Opiniile unui clovn
Scris de Mihaela Butnaru • 26 November 2007 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Heinrich Böll
Rating: 
Publicarea romanului Opiniile unui clovn, o nevinovata poveste de dragoste, după spusele autorului, a stîrnit cam o lună de dezbateri, zeci de păreri şi argumentări înverşunate. Motivul nu este unul neobişnuit: opiniile clovnului Hans Schnier cu privire la catolicism sunt acide şi stînjenitoare, deşi - am putea spune - Hans Schnier este o figură literară, iar opiniile sale ar putea foarte bine nici să nu existe.
Aici stă, de fapt, paradoxul care leagă un roman şi efectele unui roman. În ce priveşte romanul, el apare ca o sumă de contrarii, perfect echilibrate. Clovnul provine dintr-o familie bogată, Schnier, cei care se ocupă cu cărbunii; în timp ce banii apar pentru el concret, măsurînd calitatea reprezentaţiilor pe care le dă, un prînz bun, o cameră de hotel cu duş, un coniac, pentru familia sa riguroasă banii sunt o abstracţiune ruşinoasă. În timp ce fata pe care-o iubeşte, Marie, simte nevoia "aerului catolic" din Bonn, el simte doar antipatie faţă de cercul catolic cu care se întîlneşte ea, faţă de fixaţiile şi vanităţile pe care le observă atît de acut. Ceilalţi par a vedea lucrurile în onorabil şi neonorabil, în timp ce pentru Hans există o "melancolie dezgustătoare" a nuanţelor, care-l îneacă în patetism şi luciditate:
"Şi dragii de copii! Cei mai mari, Hubert - optsprezece ani, Margret- şaptesprezece ani, au voie să mai zăbovească puţin pentru a profita de discuţia celor maturi. Despre catolon, statul cu stările sociale, pedeapsa cu moartea care aprinde în ochii doamnei Blothert o licărire atît de stranie şi-i împinge vocea spre tonalităţi înalte, unde rîsul se uneşte cu plînsul într-un mod ciudat. Ai încercat să găseşti consolare în cinismul de stînga al lui Freudbeul; în zadar însă. În zadar ai încercat şi să te simţi revoltată de cinismul de dreapta al lui Blothert. Există un cuvînt minunat: nimic. Nu te gîndi la nimic. Nu la cancelar şi catolon; gîndeşte-te doar la clovnul care plînge în cadă şi căruia papucii îi şiroiesc a cafea."
Dintre toate personajele reperabile, clovnul este singurul care îşi permite această melancolie dezgustătoare, îşi permite sinceritatea brutală şi ironia cea mai grosolană, îşi permite să nu îl intereseze nici CDU, nici SPD, în fine, clovnul pare a avea timpul şi sufletul care le lipsesc oamenilor onorabili. Să le ai pe amîndouă este atît de incomod, fiindcă nu ştii la ce îţi folosesc: îţi repeţi, ca Hans Schnier, numărul cîteva ore pe zi, dai cîteva telefoane, aştepţi să se întoarcă iubita care te-a părăsit...ce poţi face cu atîta timp? Cu ce îl umpli? La ce-i bun sufletul?
Consider că mai curînd acestea sunt întrebări scandaloase, mai curînd faptul că un clovn, un bufon arată indecenţa onorabililor este scandalos. Că Heinrich Böll accentuează ideea dublei morale a catolicismului, conturînd caricaturi ale reprezentanţilor ei cei mai pioşi - acesta e un fapt secundar, pretextul religios e unul obişnuit. De altfel, Opiniile unui clovn nu este singurul roman al lui Heinrich Böll despre presiunea şi cenzura societăţii, despre cum uniformitatea ascunde diformităţi: fiecare, cunoscîndu-şi urîciunea are grijă să o protejeze pe a celuilalt, pentru a fi protejat; astfel că o întreagă moştenire de lipsuri, defecte şi ruşini ajung să fie puse pe seama lor, a celorlalţi, a excluşilor, fie ei clovni sau yankei evrei.
Pînă la urmă, poate nedumerirea lui Heinrich Böll, după cum mi-o pot închipui: ce faceţi atîta caz de o nevinovată poveste de dragoste?, e întemeiată. Dragostea lui Hans pentru Marie nu e atît de sfîşietoare pe cît arată el că ar fi, nici arta lui nu e atît de nobilă. Dar opiniile clovnului pun, prin autenticitate şi o neobişnuită inocenţă, o lumină deloc îngăduitoare peste societatea ipocrită şi laşă, cea care-şi păstrează, se pare, atributele oricîte decenii ar trece.
Scris de Mihaela Butnaru
Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mihaela Butnaru spune:
Ai dreptate, Eugen, titlul nu are nimic “catchy”, dar Heinrich Böll e unul din autorii care se folosesc de formă (stilul, limbajul) ca de un vehicul-ambalaj. Cam după toate cărţile lui rămîi cu sentimentul ăsta că “astfel e normal să se întîmple”, “e firesc”, dar mai ales că nu toţi suntem eroi şi că e ok să nu fim eroi; eu una le recomand, nu cred că firescul se demodează sau că ele vor înceta să mai spună ceva celui care le citeşte.
