Ceasornic fără minutare
Scris de Mihaela Butnaru • 17 September 2007 • in categoria Altele
Autor: Carson McCullers
Rating: 
Gîndindu-mă la scriitoarea Carson McCullers, îmi vin în minte cîteva versuri de Bukowski:
"all her books of
terrified loneliness
all her books about
the cruelty
of loveless love
were all that was left
of her " (Carson McCullers)
Foarte posibil ca, în cazul romanului Ceasornic fără minutare, aceste versuri să fie convingătoare şi suficiente. Nu am mai citit de mult un roman care să vorbească despre complicata fiinţă omenească într-un fel atît de simplu şi de exact, tot aşa cum poezia lui Bukowski vorbeşte despre o scriitoare şi cărţile ei - simplu, exact.
Ceasornic fără minutare este o carte de o singurătate înspăimîntătoare; de la primele rînduri însingurarea apare în forma ei cea mai crudă şi cea mai evidentă:
"Moartea e întotdeauna aceeaşi, însă fiecare om moare în felul său. Pentru J.T. Malone, ea a început într-un fel atît de simplu şi de obişnuit, încît o vreme confundase sfîrşitul vieţii cu începutul unui nou anotimp."
Farmacistul J.T. Malone, bolnav de leucemie, nu este singurul care moare. Lumea lui, pe care în ultimele luni de viaţă o vede printr-o lupă, exagerat de mare, importantă, frumoasă, înfricoşătoare, se duce cu el.
Deşi susţinută de puterea obişnuinţei, lumea Vechiului Sud se află pe moarte. Sclavia nu mai este acceptată ca stare de normalitate, iar dominaţia albilor nu mai apare ca firească decît în ochii unui conservator ca judecătorul Clane. Acesta visează o revenire la regulile tinereţii sale, cînd era membru în Congres, personalitate respectabilă a oraşului, cînd casa lui fremăta de vocile slujnicelor, iar muncitorii negri de pe plantaţii erau mulţumiţi de viaţa pe care-o duceau. Judecătorul se vede singur în lupta sa, orb şi surd la semnalele lumii în schimbare, îmbătrînit în regrete şi resentimente.
De aceea, înainte de a fi o poveste despre rasism, Ceasornic fără minutare este o carte despre neînţelegere, intenţii bune şi rezultate tragice. Chiar dacă teoretic, legal discriminarea nu mai există, relaţiile conturate între persoane care se deosebesc prin culoarea pielii sunt la fel ca în vremea în care negrii erau consideraţi fiinţe inferioare. Doi puşti, nepotul judecătorului şi Sherman, un negru cu ochii albaştri, arată că nu atît culoarea pielii e motiv de ostilitate, cît sunt teama şi suspiciunea.
Nicăieri nu e vorba de iubire în acest Sud al schimbărilor, şi totuşi ea apare în privirea muribundului către o grădină mustind de viaţă, într-un tablou, în apropierea stîngace dintre prieteni. Aceasta este "iubirea neiubitoare" de care vorbeşte Bukowski, un semn straniu al tuturor cărţilor scrise de Carson McCullers. Mai insistent ca în alte romane, ea surprinde în Ceasornic fără minutare întunecimea oamenilor, neiubirea lor, teama, regretele. Recomand cartea fără nici o ezitare: face cît zece manuale de psihologie.
O recenzie de: Mihaela Butnaru
Citeste cele 6 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mihaela spune:
Versiunea românească are pe copertă un profil cu rotiţe de ceas în interiorul capului, nu ştiu dacă e mai strălucită :) Abia aştept să citesc comentariul tău, sunt curioasă ce impresie îţi va lăsa romanul. Pe mine m-a “scuturat” mai tare decît alte cărţi scrise de Carson McCullers.
-
andrea spune:
si uite ca, desi destul de tarziu, revin cu un comentariu asupra cartii pe care am terminat-o in urma cu doar doua zile. cartea m-a lasat rece, plictisita, n-am inteles ce sens a avut s-o citesc, care era de fapt subiectul? o lume in schimbare? un suflet chinuit si neinteles? pt ca Jester era sngurul care avea idei ceva mai rasarite desi inca nimic nu era clar in mintea lui de adolescent. nimeni nu parea sa-si doreasca sa schimbe nimic.am avut impresia ca autoarea a incercat sa atinga subiecte profunde, prea multe deodata, insa n-a reusit decat sa treaca pe langa ele. sincer, am fost dezamagita. poate ca ar trebui sa fac ce spune muhaela in finalul recenziei ca ar trebui sa faca aceasta carte pentru mine. ar trebui mai intai sa citesc zece manuale de psihologie, poate dupa aceea as reusi sa inteleg cartea de fata.
-
Mihaela Butnaru spune:
Andrea, ma bucur ca ai revenit. Asa cum fiecare cititor are cartile lui, si inversul se aplica. Undeva la mijloc, intre acestea, ar trebui sa ne intilnim. Unii dintre noi vad sensul in actiune, altii in portrete, altii in curgerea istoriei, altii in profunzimea analizei. Unii in metafore, altii in psihologia adinca, unii in hermeneutica, altii in realitatea cifrelor. Sensul nici unuia nu este inferior celorlalte, asta e de retinut. Suntem diferiti, insa pe undeva ne intilnim. Poate la urmatoarea carte :)
-
Deea spune:
Daca nu ma insel e chiar scriitoarea pe coperta. Mie-mi place mult tipa, ma bucur c-ai scris o recenzie asa frumoasa. Acum citesc The Member of the Wedding (tradusa la noi, nu stiu de ce, In vara aceea verde…). De fapt asta-i inceputul cartii, S-a intamplat in vara ceea verde si naucitoare…
-
Deea spune:
A, si apropo de psihologia lui McCullers, Graham Greene spunea ca o prefera pentru pentru ca „nu are nici un mesaj†si pentru claritate. Si intr-adevar are chiar o simplitate a scrisului, curge foarte lejer, poetic, dar raceala/ alienarea/ neiubirea personajelor te izbeste. Ce mi se pare fascinant la ea este imbinarea dintre aceste doua dimensiuni, una care inseamna frumusete, naivitate, speranta, peste care se suprapune un soi de cruzime. Totul in linii fine,cu aceeasi claritate. Cat despre lipsa mesajului, ea nu face decat sa ne traseze o poveste, ce a vrut sa spuna… ne priveste, nu mai e treaba ei :)
andrea spune:
28 September 2007 | 3:37 pm
eram gata-gata sa trec peste aceasta recenzie, apoi mi-am zis “hai sa vad totusi despre ce poate fi vorba intr-o carte cu o coperta asa urata”. am citit recenzia, mi-a placut, mi-a trezit interesul pentru carte. voi citi si cartea si voi reveni cu un comentariu asupra ei. multumesc mihaela.:)