu poate fi negat (Creşterea populaţiei şi scăderea resurselor înseamnă sfîrşitul lumii, sau, în alţii termeni, o problemă irezolvabilă) într-o problemă pe care el să o rezolve. Opera vieţii lui Crake este distrugerea imperfectei lumi vechi, muribundă, oricum, şi crearea unui exemplar uman perfect adaptat, imun, lipsit de conştiinţa de sine şi de gîndirea simbolică.

Pe de altă parte, cartea se apropie de o rememorare nostalgică a tinereţii, deşi este impropriu spus, Snowman are treizeci şi cinci de ani în prezentul povestirii. Afecţiunea cu care scrie despre el însuşi, în vremurile în care se numea Jimmy, despre părinţii lui, descrierile amănunţite ale vieţii din Complexe, ale experimentelor genetice şi entuziasmelor ştiinţifice, aceasta personalizează lumea lui, îi dă un sens afectiv pe care, teoretic, nu îl poate avea. Aceeaşi afecţiune "încălzeşte" portretul prietenului său Crake şi încearcă să justifice ambiguitatea iubitei amîndurora, Oryx.

Există un nivel la care Oryx şi Crake este un roman frumos despre prietenie, iar decorul apocaliptic evidenţiază relaţia dintre Crake şi Jimmy, pe cît de improbabilă, pe atît de intensă. În timp ce lui Jimmy îi este imposibil să se adapteze la perfecţiunea impecabilă din Complexe, Crake este un individ model al acestora. În timp ce Jimmy studiază artele sau ce a mai rămas din arte, scoate din arhive cuvinte vechi şi le admiră inutilitatea, Crake este un "ciudat superinteligent", vînat de companii, pe scurt, cel mai bun.

Ca şi în Ochi-de-pisică, dependenţa între prieteni, puterea şantajului şi slăbiciunea aparent inexplicabilă a unui om faţă de altul sunt surprinse cu subtilitate şi empatie. Margaret Atwood, atunci cînd nu e vehement implicată în demonstrarea unei idei, creează caractere puternice, de sine stătătoare, în stilul calm şi ferm al clasicilor.

Consider că acest nivel, al relaţiilor neprelucrate, chiar şi în condiţiile unei lumi distopice, face din Oryx şi Crake o lectură excelentă chiar şi pentru cei cărora ficţiunea speculativă nu le spune mai nimic sau nu consideră dezastrele ştiinţifice un subiect pentru literatură. Monologul lui Snowman, singurătatea lui, inadaptarea lui sinceră şi provocatoare atît la lumea distrusă, cît şi la cea post-apocaliptică, adio-ul său tandru, ratările lui - toate fac din Oryx şi Crake un roman viu, tensionat atît de forţa lui "cum ar fi dacă...?", dar şi de explorarea neobosită a psihicului. Poate că romanul este un coşmar tehnologizat, însă unul remarcabil construit.

Scrisă de Mihaela Butnaru