Varianta video a acestui interviu aici:

Ion Barbu s-a născut la Petroşani, la 6 iunie 1953. Locuieşte în Petrila, pe strada 1 Iunie. Participant la peste 400 de expoziţii din România şi din străinătate. Caricaturi publicate în ziare şi reviste din Turcia, Polonia, Italia, Bulgaria. În România, publică în Ziua, Dilema veche, Academia Caţavencu. Organizator al festivalului de poezie, muzică şi teatru "Om rău" din Petrila, preşedinte al Fundaţiei Culturale "Condiţia română", Petroşani. Autor a zeci de cărţi şi albume, dintre care menţionăm tetralogia Petrila, periferia culturală a Europei (I. Frumosul din Petrila adormită; II. Antologia poeziei româneşti la zid; III. Petrila unter alles; IV. Colonia râsa-plânsa), Cercul artiştilor dispăruţi, Tratat de rienologie - Literatură şi caricatură de sertar, Cartea albă, seacă, rece şi fără sifon a guvernării Văcăroiu, Duminica Orbului, Surdului şi Mutului, Lăsata şi ridicata Secului, Cartea Albă a caricaturii de presă, Nutzi, spaima Constituţii, Adrian Năstase - Tratat de aroganţă, Ion Iliescu - Convorbiri cu Nina. Peste 8000 de caricaturi în presa scrisă, câştigător a circa 50 în concursuri naţionale şi internaţionale de caricatură.

Partea I - cu Ion Barbu despre Ion Barbu. Unde se discută despre poeziduri, dureri oncologico-patriotice, industria pornografică luxemburgheză şi toamne culturale româneşti artistic dezgolite...

Silviu Man (bookblog.ro): Domnule Ion Barbu, sunteţi inventatorul unui delict -"scrierea fără drept a unor versuri din poezia română pe pereţii blocurilor". Cum vă simţiţi în această calitate?

Ion Barbu: Mândru... :)

Silviu Man: De ce credeţi că oamenii din Petrila şi autorităţile locale au reacţionat astfel?

Ion Barbu: Da" Aş putea spune că reacţionezi aşa când nu ştii despre ce-i vorba. Adică dacă îţi apar pe pereţi inscripţii cu m**e Dinamo, să zicem, (deşi tăiaţi cuvântul acesta, ştiu) fapta li s-ar fi părut perfect normală. Dacă încerci în schimb să îmbraci oraşul într-o aură de poezie, cred că asta deranjează foarte mult. Cu atât mai mult cu cât poezia era cu preponderenţă aleasă din poezia optzecistă, lucru care (deşi poezia respectivă s-a petrecut în secolul trecut sau, putem spune, chiar în mileniul trecut) n-a ajuns încă, se pare, la urechile lor. Deci, să zicem că a fost o chestie de necunoaştere - să punem vina pe necunoaştere. Şi în al doilea rând, ca în orice oraş mic, de provincie, în spatele urmărilor acestui experiment, cred că au stat şi ceva patimi politice, câteva patimi deloc sentimentale. De fapt, povestea din spatele acestei acţiuni va constitui scenariul unui film... Iată că Petrila cred că va ajunge în sfârşit la Cannes... :)

Petrila nu este aici, ci Petrila este atunci

Silviu Man: Spuneaţi într-un interviu: "Mi-ar fi plăcut ca oraşul Petrila să fie ca o carte de poezie, poezie vie pe ziduri moarte". Ce înseamnă o Petrilă normală?

Ion Barbu: Ca să parafrazez, am mai folosit acest citat, dar îmi place să îl repet şi să-l adaptez, aşa, din când în când, nevoilor locale - să spun că de fapt, "Petrila nu este aici, ci Petrila este atunci", chiar dacă "atunci" poate fi un semn, să zicem, al vremurilor care vor veni, nu neapărat al vremurilor care au trecut.

Silviu Man: Ce înseamnă o Românie normală?

Ion Barbu: O Românie normală este o Petrilă normală... :) Eu cred că Petrila este locul unde nu se întâmplă nimic, dar cred la fel de mult că Petrila este locul în care se poate întâmpla orice. Şi atunci translatând puţin, eu cred că şi României i se poate aplica această formulă.

Silviu Man: Ca să-l parafrazăm pe Sîrbu, Patria vă doare fizic?