-
cristian sirb spune:
Am găsit: de aia nu puteam noi respira, înşela, feminiza, homosexualiza în voie. Catolicismul, această plagă a omenirii!
De aceea societatea este îngustă şi persecutoare, pentru că e, la origini, de formaţie catolică. Am identificat duşmanul, nu rămâne decât să-l zdrobim. Altfel, dacă am scăpa, adică, de acest neostenit inamic, ce fericiţi, luminoşi şi neanxioşi am fi!
Numai el ne face să ne simţim vinovaţi când avortăm, numai el, catolicismul, nu ne permite să ne bucurăm în pace de sodomiile noastre cotidiene. Ce paradisiacă ar fi viaţa fără clericii pedofili, care tot timpul arată cu degetul moralizator, nu?
De aia nu mai pot eu, că Boell se războieşte cu talent cu biserica universală. Şi nu ştiu cine mai consideră “scandalos” a te lua de Biserică astăzi. O mână de prelaţi?
-
Mihaela Butnaru spune:
Cristian, catolicism e o etichetă, literar spus, un simbol. Putea fi “modă”, “sclavie”, “cultură”, “presiune socială”, că autorul l-a prezentat aşa e cumva circumstanţial. Dacă ar fi fost contemporan cu noi, probabil că onorabilii atacaţi ar fi fost branduiţii, dependenţii de virtual (noi?), căutătorii de senzaţii, nu ştiu. Nu e un roman cu teză, nu are ca scop să învinuiască o religie pentru eşecuri personale, inadaptare, deşi tendinţa autorului e să accentueze influenţa socialului asupra individului.
-
cristian sirb spune:
Ah, stupid me! Se vede că nu citesc cărţi şi că mă joc starcraft toată ziua.
Ce comod e să ataci o instituţie ca Biserica, alegând-o dintre toate “relele” tocmai pe ea. De ce nu suntem viteji atacând cu talent o “minoritate sexuală”? Adică, pe cei care au orgasm scobindu-se în nas, de exemplu. Eu cred că acolo se vede mai bine halul ultim al omului, în creditul dat aberanţilor. De ce considerăm mereu că moda, cultura, conformismul ne sunt inamici, iar excepţiile groteşti prieteni şi scop nobil?
Trăiască aberaţiile! Hahal eroi cei care se împing unul pe altul în cler. Nu e destul ca avem manifeste pe pereţi, mai suntem guevarişti şi-n romane!
Trăim exact orbirea pe care o merităm.
-
Vladimir T spune:
E una din cele mai bune cărţi ale lui Heinrich Boll. “Partida de biliard de la ora 9 şi jumătate” e şi mai bună. Mie îni plşace mai mult proza scurtă, “Destinul unei ceşti fără toartă” e o carte apărută mai demult, nu s-a reeditat cred.
Cei care au lăsat comentarii negative aici nu cred că au citit cartea. Tema ei nu e războiul împotriva bisericii, ci prezentarea unei anume atitudini, care foloseşte religia doar ca un pretext. Dar cartea nu e un pamflet, nu are nici o legătură cu problemele bisericii. E doar povestea personală a unui om. -
Clau spune:
Citesc cartea de ceva vreme. Ce inseamna “catolon”? Am cautat in dexonline, in doua dictionare pe care le am, dar nimic.
-
Mihaela Butnaru spune:
Două minţi luminate de la bookblog au dezbătut problema. Rezultat: credem că e un funcţionar catolic. Nu sunt sigură, dar parcă explică pe undeva clovnul. Dacă nu ne crezi, trebuie să îl întrebăm pe traducător.
-
Clau spune:
Îţi mulţumesc pentru răspuns.
Dacă zici că explică, atunci fie n-am ajuns la pasajul respectiv (încă am de citit), fie n-am observat până acum. Am presupus că ar putea avea legătură cu ceva catolic.
Am mai săpat puţin, după explicaţia ta, şi am găsit informaţii interesante. Dau aici doar o definiţie luată dintr-o ediţie interesantă (poate iau exemplu şi românii):
katholon: (Gk.) kath’holou, according to the whole, in general (‘catholic’ meaning universal, all-embracing).
Se pare că este un termen filozofic, dacă e să mă iau după definiţie, după exprimarea „guvernul şi opoziţia sînt măsurate pe baza catolonului” (pag. 184) şi după continuarea de pe aceeaşi pagină, dar şi după o discuţie de aici:
care e o traducere a la Google Translate din limba germană. Cunoscătorii de germană pot urmări discuţia în original.
-
-
-
Clau spune:
părţi din ediţia interesantă despre care pomenesc mai sus găsiţi aici:
-
Mihaela Butnaru spune:
M-am uitat în carte, adică pe fragmentele în care apare cuvîntul, dar fie că e katholon, fie că e catolon, tot la fel de puţin îmi spune. Deci nu e funcţionar, e principiu. Hm.
Eugen spune:
2 March 2008 | 8:52 pm
Dupa nume, n-am avut mari pretentii pentru carte. Insa cartea m-a surprins cu adevarat. Toti trecem printr-o astfel de criza la un moment dat. Dar modul in care el paseste prin viata pana la momentul deciziei sale finale este foarte natural. Nu simti cum ca anumite lucruri se intampla pentru ca asa a vrut autorul, ci pentru ca asa este normal sa se intample.