bookblog.ro

---

Dimineaţa pierdută

Scris de • 17 January 2008 • in categoria Cristina Teodorescu

Autor: Gabriela Adameşteanu
Rating: Gabriela Adameşteanu - Dimineaţa pierdută rating - recenzii carti

Gabriela Adameşteanu - Dimineaţa pierdută - recenzie cartiVă plac incursiunile în trecut? Atunci cu singuranţă veţi savura romanul excelent al Gabrielei Adameşteanu, Dimineaţa pierdută (1983). Dacă titlul romanului vorbeşte despre o zi pierdută, atunci pot afirma că eu mi-am umplut zilele cu această proză care reuşeşte să vorbească despre mai multe universuri, pe parcursul unui veac.

Acţiunea romanului se petrece undeva în deceniul şapte al secolului XX, într-o dimineaţă friguroasă în care Vica, fostă croitoreasă, hangiţă şi femeie de casă, pleacă în vizită la nişte cunoştinţe vechi. Ceea ce frapează este modul de relaţionare cu aceşti oameni care se dovedesc a fi foştii ei stăpâni, oameni pe care Vica îi priveşte simplu, cu bune şi cu rele.

Aşa cum spuneam, Vica pleacă spre locuinţa Ivonnei Scarlat. Iniţial nu este primită în casă, dar după mai multe minute pierdute în faţa casei acesteia, Vica este primită la căldură. Ivonne, denumită şi "vulpea" ori "călăreaţa" de Vica, va pierde totuşi şi aceasta o dimineaţă cu fosta angajată în poveşti despre timpurile trecute.

Extrem de proustian, rememorarea "timpului pierdut" începe cu descoperirea unei fotografii vechi din 1914. Astfel putem să aflăm despre descendenţa Ivonnei, fiica profesorului Mironescu, cum a fost aceasta crescută, despre relaţiile dintre micii burghezi ai perioadei interbelice, ca mai apoi să ne plasăm în perioada neagră a României şi anume în plin comunism. Atunci "strălucirea" familiei se diminuează şi încep problemele şi pentru cei avuţi.

Unul dintre episoadele cele mai ample ale amintirilor celor două femei este cel despre fiul Ivonnei, Tudor, copilul răsfăţat atât de mamă cât şi de bunică, dar care a avut nenorocul ca în perioada comunistă să fie arestat. De altfel, familia Scarlat priveşte cu frică orice persoană străină în urma acestui incident. Frica le intră atât de mult în suflet încât îi transformă în stafii care-şi distrug trecutul (îşi ard biblioteca, îi dau hainele de blană Vicăi etc). Alt exemplu al fricii acestor personaje este fuga de Securitate prin aşezarea la cozi interminabile, ca atunci când ajungeau la rând să se aşeze la altă coadă.

Vica este personajul-narator care-şi povesteşte viaţa. De copil mic rămâne orfană de mamă, motiv pentru care se vede nevoită să ia frâiele casei. Lucrând toată viaţa ca şi croitoreasă ajunge să-i cunoască pe cei care o angajează, mai mult decât atât, reuşind să dobândească un statut diferit faţă de cel de angajat, permiţându-i-se anumite comentarii şi păreri personale.

Trecerea de la tramvaie trase de cai la cele electrice marchează parcursul vieţii croitoresei-naratoare din Dimineaţa pierdută. Ceea ce frapează la acest personaj este frusteţea limbajului, modalitatea de a privi lumea într-un mod simplu, dar cât se poate de crud şi plin de păreri de rău. Rememorarea trecutului este o modalitate de a reveni în perioadele când a dus-o bine, când avea bani mulţi. Ajunsă la bătrâneţe, îşi duce existenţa de pe o zi pe alta, amintindu-şi mereu de vremurile când a dus-o bine.

Foştii angajatori nu sunt singurele personaje importante în naraţiunea Vicăi. Pe lângă acestea mai sunt şi cumnata ei şi fiul acesteia, Gelu. Acesta este un adolescent ce tocmai şi-a pierdut tatăl, preocupat de bani şi de fete, complet dezinteresat de lumea care-l înconjoară sau de rude.

Ce este interesant la acest roman este modalitatea în care personajele sunt construite şi, mai mult decât atât, modul acestora de a vorbi. Mahalagismul nu persistă doar în vorbirea Vicăi cu origini modeste, dar şi în cadrul familiei bune pentru care a lucrat. Dacă la prima vedere romanul este scris cu mult umor, la o a doua citire am realizat că tocmai acest umor este "râsul-plânsul" lui Caragiale, o modalitate de a arăta o lume devastată de comunism şi de sărăcie.

Vica observă pe parcursul romanului că "S-a-nmulţit derbedeii, s-a umplu de ţărani şi de derbedei Bucureştiu", fără a ştii că nici ea la rândul ei nu este o doamnă, ori un model extraordinar. Ceea ce mi-a îngreunat prima citire a romanului este argoul în care este acesta scris. La Gabriela Adameşteanu am întâlnit pentru prima dată această modalitate de a scrie, agramatical, tipic vorbirii curente.