Ion Barbu: Cancer, nu altceva" :)

Silviu Man: De ce la Dvs. nu se ceartă poezia cu caricatura?

Ion Barbu: La un soi de astfel de întrebare am răspuns odată la întrebarea lui Alex. Ştefănescu, apropo de legătura asta pe care o fac între caricatură şi poezie. Eu cred că poezia, ca şi caricatura de foarte bună calitate, se întâlnesc, cum spunea şi înaintaşul meu Ion Barbu, poetul ;) "foarte sus, în polul plus".

Silviu Man: Ce le leagă totuşi?

Ion Barbu: Finalul"

Atâta timp cât ustură... e bine

Silviu Man: Aţi fost inginer topograf la mina Petrila vreme de...

Ion Barbu: Cincisprezece ani.

Silviu Man: Cum v-a venit pofta de desenat, de caricatură?

Ion Barbu: Pofta exista înainte de a mă face inginer miner, dar date fiind condiţiile de dinainte de "™89, eram obligat să fac această meserie, întrucât în tinereţile mele, la încercările de a intra la Facultatea de Arte Plastice, am luat media 2.50, iar apoi, la o altă încercare de a intra la Institutul de Arhitectură, am crescut puţin - am luat media 3. Deci, ambele încercări s-au soldat eşecului. Dar ştiţi cum e, viaţa te răzbună întotdeauna, după eşecul acela ruşinos la Arte Plastice, pot declara cu mândrie că sunt membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi, după patruzeci de ani, am reuşit să deschid o expoziţie mare de tot, uriaşă, aş putea spune, cu Colonia Râsa-Plânsa, invitat de Ordinul Arhitecţilor, la Universitatea de Arhitectură din Bucureşti.

Silviu Man: Aţi avut vreun maestru sau vreo personalitate care v-a marcat ca stil?

Ion Barbu: Ca stil, n-aş putea spune. Eu fiind un autodidact, îmi place să cred că învăţ în fiecare zi. Şi învăţ pe pielea mea. În general, mi-au plăcut în caricatură nu marii artişti care aveau o linie formidabilă pe care mi-ar fi plăcut să o stăpânesc şi eu; în schimb, am căutat prietenia unor caricaturişti morali în primul rând...

Silviu Man: Caricatura Dvs. este de fapt una morală"

Ion Barbu: Da, cred că în general nu poţi face o caricatură de bună calitate dacă nu ai pic de moralitate în ea. Ar mai fi o excepţie, să zicem, că mai calci greşit iubind mai multe femei, dar ăsta să zicem că-i păcatul cel mai mic :). Adică trebuie să fii moral în alte privinţe"

Silviu Man: Aveţi vreo 6.000 de desene cu Ion Iliescu, două cărţi dedicate lui Nicolae Văcăroiu şi lui Adrian Năstase, încă una lui Traian Băsescu. Nu vă e greu să faceţi du-te-vino-ul ăsta între sferele celeste ale poeziei şi haznaua politică de zi cu zi?

Ion Barbu: Încă mai sper că se poate îndrepta ceva prin caricatură. Dacă n-aş fi convins de lucrul acesta - că râzând mai putem îndrepta moravurile, probabil că mâine aş abandona această meserie. Am avut câteva semnale cum că caricaturile mele ar fi deranjat şi faptul că unii dintre politicieni s-au gândit să mă dea în judecată, alţii mi-au dat telefoane de înjurături, consider că ceea ce fac este bine şi că ustură. Şi atâta timp cât ustură... e bine.

Silviu Man: Ion D. Sîrbu, despre care vom vorbi puţin mai încolo, spunea la întoarcerea din Occident că îi era foarte greu să scrie în condiţiile acelea de confort, de bunăstare, de preaplin material" Aţi fi un caricaturist la fel de bun dacă aţi trăi, spre exemplu, în Marea Britanie? Aţi fi la fel de inspirat sau sunteţi foarte legat de politica aşa cum este ea făcută în România?

