Autor: Mark Helprin
Rating:

O persoana pasionata de carti va avea in general un ochi critic si pentru coperti. Trebuie sa recunosc ca imaginea clasica a garii Central Station din New York mi s-a parut o coperta inedita inca de la inceput. Cine nu ar aprecia o imagine alb-negru pentru coperta? Pe raftul librariei nu iti sare in ochi si totusi imaginea ei te atrage fara sa iti dai seama.

Intrebarea care isi urmeaza firul logic este ce legatura ar putea avea Central Station cu titlul romanului scris de Helprin?

Ei bine, cartea este despre New York, insa nu cel de zi cu zi, ci o imagine fantastica a acestuia. Un oras aflat parca de fiecare data in miezul unei ierni de vis, un oras zugravit in imaginea alb-negru a epocii sale de aur de la inceputul secolului XX, in care tehnologia se impleteste cu stilul vechi de viata.

Helprin reuseste sa confere New York-ului statutul de personaj. Insa New York-ul lui Helprin de la inceputul secolului XX nu este unul obisnuit. Strazile, canioane create de om, sunt asaltate de catre sunetele masinilor si de aburii acestora. Porturile prin care veneau candva imigranti devin adevarate centre ale activitatii umane. Daca treci strada ajungi in unul din cartierele saracilor, unde traiesc adevaratele bande newyorkeze de odinioara. De partea cealalta a portului, o insula unde traieste poate ultimul trib din America. Pe marginile oceanului, un zid de ceata si nori care ameninta sa acopere intreg orasul si sa-l poarte in alt timp.

Povestea incepe, asa cum trebuia sa se intample, in mijlocul iernii, cu personajul central, Peter Lake, aflat in inima orasului. Acesta, un om crescut pe strazile New Yorkului, cu anume aptitudini pentru mecanica si pentru furat, ajunge sa fie salvat de un urias cal alb.

Destinul lui Peter Lake incepe sa devina clar pentru noi intr-o noapte, cand acesta reuseste sa patrunda in casa unui bogat om de afaceri. Desi la prima vedere casa este goala, Peter Lake va avea socul de a o intalni in ea pe Beverly Penn, fiica omului de afaceri, o tanara extrem de frumoasa, dar care sufera de o forma de tuberculoza.

Povestea de dragoste a celor doi este scurta si intensa, insa povestea lui Peter Lake capata valente fantastice dupa moartea prematura a tinerei Beverly.

Partea a doua a cartii trimite cititorul in alt timp, in apropierea anului 2000, in acelasi New York. Desi oamenii nu sunt aceiasi, orasul da impresia ca este neschimbat, aflat parca in aceeasi iarna de acum 100 de ani. Aparitia lui Peter Lake in acest loc si timp va parea cel putin ciudata.

Romanul lui Helprin este o combinatie ciudata, pentru ca este o carte care mi-a placut, dar care m-a cam dezamagit in acelasi timp. Pe de o parte, realizarea stilistica a lui Helprin este una desavarsita. Citind cartea, ai senzatia ca New York-ul sau este real, tangibil si se afla chiar dincolo de fereastra ta. Ceea ce m-a surprins este faptul ca un scriitor american reuseste sa dea viata unei imagini fantastice si nu idealizeaza orasul asa cum s-ar putea specula.

Peter Lake este un personaj interesant si misterios in acelasi timp (chiar si pentru el), iar daca spre final aminteste putin de Neo, acest lucru este neintentionat din partea autorului (romanul a fost scris in 1983). Pe de alta parte, ma asteptam sa se intample mai multe cu celelalte personaje, ale caror povesti s-au dezvoltat pe parcursul a multor pagini pentru a ajunge la un punct fix, care lasa cu semne de intrebare.

Cu toate acestea romanul este unul excelent. O persoana care imi citeste ocazional recenziile mi-a spus ca din unele romane pe care le-am citit reiese faptul ca ma atrag spatiile ridicate la stadiul de personaj si simbolistica acestora (incepand cu Un veac de singuratate si ajungand pana la imaginea Alexandriei lui Durrell). Winter"™s Tale este una din acele carti.

O recenzie de: Alin Gogan