Esti aici: bookblog.ro » Lit. contemporana, Mihaela Butnaru » Plânsul lui Nietzsche

Plânsul lui Nietzsche

Autor: Irvin D. Yalom
Rating:

Plânsul lui Nietzsche m-a făcut să mă întreb cît de mult contează biografia unui autor pentru ceea ce scrie. Dar a unui filosof, a unui doctor – pentru ceea ce fac ei? Nu am ştiut că Irvin D. Yalom este un psihiatru reputat decît după ce am citit romanul şi marile aşteptări cu privire la o istorie aflată la graniţa dintre realitate şi invenţie mi-au fost dezamăgite; după ce am clasat cartea ca fiind un subiect bun folosit cu stîngăcie.

Însă faptul că autorul este psihiatru explică multe din derapările stilului, explică şi fascinaţia pentru unele portrete impunătoare din istoria psihologiei (psihanalizei, în particular), de asemenea, explică tendinţa de analiză asupra personajelor, încadrarea lor într-o categorie reperabilă, într-o tipologie. Pentru acest roman, Yalom a studiat cîteva posibilităţi incitante, aceea ca Nietzsche, Freud şi Breuer să fi fost la un moment dat în acelaşi context şi ca filosoful să îl “vindece” pe Breuer de obsesia pentru Anna O., în timp ce el însuşi e vindecat de migrenă şi depresie.

A considera această carte biografie romanţată mi se pare mult. Mai curînd, Yalom aplică teoria probabilităţilor pe un teren vag, unde personajele pe care le ştim deja din alte cărţi primesc o nouă identitate. Remarcabile la acest roman sunt coerenţa şi constanţa în ce priveşte identitatea personajelor, dată de istoria lor personală, aşa cum o vede Yalom (şi aşa cum ne ajută propriile pre-judecăţi să o imaginăm), de lipsa de surprize în privinţa personalităţii construite, de deznodămîntul aşteptat. Am apreciat faptul că în interiorul istoriei pe care o creează autorul nu există ezitări, neconcordanţe sau stridenţe. Evenimentele se succed într-un fel care ţine cititorul tensionat, discuţiile fac trimiteri atît la geneza psihanalizei, cît şi la scrierile lui Nietzsche, iar portretul acestuia este convingător.

Totuşi, felul în care această istorie dinamică este scrisă nu întîlneşte aşteptările unui cititor pretenţios. Cînd prea sec, cînd prea descriptiv-sentimental, stilul tinde să fie un obstacol pentru subiect, în loc să îl descrie firesc, să accentueze circumstanţele în care se găsesc personajele, să redea naturaleţea conversaţiilor. Iar tabloul făcut Vienei la sfîrşit de secol nu este nici pe departe atît de viu pe cît te-ai aştepta. Yalom ar fi putut folosi subiectul Nietzsche la terapeut într-o manieră mai ingenioasă, cu mai multă îndrăzneală, cu apelarea la empiric mai puţin evidentă.

Chiar dacă pe coperta cărţii apare menţiunea roman, am citit-o mai mult ca pe o relatare indecisă între ficţiune şi biografie, fără forţa unui roman ca Lord Nevermore, unde apar de asemenea personaje şi circumstanţe din istoria reală, însă într-un ansamblu puternic şi seducător. Totuşi, recomand cartea celor care vor să se apropie de filosofia lui Nietzsche sau care sunt vag atraşi de psihanaliză şi vor să găsească un punct de început. De asemenea, cred că poate fi citită ca lectură intermediară pentru cărţi solicitante sau pretenţioase estetic.

Scrisă de Mihaela Butnaru

Carti de acelasi autor

• Cu fiecare zi mai aproape : o terapie pe două voci