Autor: Alice Miller
Rating:

Simplitatea şi siguranţa din tonul lui Alice Miller dau impresia unei psihologii a simţului comun, cea la care toţi ne pricepem, aşa cum ne pricepem să dăm sfaturi în orice condiţii sau să conversăm despre ce trebuie şi ce nu trebuie făcut. Cred însă că stilul nud, rapid de expunere este un avantaj pentru Revolta trupului: nu se adresează numai specialiştilor, deşi cere o anume familiaritate cu termenii psihanalizei, însă nu este o carte de soluţii sau iluzii înşirate despre cum să fii mai fericit/mai liber/mai tine însuţi. Trucul formal face mai uşor de acceptat conţinutul de care Alice Miller se ocupă de ani buni: cum se imprimă în evoluţia ulterioară a corpului şi minţii maltratările (în sensul larg) din copilărie, dar mai ales care sunt efectele refulării şi negării emoţiilor şi sentimentelor reale faţă de părinţii abuzivi. Punctul dureros din cartea lui Miller este porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi să trăieşti ani mulţi. Forţa acestui imperativ îi face pe copiii rău trataţi (nu numai bătuţi sau abuzaţi sexual, ci şi trataţi cu indiferenţă, cu răceală, cu veşnice reproşuri, cu o disciplină severă) să devină dependenţi de părintele interiorizat, legaţi pentru toată viaţa de speranţa că vor cîştiga dragostea pe care nu au avut-o. Asta în ciuda faptului că trupul, care nu trăieşte după regulile moralei, semnalează conflictul interior prin boli şi tulburări cu "cauze misterioase".

Educaţia

Ceea ce Alice Miller numeşte pedagogie neagră se referă la un cerc vicios în care educaţia restrictivă (de la bătaia e ruptă din rai la te educ spre binele tău) antrenează oamenii, cu instrumente precum teama de pedeapsă, obligaţia, dorinţa de a nu îşi dezamăgi părinţii, ca mai apoi aceştia să o aplice "spre binele" copiilor lor, proiectînd în aceştia propriile dorinţe şi frustrări. Mulţi părinţi - fraza e deja clişeu, deşi în continuare nu-i acceptăm consecinţele în realitate - nu ştiu şi nici nu pot şti că copiii lor nu sunt instrumente pentru a le hrăni ambiţiile, visele eşuate, lipsurile. Să-i dau copilului meu tot ce eu nu am avut, să aibă el ceea ce eu nu mi-am permis - auzim adesea, iar de multe ori asta e ceea ce creează lipsa de alegere a copilului, constrîngerea, sentimentul datoriei, faţada transmisă şi următoarei generaţii.

Pe scurt, acesta ar fi mecanismul pedagogiei otrăvitoare. Alice Miller expune daunele acesteia asupra întregii vieţi adulte, pornind de la exemple din terapie, fără a evita să descrie efectele pedagogiei negre asupra terapeuţilor, care îşi conduc pacienţii pe căi greşite, spre un mai bine aparent, tocmai din cauza propriei supuneri faţă de părinţii interiorizaţi.

Trupul

"Trupul nu înţelege absolut deloc această morală, n-are ce face cu a cincea poruncă, nici nu se lasă înşelat cu vorbe aşa cum face raţiunea. Trupul este păzitorul adevărului nostru pentru că poartă în el experienţa întregii noastre vieţi şi are grijă ca noi să putem trăi cu adevărul propriului organism. El ne sileşte cu ajutorul simptomelor să admitem cognitiv acest adevăr, ca să putem comunica armonios cu copilul care trăieşte în noi, care a fost cîndva desconsiderat şi umilit."

Alice Miller susţine că umilinţele şi refuzurile din copilărie, împreună cu constrîngerile derivate din porunca a cincea sunt cauze pentru violenţa şi cruzimea pură, pentru nevoia de putere nelimitată, pe de-o parte, iar pe de altă parte, sublimarea le poate transforma în artă. Referitor la acest ultim aspect, autoarea scrie scurt despre copilăria şi felul în care s-au raportat la ea mari scriitori, despre luciditatea şi viziunea limpede blocate atunci cînd sunt îndreptate împotriva părinţilor.

Şi totuşi

Atît ideile expuse, cît şi critica dură la adresa ideologiei educaţionale (educare prin antrenare, dresare), precum şi separarea clară de psihanaliza clasică trezesc interesul faţă de Alice Miller. Aş fi vrut ca Revolta trupului să fi fost scrisă mai amănunţit, cu mai multe explicaţii şi dovezi, să citesc clar relaţia dintre o afirmaţie curajoasă, împotriva curentului şi faptele pe care se bazează ea. E adevărat că referirile la lucrări anterioare pot însemna tocmai această legătură, însă pînă şi un "este evident că..." merită să fie susţinut, în caz contrar vorbim de încă o interpretare şi atît.

Ce e admirabil însă la Revolta trupului este interesul pe care îl trezeşte în a studia mai departe, atît teoriile pe care le contestă Alice Miller, cît şi problemele pe care le ridică tema abuzului şi violenţei. În opinia mea, e nevoie de mai multe asemenea cărţi, care să nu subaprecieze viaţa copilului, să nu o reducă la o incredibilă vîrstă a fericirii. Poate realismul ar rezolva mai mult decît încercările frontale de sensibilizare cu privire la violenţă şi maltratări.

Scrisă de Mihaela Butnaru