0Autor: Pablo de Santis
Rating:
Editura: Humanitas Fiction

Dacă ar fi să ne ghidăm după titlul romanului şi dupa descrierea cărţii, am putea crede că ţinem în mâini un roman istoric. Ne-am putea imagina, cu multă naivitate, că vom pătrunde undeva în birourile întunecate şi fremătând de activitate ale unuia dintre creatorii Enciclopediei, că vom deveni părtaşi la momentele de explozie creativă ale geniului său şi că îl vom descoperi pe Voltaire aşa cum era de cealaltă parte a peniţei care i-a dat viaţă lui Candid.

Dacă vă lăsaţi amăgiţi de toate aceste gânduri, vă avertizez că veţi suferi o dezamăgire profundă. Numele lui Voltaire putea fi foarte bine ales la întâmplare, iar în locul său să apară numele oricărui alt filozof al epocii. Atât de puţin are legatură Voltaire cu romanul de faţă!
Iar a considera acest roman unul istoric este ca şi cum am afirma că evenimentele de la castelul Otranto sunt atestate documentar.

Asocierea romanului cu numele lui Voltaire - fără să aibă relevanţă în carte - îl transformă pe acesta într-un pretext pentru ca acţiunea să fie plasată în plin secol al Luminilor. Totuşi, de Santis păstrează foarte puţine caracteristici ale realismului în romanul său, iar dezvoltarea acţiunii nu face decât să transforme lumea caligrafului în una fantastică, unde accentul cade mai degrabă pe simboluri, mister şi supranatural. Mult evocata raţiune a Iluminismului pare să fie o vorbă în vânt, un blazon slăbit de ceea ce par să ascundă străzile întunecate ale Parisului.

Dalessius este un personaj care aminteşte prin pasiunea pentru meseria sa de obsesia criminală a lui Grenouille pentru parfum. Caligrafia nu este pentru Dalessius un simplu mod de a-şi câştiga existenţa ci o metodă de a aşeza sufletul pe hârtie, de a transmite trăiri şi sentimente prin forma literelor şi nu în ultimul rând, de a comunica prin cerneluri - prin cerneala din sânge, otrăvitoare sau invizibilă, Dalessius pare un veritabil alchimist al scrisului.

Dar soarta nu îl lasă să se mărginească la a scrie litere frumoase pe o simplă coală de hârtie - sau mesaje secrete, scrise cu mâna tremurândă, pe corpul celor mai frumoase femei-mesager - ci îl aruncă într-o lume misterioasă, întunecată şi plină de ameninţări.
Accentele suprarealiste ale naraţiunii ne dezvăluie o lume ascunsă şi întunecată, plină de sânge şi călăi, de sinucigaşi făcători de minuni şi martirizaţi de biserică, de personaje ce se apropie de fabulos, de femei frumoase, îngheţate şi fără simţire şi de feţe bisericeşti (iezuite şi dominicane) prinse într-un josnic război religios pentru putere.

Calitatea romanului stă cu precădere în talentul uimitor al lui de Santis de a îşi subjuga cititorul din două puncte de vedere. În primul rând, prin construcţia frazelor de Santis impune cititorului cadenţa voită de el. Astfel, romanul este citit dintr-o singură bucată, repede şi fără a fi permise întreruperile de ritm pentru relaxare. În al doilea rând, cititorul este introdus în atmosfera unui roman gotic prin mijloace de suspans carateristice scriitorului contemporan.

Dalessius, caligraful, este purtat de de Santis prin aleile întunecate ale Parisului, printr-un muzeu al călăilor şi ale metodelor de execuţie, este plimbat în coşciug alături de cadavre şi descoperă existenţa unor oameni activaţi doar de mecanisme artificiale. Prins într-o poveste cu caracter de ghicitoare sinistră, a cărei rezolvare îi poate aduce propria execuţie, Dalessius se îndrăgosteşte de frumuseţea aproape ireală a fiicei creatorului de păpuşi umane şi este cel care desconspiră secretul din spatele unui episcop nemuritor.

Caligraful lui Voltaire este în acelaşi timp un roman gotic şi o curajoasă aventură stilistică. Pablo de Santis este un magician al cuvintelor şi al suspansului, iar Dalessius este personajul pe care ţi-l doreşti mereu aproape într-o poveste sinistră cu călăi profesionişti şi oameni-roboţi.

Scrisă de Ana-Maria Petriţan