Casa spiritelor

July 9th, 2007 | Lit. contemporana, Mihaela Butnaru, Saga/Bildungsroman |

Autor: Isabel Allende
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Greu de stabilit dacă o carte este bună fiindcă respectă cu măsură o schemă, o reţetă care şi-a dovedit succesul sau fiindcă vorbeşte despre lucrurile omeneşti în cel mai precis şi detaliat mod. Construită luxuriant în jurul temelor mari, Casa spiritelor pare că se potriveşte ambelor posibilităţi: urmează reţeta realismului magic – aici probabil voi fi corectată, realismul magic nu e o reţetă, ci un fel anume de a percepe lumea – pînă la asemănări mai mult sau mai puţin evidente cu romanele lui Marquez; de asemenea, poveştile şi personajele care locuiesc în această casă a spiritelor sunt reperabile, construind un univers deopotrivă familiar şi straniu.

Romanul începe cu primele rînduri din jurnalul Clarei del Valle, a cărei viaţă este urmărită de-a lungul a două generaţii. Ea pare a fi, încă din copilărie, cînd prevede evenimente viitoare, mişcă obiecte şi se cufundă într-o muţenie încăpăţînată, sufletul casei del Valle. Din însemnările Clarei, o colecţie de lucruri importante în istoria familiei sau întîmplări banale, soţul ei Esteban şi nepoata Alba fac o reconstituire a îndelungatei şi complicatei istorii a familiei lor. Piesele semnificative ale acestui puzzle completat pe parcurs dau impresia unei istorii totale, care include contextul politic (revoluţia socialistă, conflictul dintre moşieri şi revoluţionari), o complicată reţea de relaţii de rudenie, o reţea de coincidenţe şi întîmplări stranii, biografii spirituale, o monografie a spaţiului latino-american.

Mi-ar fi greu să rezum poveştile din Casa spiritelor, iar acest lucru nu ar face decît să le minimizeze, să le reducă la tipare de genul “fata stăpînului se îndrăgosteşte de un servitor”, “intelectualii aderă la ideologia comunistă”, “bunica se ocupă de spiritism”. Scoase din context, întîmplările îşi pierd din pasionalitate, din forţă; de aceea cartea îşi găseşte întreaga semnificaţie doar ca întreg. Remarcabil este stilul care menţine legătura între diferitele nivele ale textului: cel social-politic, cel erotic şi cel al faptelor stranii. Spectaculos şi pasional în cazul naratorului Esteban, care povesteşte momentele semnificative ale vieţii sale fără să le trimită într-un trecut ireparabil, stilul devine calm, introspectiv şi clar în caietele Clarei şi povestirea Albei. Posibil ca diferenţa stilistică să fie unul din semnele, cel mai uşor de observat, care distanţează femeile acestei cărţi de bărbaţi.

Există în mod evident un univers feminin, al spiritelor protectoare, al frumuseţii răpitoare sau stranietăţii care deţine un fel de cunoaştere inaccesibil altor simţuri, al intuiţiilor obscure şi previziunilor fără greş. De asemenea, romanul tratează problema socială a egalităţii dintre femei şi bărbaţi, pe de o parte serios, prin actele voluntare ale personajelor feminine, pe de altă parte ironic, prin sublinierea unei distanţe spirituale între cele două genuri.

În orice fel aţi vrea să citiţi Casa spiritelor, fie ca roman magic, al irealităţii confortabile, fie ca istorie neadevărată a societăţii în plină revoluţie, fie ca saga familiei Trueba, fie ca un lung şir de poveşti captivante, romanul se potriveşte unei diversităţi de interpretări. Se citeşte dintr-o suflare şi rămîne viu în memorie pentru mult timp.

O recenzie de: Mihaela Butnaru

Recomandari din categoria "Lit. contemporana"

Recomandari din categoria "Saga/Bildungsroman"

Acest post este scris cu Microsoft Word 2010. Acum, cu suita Microsoft Office 2010, putem edita posturi oriunde ne-am afla si lucra mult mai usor in echipa.


Noi aparitii la

---