Ion Barbu: Nu, faptul că acum am ajuns, şi datorită mie, să trăiesc într-o garsonieră nenorocită, asta predispune şi la puţină răutate pe care o vărs eu vizavi de cei care ar trebui să-mi asigure măcar o conductă de gaz metan la casa pe care am părăsit-o. Referitor la ce a spus Sîrbu, nu ştiu dacă aş putea face caricatură foarte bună în Marea Britanie. Poate că aş face-o foarte bună, dar nu la fel de corozivă. Acum câtva timp, am plecat în Luxemburg la un congres internaţional de studii asupra umorului şi graţie ambasadorului de acolo, mi s-a mijlocit o vizită la cel mai mare cotidian al Luxemburgului, nu mai ştiu cum îi zice - "Luxemburgul Liber", sau "Adevărul despre Luxemburg" sau "Ziua Luxemburgului", nu ştiu exact cum se numea... Şi în discuţia avută cu redactorul-şef (sau cu directorul, nu mai ştiu ce funcţie avea pe acolo), i-am spus că aş vrea să discut şi eu cu caricaturistul ziarului. - Păi, zice, nu avem funcţia asta... Şi, zic: cum, nu faceţi caricaturi cu Marele Duce al Luxemburgului? La care tipul a făcut nişte ochi cât ceapa roşie şi a zis: vai, dar cum puteţi gândi aşa? Marele Duce este un om atât de bun şi face lucruri atât de frumoase pentru Luxemburg... Cum să dăm în el? :) Deci în Luxemburg nu se poate face caricatură. Urăsc Luxemburgul şi nu numai din acest motiv... :)

Silviu Man: Poate şi pentru faptul că ei au gaz metan" :)

Ion Barbu: ...şi îi urăsc pentru faptul că la ei, în toate filmele porno care se dau după ora 12 la posturile de televiziune, protagoniştii sunt îmbrăcaţi. N-am văzut oameni mai tâmpiţi - să mimezi un act sexual îmbrăcată în chiloţi şi-n sutien, iar bărbatul în chiloţi până la genunchi. Dar în rest totul se petrecea ca şi când n-ar fi avut nimic pe ei...

Trupul femeilor noastre merită să fie un vehicul transportor de alte mesaje, mult mai frumoase"

Silviu Man: Aveţi la activ câteva zeci de cărţi, un festival - OM RÄ‚U -, pe care l-aţi abandonat deocamdată, aveţi o tetralogie dedicată Petrilei. Ce mai plănuiţi?

Ion Barbu: Cu cine? :)

Silviu Man: Singur, în colaborări...

Ion Barbu: Din păcate pentru mine şi pentru sănătatea şi concediile mele ratate în fiecare an, nu pot să spun că duc lipsă de idei şi de proiecte. Să-mi dea Dumnezeu sănătate să le pot duce pe toate la capăt. Sunt multe... Sunt multe şi - caracteristica numărul 1 a lor - îmi place să cred că sunt irepetabile. Adică îmi place să fac ceea ce nu s-a mai făcut...

Silviu Man: Pentru toamna aceasta?

Ion Barbu: Pentru toamna aceasta, sper să dăm lovitura cu o carte... Este prima carte la care lucrez peste un an de zile, altfel ritmul meu de creare de cărţi este mult mai alert şi mai productiv. Vreau să lansez un pachet cultural cu un album sui-generis care se numeşte Imn hăituit de bărbaţi, este un album în trei limbi de circulaţie internaţională, şi ce-i mai important este că e făcut în colaborare cu românii de peste Prut, sau mai bine zis, cu româncele de peste Prut"

Silviu Man: Care-i tema?

Ion Barbu: Albumul se vrea a fi o antologie de distihuri româneşti, şi dacă prima mea tentativă de promovare a poeziei s-a soldat cu un volum de poezie pe tricouri, la sugestia făcută atunci, de mult, acum câţiva ani de Florin Iaru - "bă, mai lasă dracului tricourile şi scrie pe sub tricouri", am luat de bun îndemnul lui şi am făcut această antologie care este scrisă şi desenată pe nuduri feminine. Ceea ce a stat în intenţia mea când m-am apucat de acest album a fost şi ideea că femeia din Moldova, atât de dincolo, cât şi de dincoace de Prut este privită de multe ori şi de multă lume ca un export de carne vie. Eu am zis că trupul femeilor noastre merită să fie un vehicul transportor de alte mesaje, mult mai frumoase. Şi ce alt mesaj mai frumos decât poezia poate să transporte? Spun că, dintr-un interviu foarte frumos al lui Ion Mureşan, am reţinut că "poezia poate salva România, poezia şi nu monarhia"" Sau poezia şi monarhia" :)

[Va urma]