bookblog.ro

---

Unde scurte

Scris de • 26 November 2008 • in categoria Integrala de autor

Autor: Monica Lovinescu
Rating: 4 stele - Monica Lovinescu - Unde scurte rating - recenzii carti

Monica Lovinescu - Unde scurte - recenzie cartiCu toată luciditatea, cu tot exerciţiul imaginativ întru teroare, trebuie să admit: nu recunosc perioada istorică în care a scris Monica Lovinescu ca fiind reală, posibil de cuprins cu simţul realităţii. Am tendinţa de a refuza să cred, cu toate explicaţiile istorice, sociologice, psihologice, cu toată capacitatea de a-mi imagina, refuz să cred că s-a întîmplat comunismul, cu feţele lui cele mai hîde. Prin asta nu vreau să spun că neg sau minimalizez suferinţa necuantificabilă, pentru care statisticile sunt irelevante. Ci mă consider naivă, iluzionată, poate prea mult din amîndouă pentru a accepta realitatea teribilă a comunismului şi, ca să merg mai departe, pentru a accepta acceptarea acesteia.

De altfel, la o privire cercetătoare, mă gîndesc dacă nu cumva a fi lucid înseamnă a fi fost cîndva iluzionat, a fi avut un ideal despre om, construit migălos din copilărie; un ideal care, în contact cu realitatea, este zdrobit. Neînlocuibilă, contrazisă de viaţa reală, fosta lume ideală susţine totuşi repere pentru raportare. Cînd ştim că realitatea aceasta este strîmbă? Cînd contrazice flagrant tot ce am învăţat înainte despre realitate.

O a doua problemă apare atunci cînd realitatea strîmbă este văzută ca fiind dreaptă de către mai mulţi. Cînd Împăratul umblă gol prin oraş şi toţi locuitorii îi admiră stofa costumului, croiala, eleganţa, cum se împacă admiraţia generală, convingătoare prin număr şi zel cu adevărul vizibil? Dar ce se întîmplă atunci cînd adevărul este camuflat, mai puţin evident?

Am încercat mai sus să trasez un posibil drum, simplificat, schematic, al celui care, fără experienţa vieţii cotidiene în comunism, deschide cartea Monicăi Lovinescu - textele care au zgîndărit conştiinţele ascultătorilor de Europa Liberă, care au încurajat cel puţin un stil de a gîndi că Împăratul e gol, dacă nu şi de a o spune. Undele scurte nu pot fi citite la rece nici măcar de cei deloc implicaţi direct: ţinuta lor intelectuală, inteligenţa cu care sunt scrise, vehemenţa unor texte, măsura din altele (nici un volum nu este supra-apreciat de autoare doar fiindcă autorul e anticomunist, atitudinea morală nu se confundă cu valoarea estetică) obligă. Întîi, obligă la interogaţii, de la Cine sunt aceşti oameni (aceştia care au suferit sau aceştia care au afişat dezmăţul curtenelii)? pînă la Dar cum a fost posibil? Iar întrebările urcă la una care nu mai ţine numai de un timp anume: Cine face regulile în lume?

Şi nu numai atît. Jurnalul indirect din Unde scurte (volumul citit de mine acoperă perioada 1961- 1971) este o veritabilă istorie a literaturii scrise în estul Europei, a celei româneşti în special, o perspectivă asupra moralităţii în literatură, asupra a ceea ce înseamnă angajare (a se vedea, comparativ, ce înseamnă angajare pentru un Jean-Paul Sartre), a ceea ce înseamnă libertate în literatură. Nu în ultimul rînd, jurnalul constată fenomenele aberante (sau normale într-o lume aberantă?) ale vremii: compromisul multiplicat monstruos, spălarea memoriei, parvernirea socio-literară, straturile ipocriziei, negarea evidenţei, optimismul forţată, fericirea programatică.

Finalul, nu înainte de a insista pe citirea şi recitirea acestor Unde scurte, rămîne al autoarei: "Poate că niciodată nu s-a mai întîmplat aşa ceva în istoria României fertilă totuşi în încercări şi nefericiri de tot felul: România nu mai are morţi. Cimitirele reale sunt acoperite de giulgiul tăcerii. Fiecare a murit de două ori, odată în celula de închisoare sau pe pămîntul umed de la canal, a doua oară în amintirea care i se refuză. Cît despre supravieţuitori, ei se pot întoarce dacă acceptă aceeaşi lege a uitării: pocăiţi de inocenţa lor, muţi asupra trecutului, punîndu-se pe ei înşişi între aceleaşi paranteze ale camuflării. E ca o convalescenţa care n-ar fi fost precedată de boală. Ca un sanatoriu transformat în vilegiatură. Ca ceva nefiresc şi ameţitor în care raţiunea îşi pierde drepturile ei elementare de a porni de la cauza pentru a ajunge la efect. Trecutul e absorbit de neant, iar condeiul fuge în acest timp pe hîrtie spre a umple neantul cu vorbe."

Scrisă de Mihaela Butnaru





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro