Autor: Daniel Pennac
Rating:

Mare, soare, aproape tot ce şi-ar dori un om în zilele astea" ei bine, le-am experimentat! Şi ce este mai plăcut când eşti în vacanţă decât să citeşti? M-am înarmat cu mai multe romane, trei la număr ca să fiu sinceră" şi primul pe care l-am ales a fost romanul lui Daniel Pennac Dictatorul şi hamacul. Prima reacţie când am citit titlul a fost "cu siguranţa un roman istoric" pentru ca mai apoi să mă lămuresc! Nu este vorba despre un roman istoric, ci despre o capodoperă şi un nou gen de a scrie pe care până la Pennac nu l-am întâlnit până acum.

Încă din primele pagini afli despre dictatorul care suferă de agorafobie. Acesta se hotărăşte să îşi găsească o sosie care să-l scape de frica de a fi omorât de mulţime. Mai apoi afli că dictatorul moare tocmai aşa cum i s-a prezis şi anume sfâşiat de mulţime. Şi cu asta se cam încheie povestea dictatorului. Rămâne de văzut care-i legătura dictatorului cu hamacul, că doar aşa reiese din titlu. Ei bine, legătura este simplă: naratorul nostru povesteşte viaţa sosiilor dictatorului dintr-un hamac. Bine, bine, şi atunci care este plăcerea de a citi o carte "povestită" de un narator care stă în hamac? Tocmai aici este clinciul acestui roman pe care nu mai poţi să-l laşi din mână din momentul în care l-ai început.

Dictatorul şi hamacul este cu adevărat o capodoperă tocmai pentru că autorul se joacă cu arta scrisului şi asta nu este îndeajuns! Pennac creează personaje cărora le construieşte meticulos viaţa şi tabieturile ca mai apoi să-ţi spună cu dezinvoltură că ele nu există ci doar sunt creaţia unei minţi care se odihneşte în hamac şi citeşte Borges. Şi de ce să nu ne placă personajele create de Pennac? Pentru că putem spune că au o unicitate în literatura universală. Cred că cel mai mult mi-a plăcut modul în care însuşi naratorul recunoaşte "Oh, cât de mult lipsesc femeile din această poveste şi cât aş dori să profit de această pauză, aşezat în hamac"". Drept pentru care imediat apare Sonia, o bătrânica care a cunoscut o sosie. Pe parcursul cărţii se dezvăluie tot mai mult şi mai mult această femeie extraordinară care din Statele Unite ale Americii ajunge să locuiască în Paris. Apoi naratorul revine asupra lui povestind cum scrie aventura sosiilor dictatorului defunct" desigur, aşezat în hamac.

De ce a ajuns să mă pasioneze această carte? Poate pentru că vorbim aici despre scrierea unui roman în cadrul unui roman. Naratorul nostru îşi scrie povestea sosiilor şi a celor care au avut tangenţe cu acestea şi în acelaşi timp devine la rândul său un personaj care scrie. Pentru că ce poate face mai bine un scriitor decât să scrie? Iar Pennac în Dictatorul şi hamacul a realizat din fiecare personaj al său câte o individualitate care în afara poveştii poate fi neinteresantă, dar înăuntrul acesteia devine Personajul. Pentru că dacă ar fi să recitesc acest roman nu aş putea alege acel personaj principal şi asta pentru că fiecare personaj în parte este principal ca mai apoi să alunece în planul secund şi să pregătească terenul pentru următorul care poate fi şi mai strălucitor şi mai interesant.

Pennac afirmă: "Romanul Dictatorul şi hamacul amestecă ficţiunea - o poveste filosofico-anecdotică şi nebunească despre sosii - cu realitatea, adică propriile mele amintiri" şi nu văd de ce nu aş putea adăuga acest roman la favoritele mele. Şi asta pentru că desigur m-a fascinat de la prima până la ultima pagină. Dictatorul nu contează, originalul nu este important ba dimpotrivă, mai frumoase sunt sosiile, iar tragediile prin care acestea trec sunt mai fascinante. Pennac ne atrage atenţia! Fiecare personaj în parte poate fi interesant, nu există cu adevărat un singur personaj important pentru fiecare poveste. Iar joaca cu personajele, întâmplările şi vieţile indivizilor în parte a făcut ca acest roman să fie diferit de tot ce am citit până acum drept pentru care îi ofer 5 steluţe şi vă invit să răsfoiţi paginile Dictatorului şi hamacului pentru că veţi fi la fel de plăcut impresionaţi ca şi mine.

O recenzie de: Cristina Teodorescu