bookblog.ro

---

Top 5 cărți pe care nu le-aș reciti niciodată

Scris de • 13 March 2014 • in categoria Top 5

jurnalul
Sunt cărți numai bune de citit o dată, de două ori sau chiar de trei ori, sunt cărți care trebuie citite de mai multe ori pentru a le înțelege pe deplin, dar sunt și acele cărți pe care un cititor ar putea hotărî să nu le mai citească niciodată. Dintre acestea, câteva titluri mi-au rămas în minte. În general este vorba de cărți care nu prea mi-au plăcut, dar este vorba și despre cărți care, deși mi-au plăcut, nu mi-aș mai pierde timpul cu ele.

 

1 Divisadero de Michael Ondaatje
Cartea este scrisă de autorul mult mai celebrului roman Pacientul englez (citește recenzia), care s-ar putea număra în topul cărților pe care le-aș reciti din pură plăcere. Totuși, de această dată, autorul pur și simplu eșuează lamentabil în a crea un roman consistent. Este compus din două părți și niciuna dintre ele nu are vreo finalitate. Sunt întrepătrunse într-o oarecare măsură, au un început, destul de greu de localizat, însă nu au final. Pur și simplu romanul se termină subit, fără să acopere câteva dintre problemele pe care le deschide pe parcursul lui. Din acest motiv recitirea lui ar fi frustrantă.

2 Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding (citește recenzia)
Deși este un roman destul de distractiv, deși temele atinse sunt interesante și de actualitate, la momentul la care am citit cartea, acum nu m-aș mai simți atras de subiectele respective. Cred că este, pur și simplu, o carte pentru adolescenți, eventual pentru tinerii care tocmai au depășit această perioadă, iar pentru mine nu este potrivită.

3 Magul de Wilbur Smith
Un roman care m-a făcut să-mi tresalte inima în piept de emoție și exaltare, Magul este genul de carte tributară în totalitate primei impresii. Dacă aș încerca să o recitesc – am încercat, de fapt – aș căuta același fior, aceeași tensiune care m-a făcut să iau cartea, s-o trântesc undeva în pat și să alerg prin cameră ca să-mi consum energia pe care mi-o crease. Ori lucrul acesta se poate întâmpla doar o dată. Pentru că în rest, Wilbur Smith este ușor siropos, iar ceea ce scrie are un patetism care nu poate fi savurat și a doua oară.
Ovidiu Leonte

4 Solar de Ian McEwan
Povestea fizicianului Michael Beard nu lasă de dorit nici din punctul de vedere al scriiturii, nici din cel al răsturnărilor de situaţie. Nu aş reciti-o, însă, pentru că mi s-a părut ceea ce unii ar numi „un tur de forţă”: prozatorul foarte celebru îşi propune să se întreacă pe sine prin orice mijloace, ceea ce poate provoca, pe alocuri, ridicări de sprâncene în locul zâmbetelor încântate ale fanilor mai vechi. Voiajul arctic al lui Michael şi întoarcerea lui acasă, cu toate momentele imposibil de anticipat, se dovedesc de un comic din ce în ce mai obositor.

5 Extraordinarul voiaj al unui fakir care a rămas blocat într-un dulap Ikea de Romain Puértolas
Aşa cum explica Eugène Ionesco în Nu, aproape oricine poate reuşi în literatură. Dacă doritorul acordă suficientă atenţie aspectului grafic al romanului său şi, pe lângă asta, include în titlu câteva cuvinte-cheie care să atragă un public cât mai numeros, reuşita nu va avea cum să-l surprindă lipsit de un website şi o pagină de Facebook pe măsura aşteptărilor proaspăt formate. Protagonistul romanului este un iluzionist prostuţ care călătoreşte peste mări şi ţări pentru a-şi cumpăra, cu bani falşi, ceva de la Ikea. În câteva zile, acesta găseşte marea dragoste, norocul chior, mica avere care-i va permite să se reprofileze. Nu aş reciti Extraordinarul... etc. pentru că m-am lămurit că Romain Puértolas a câştigat pariul cu prietenii/familia/rivalii sau cu cine o fi fost, cum că poate reuşi în literatură.
Alexandra Găujan





Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    La mine ar sta în capul listei ”Divina Comedie” (care nu e deloc o comedie !) de Dante Alighieri. N-am întâlnit nicăieri o traducere mai ciudată ( să mă ierte George Coșbuc, că el a făcut-o !) În plus, se pomenește acolo de o mulțime de personaje pedepsite în Iad sau recompensate în Rai, pe care nu le cunosc, aparținând Italiei de acum 5-600 de ani, deci nu îmi spun chiar nimic.

    raspunde

  2. Simona R spune:

    Intre cartile pe care eu nu le-as reciti, si care imi vin repede in minte in acest moment, se afla: “Fecioara si capcaunul”, de Michel Tournier, si “Decameronul” – probabil in cazul ultimei imi voi atrage destule critici…

    raspunde

    • georgeta popan spune:

      clar…….decameronul e o fresca mereu actuala a moralitatii…….imi place si datorita faptului ca e indrazneata, ludica….ce carti nu as reciti niciodata….nu pot spune, dar pot sa spun cu certitudine din ce carti as frunzari tot timpul……

      raspunde

  3. ady spune:

    “Cimitirul din Praga”-UMberto Eco. N-as mai reciti-o nici platita. Nu-mi amintesc sa fi citit carte mai plina de ura.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro