Autor: Italo Calvino
Rating:

"Acesta este un roman despre plăcerea de a citi romane; protagonistul este Cititorul, care începe de zece ori să citească altă carte, pe care, în urma a diferite vicisitudini, nu reuşeşte să o termine", scrie Italo Calvino pe spatele romanului Dacă într-o noapte de iarnă un călător (şi asta e ultima dată când mai menţionez titlul întreg).

Trebuie să recunosc că în teorie sună chiar bine. O carte despre plăcerea de a citi. Principiul meu de bază este că decât să citesc despre ceva mai bine mă duc şi fac acel ceva, doar că în cazul acesta citeam despre a citi. Îmi îndeplineam rolul în univers la perfecţie, şi nu-mi plăcea deloc.

E un roman pentru toţi cei care s-au visat mari învăţaţi ai literaturii, care şi-au dorit mereu să studieze filologia şi să se îngroape sub un munte de cărţi. Eu chiar am făcut asta, şi experienţa m-a marcat în asemenea hal încât am început să prefer cărţile în care chiar se întâmplă ceva. Protagonistul romanului (Cititorul) începe un roman şi descoperă că, printr-o greşeală a editurii, acesta este îmbinat cu alt roman. Mergând la librărie să ia un alt exemplar al cărţii, întâlneşte o Cititoare, care se confruntă cu aceeaşi problemă. Cei doi vor încerca să afle cui aparţine romanul inserat misterios în carţile lor, aventură care va aluneca încet, încet spre ridicol, pe măsură ce în scenă intră terorişti colecţionari de cărţi, şi amerindieni analfabeţi care recită romane pe dinafară, înainte ca acestea să fie scrise.

Poate că romanul ar fi interesant, dacă nu ar fi scris ca un articol de enciclopedie. Nu e prea captivant la început, şi stilul impersonal în care e scris nu ajută cu nimic. Persoana a II-a la care sunt narate aventurile Cititorului înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.

După fiecare capitol în care Cititorul nostru mai dezleagă o iţă a intrigii misterioase urmează un nou început de roman, pe care acesta îl citeşte, căutând răspunsul misterului (de fapt "romanul absolut"). Aceste incipituri sunt o idee mai interesante, deşi urmează toate acelaşi tipar: un personaj prezintă o situaţie, urmează un punctu culminant, şi apoi totul se termină în suspans. Pot fi văzute ca nişte povestiri scurte, dacă asta vă ajută cu ceva.

Cartea vine cu o introducere, în care Italo Calvino răspunde unor critici, şi prezintă ce anume voia el să facă în roman ("... am încercat să scot în evidenţă faptul că orice carte se naşte din alte cărţi, în relaţie şi în confruntare cu ele"). Citind acele rânduri am căpătat impresia că am de-a face mai degrabă cu o teză despre intertextualitate, şi nu cu un roman propriu-zis, impresie cu care am rămas până la finalul romanului.

La un moment dat cred că romanul ar putea fi confundat cu una dintre acele cărţi generate aleator de calculator, alcătuită monstruos din bucăţile altor cărţi. Autorul chiar râde de această posibilitate, la un moment dat:
"Munca noastră depinde de sensibilitatea subiectului de care dispunem pentru probele de control; în plus, trebuie să fie o persoană rezistentă ca vedere şi nervi, ca s-o putem supune lecturii neîntrerupte de romane şi variante de romane produse de sistemul electronic."

Continuarea ideii e şi mai interesantă însă:
"Dacă atenţia lecturii atinge anumite valori cu o anumită continuitate, produsul e valabil şi poate fi lansat pe piaţă; dacă atenţia, însă, slăbeşte şi variază, combinaţia trebuie respinsă şi elementele ei sunt descompuse şi reutilizate în alte contexte."

Citind asta m-am gândit cât mi-a luat mie să ajung până la acea pagină, de câte ori am lăsat carte jos frustrat şi m-am apucat de alteva. Romanul eşuase după propriile standarde; nu mai avea nici un sens să continui.

Cred că romanul ar fi interesant pentru cineva care apreciază aceste lucruri, şi a citit destul la viaţa lui. Cartea merită apreciată pentru ce a încercat (şi a reuşit) să facă, dar am citit destulă teorie literară să-mi ajungă ceva vreme de acum încolo. Scuzaţi-mă dacă prefer ca romanele mele să fie distractive.

Ca o notă care nu are mare legătură cu ce se întâmplă aici, m-am gândit că din moment ce prezint o carte despre cititul altor cărţi, recenzia mea ar putea să fie despre cititul altor recenzii. Dar ar fi fost prea evident, nu?

O recenzie de: Cristi Mitran