Dimineaţa pierdută scrisă de Gabriela Adameşteanu este o frescă a trei lumi - perioada interbelică, lumea comunistă şi dezorientarea post-comunistă. Deşi scris în perioada comunistă, Adameşteanu vorbeşte despre o lume post-comunistă în care Securitatea nu mai face ravagii printre oameni. Vă recomand cu căldură un roman extraordinar de frapant şi foarte bine scris, unul dintre acele romane pe care le-am adăugat de la prima citire în lista mea de preferate.

Scrisă de Cristina Teodorescu





Citeste cele 12 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ovidiu Miron spune:

    Il voi citi si eu. M-ai facut curios,Cristina:).

    raspunde

  2. Woodisor spune:

    Ovidiu, mult spor la citit. Este una dintre cartile care m-au incatat de mai bine de peste 10 ani si continua sa ma atraga sa o recitesc

    raspunde

  3. crys spune:

    Suna interesant…Il voi citi si eu…Cine stie?Poate voi gasi lucruri interesante…

    raspunde

  4. dana spune:

    Am inceput cartea aceasta cu ani in urma cu mult scepticism. Dar m/a atras imediat stilul si mai ales subiectul Este printre putinele carti de acest gen care abordeaza si perioada primului razboi mondial. Pentru generatia din care fac parte a citi in anii 80 despre viata cu toate dramele ei din anii 50, era ceva extrsordinar.Pentru cititorii tineri este greu de imaginat cum au foat anii 50, ce inseamna sa/ti fie teama si de propriile amintiri. Faptul ca dupa 1980 apareau carti de acest gen parea pentru noi, cei care crescusem sub semnul dedublarii, un adevarat miracol.De aceea citeam cu aviditate si pe Bujor Nedelcovici si pe Ileana Vulpescu si pe Gabriela Adamesteanu si pe multi altii chiar si romanele lui Dinu Sararu.Era un fel de eliberare de un trecut pe care il ingropasem in sufletul nostru pentru a fi cu adevarat “oameni noi” si perfect “curati”. Dupa asemenea carti ne permiteam luxul sa povestim despre parintii nostri, despre bunici si strabunici despre un trecut care nu mai era doar o rubrica in autobiografia obligatorie:”ce era tata, mama, bunicul sau bunica inainte de 23 august”. Pentru noi cartile de acest gen sunt si au fost mai mult decat niste simle carti sau momente placute de a/ti petrce timpul, au fost niste prieteni.

    raspunde

  5. Dan spune:

    Romanul e excelent! A fost pus in scena de Catalina Buzoianu, cu Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Rodica Tapalaga, Irina Petrescu, Lucia Mara, Victor Rebengiuc, Tora vasilescu, Valentin Uritescu si multi alti actori extraordinari. Cred ca nu Inona e “calareata”, ci Madam Ioaniu, mama ei. Sigur ca Madama Delca (Vica) nu era o doamna in adevaratul sens al cuvantului, dar era bucuresteanca autentica si avea dreptul sa faca comentariul pe care-l citezi. Nu era nici taranca venita la oras si nu facea parte nici din randul derbedeilor. Piesa s-a jucat in anii 80 cu casa inchisa, ca foarte multe alte piese din acea perioada.

    raspunde

  6. DR.MIHAELA PRASTITI spune:

    Am aflat despre aceasta carte cu ocazia vizitei doamnei GABRIELA ADAMASTEANU in Cipru.martie 2009.
    Mi-a trezit multe amintiri.Am trait acesti ani…din plin…..sint multe de spus….Am vizitat acum citeva zile Rominia….sint multe de spus…
    As dori sa gasesc aceasta carte.O voi citi sigur…si…voi reveni cu comentarii….

    raspunde

  7. silvia spune:

    Din 1983 si pina acum am recitit cartea de 74 de ori (am notat in caietul meu). Nu am sa ma satur vreodata de cartea asta. Pina in ’89 o reciteam ca sa supravietuiesc, apoi ca sa suport perioda anilor 1990-2000. Am vazut si spectacolul si nimic nu mi s-a parut atunci mai minunat decit asteptarea la o “coada” luuunga, lunga, ca sa cumpar bilete: o vedeam pe Gina Patrichi.

    raspunde

  8. Iulian spune:

    Mai am 50 de pagini si o termin si eu, trebuie sa recunosc ca au fost momente cand pierdeam sirul monologurilor si al dialogurilor, si totodata rabdarea, insa dupa ce am putut sa fac paralele intre lumile prezentate, am simtit, chiar daca am doar 21 de ani, ca timpul doare

    raspunde

  9. Pingback: Aşteptare « (ne)rostitele

  10. adi spune:

    Trebuie sa recunosc faptul ca nu am inteles cartea pe deplin, dar atunci cand am invatat la scoala despre povestirea in rama am studiat Hanul Ancutei, ulterior definitia povestirii in rama pentru mine a devenit romanul Luni de fiere iar acum tehnica narativa din Dimineata pierduta este fascinanta. Recomand acest roman pentru simplul fapt ca nu stiu cine este personajul principal sau planul central al naratiunii sau poate ca nici macar nu este o naratiune. Lectura placuta!!!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro