Autor: Bohumil Hrabal
Rating:

În bătaia năprasnică a soarelui de vară

Prima scenă aparţine povestitorului viclean Hrabal, o justificare în joacă, un cuvînt înainte care subminează prefeţele clasice. Nu-i mai mult de pagină, cîteva rînduri şi deja ştii: nu ai de-a face cu oricine, eşti invitat în barocul mental, bun venit! De sub pielea transparentă a personajului Ditie, picolo, ospătar, hotelier şi singuratic, Bohumil Hrabal scrie una din cele mai frumoase biografii sufleteşti a omului simplu. Omul obişnuit, un orişicine nimerit în propria viaţă, prea vastă şi prea pretenţioasă ca să fie luată în serios.

Merită citită şi recitită ne-luarea în serios din povestea chelnerului Ditie, cel care l-a servit pe împăratul Abisiniei, una îndrăzneaţă şi ironică, lipsită atît de zeflemeaua intelectualizată, cît şi de rîsul grosolan al neseriosului. În lumea lui Ditie nu există evenimente mari şi evenimente mici, el le priveşte pe toate cu aceeaşi curiozitate şi încîntare, fermecător diferit de cum privesc oamenii ocupaţi pe lîngă care trăieşte. Numai în aventurile de rîs şi plîns ale soldatului Å vejk am găsit un fel de umor asemănător, o naivitate trucată spre binele cititorului, care altfel nu ar înghiţi cele scrise fără să lăcrimeze de tristeţe şi revoltă.

Praga era cel mai vechi şi mai frumos oraş din lume

Aşa spune legenda şi o ştim cu toţii, chiar dacă nu am văzut Praga. Iar scundul Ditie (înălţimea, pantofii cu toc, defectele fizice, ieşirea în afara normei nu sunt ignorate în povestirea lui, detaliul străluceşte) o descrie chiar cum, fără să ştiu, aşteptam: fete pierdute în propria senzualitate; lecţii boeme de afaceri; ritualuri din bucătărie sau din dormitor; disperare şi dezmăţ; Praga de aur, Hotelul Tichota (Tăcerea). Dar şi altele: invadarea Cehoslovaciei de armatele germane; un umilitor examen al virilităţii, la care Ditie se supune de dragul unei nemţoaice militante; hotelul confiscat, detenţia veselă, de carnaval, a milionarilor praghezi; cruzimea şi cinismul. În fine, fericita singurătate.

Pe versantul frumuseţii ascunse

"Mă gîndesc adeseori la acea carte de la subsoara Marcelei, fata izgonită de la fabrica de ciocolată MarÅ¡ner-Orion, la conţinutul paginilor transferat în capul ei meditativ şi trufaş, cap frumos, cu ochi frumoşi, care cu un an în urmă n-aveau încă nimic frumos, şi, cu toate astea, mulţumită profesorului de franceză, căci el o transformase pe această fată în frumoasa cu carte la subsoară, şi eu mi-o imaginam spălîndu-şi mîinile cu toată grija înainte de a desface scoarţele cărţii, ca apoi să apuce cu religiozitate între degetele ei curate pagină după pagină ca pe un obiect sfînt, căci mi-a fost destul s-o văd cu cîtă sfinţenie purta pe stradă acea carte - gînditoare, cu mersu-i elegant şi maiestuos, aducea pe dinafară cu bradul lutierilor, în timp ce farmecul secret răsuna dinlăuntrul ei..."

Dragă cititorule (de recenzii),

Povestea de azi se încheie aici, fără verdict, fără consideraţii critice. Citeşte cartea asta, e un fel de a fugi atît de presiunea tentantă a listelor şi bifărilor de volume la modă, cît şi de a înţelege mai mult din uşurătatea lucrurilor zilnice, care chipurile nu suportă amînare. Ceva se învaţă de la prima citire din L-am servit pe regele Angliei: oricît suntem de importanţi, ne asemănăm incredibil cu simpli ospătari care aleargă de la o masă la alta, de la un hotel la altul.
Scris de Mihaela Butnaru