bookblog.ro

---

Vrei sa fii autor premiat de e-book?

Scris de • 15 November 2010 • in categoria Anunturi

In curand se implineste un sfert de secol de cand a aparut primul laptop pentru piata globala, iar Toshiba vrea sa sarbatoreasca intr-un mod cu totul special: coordonand primul e-book regional cu autor colectiv, scris pe Facebook. Vestea foarte frumoasa este ca orice utilizator de Internet din 7 tari din aceasta zona poate deveni unul din autorii e-book-ului. Vestea si mai frumoasa este ca unii din autori primesc si premii.

Daca v-am trezit interesul urmariti mai jos ce aveti de facut pentru a va putea numi “autor premiat de e-book”. In primul rand ganditi-va la prima voastra experienta cu laptopul sau chiar cu calculatorul (cel mare, care se intinde pe un birou intreg). Urmatorul pas este sa o povestiti cat mai frumos folosindu-va de doar 300 de caractere si sa o postati mai jos, in comentarii sau pe wall-ul Toshiba.
*Later edit: pentru povestile pe care le puneti in comentariile de aici nu aveti limita de 300 de caractere ci de 300 de cuvinte ;)

Inainte sa va spun despre premii insa trebuie sa stiti ca sunt anumite conditii de participare. In primul rand, pentru ca este un e-book scris pe Facebook, trebuie sa aveti un cont activ, cu nume real, sa aveti minim 18 ani si minim 30 de prieteni. Ce mai trebuie este sa dati like paginii Toshiba iar apoi puteti posta povestea voastra unde vreti, in perioada 15 noiembrie-1 decembrie.

Pe 15 decembrie cea mai frumoasa din 25 de povesti cu care contribuie Romania va fi premiata cu un Toshiba Folio 100, tablet-ul bazat pe Android care promite sa ofere o experienta multimedia de neuitat. Asta pentru ca este conceput special pentru a avea parte de maximum de divertisment, social networking si internet mobil, folosind oricare din cele cateva sute de aplicatii create special pentru ecranul sau de de 10.1 inch. Aplicatiile sunt organizate pe categorii, care includ comunicatii, jocuri, calatorii, afaceri si chiar e-book-uri, iar pretentiosii pot alege si dintr-o gama larga de optiuni de conectare.

Nici autorii urmatoarelor doua povesti clasate nu vor fi dezamagiti, pentru ca Toshiba are ceva pregatit si pentru ei: doua camere video Camileo, pentru a inregistra pentru posteritate orice experienta semnificativa pentru ei.

Acestea fiind spuse, asteptam povestile voastre si in comentarii, mai jos, din care echipa bookblog.ro va alege 5, pe care sa le trimita spre... “publicare”.





Citeste cele 19 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ioana spune:

    Pacat ca trebuie sa am 18 ani..:(

    raspunde

  2. cristian sirb spune:

    Păcat că nu mai am eu 18. e-book, deci câștigi.

    raspunde

  3. In anul 2001 am devenit fericitul posesor al unui PC remarcabil la vremea respectiva, procesor Intel Pentium de 100 Mhz multimedia, 32 Mb de RAM, CD-ROM si o amarata de placa de retea prin care reuseam o conexiune la net prin care atingeam fantastica viteza de download de 7-8 KO. Acest fantastic PC a oferit fetitei mel…e toate desenele animate pe care noi le-am vazut in 10 ani, in doar 1-2 ore. Ce vremuri !!!! Cati bani a putut costa la acea vreme!!!!!

    raspunde

  4. bogdan spune:

    cei de la Toshiba vorbesc pe blogul lor despre 300 de cuvinte si nu caractere… puteti verifica?

    raspunde

    • Raluca Alexe spune:

      Pe Facebook trebuie 300 de caractere. Nici nu ai cum sa scrii 300 de cuvinte intr-un status pentru ca nu iti permite site-ul.
      Dar aici, in comentarii, poti scrie 300 de cuvinte, asa cum spuneam si mai sus. Asa ca astept cu nerabdare sa vad ce ne povestesti :)

      raspunde

      • bogdan spune:

        Primul meu laptop

        Il pandisem zile intregi. Acestea s-au transformat in saptamani si apoi in luni. Pe cand stransesem toata suma, il cunosteam deja foarte bine din articolele si recenziile din revistele de specialite. Considerat o noutate, era un laptop bine cotat. Mie mi se parea perfect. Display de 12″, procesor de 533 MHz, 64 MB RAM si hard disk Toshiba de 3 GB! Pentru anul de gratie 1999, cam asa se auzea ultimul racnet. Dotarile lui mai cuprindeau: baterie Li-ion, floppy de 3.5″, CD drive, touchpad – primul pe care-l vedeam – modem de 56K si boxe incorporate. Stereo! Preinstalat primeam si un Windows 98.
        Pentru a-l cumpara am intrat pentru prima oara intr-un supermagazin de electronice care se intindea pe suprafata unui stadion de fotbal. Ma simteam putin stingher parcurgand rafturile lungi cu monitoare, imprimante, scannere si multe altele gadgeturi. In ciuda faptului ca nu mai vazusem niciodata unele din aparatele expuse acolo, spectacolul oferit de acestea ma lasau indiferent. Si asta intrucat obiectul dorintelor mele era asezat in zona centrala, intr-o vitrina incuiata, acoperita cu plexiglas, parandu-mi mai degraba o opera dintr-un muzeu de arta moderna. Nu puteam intelege prea bine cum de acel obiect argintiu, elegant, avand linii dictate de design, ar fi putut sa realizeze toate operatiunile unui calculator normal. Doar faptul ca avea un pret foarte mare ma facea sa ma gandesc ca intr-adevar isi va indeplini menirea. Dupa ce l-am luat acasa am inceput sa-l folosesc, initial, cu o grija exagerata. Cu el am scris, am navigat pe internet si am testat si savurat o gramada de jocuri. Anii au trecut peste el si in familie au intrat si alte laptopuri. Dar el inca functioneaza. Acum este folosit de fiul meu pentru a se obisnui cu tastele, cu literele si cu numerele. Asezat pe masuta acestuia pare tot un obiect de muzeu. De istorie a calculatoarelor. Un loc, de altfel, castigat si binemeritat.

        raspunde

  5. Pingback: Primul meu calculator | bookblog.ro

    • dana lupascu spune:

      Primul calculator l-am cumparat intr-o vara – cred ca aveam vreo 10-11 ani – si acum tin minte ziua. Ma trezisem cu mult inainte sa rasara soarele – mi se stransese un nod in stomac de emotie. Am ajuns la magazin cu mai bine de o jumatate de ora inainte de ora deschiderii; si nimeni dintre ai mei nu a reusit sa ma convinga ca se poate sa revin mai tarziu in aceeasi zi – tot o sa imi pot cumpara calculatorul. Strangeam bani de un an de zile sa imi iau calculator. Nici macar inghetata nu imi mai cumparam – toti banii ii strangeam pentru calculator.
      Cand am ajuns acasa cu noua achizitie eram in culmea fericirii. L-am asezat strategic pe covor in fata televizorului, casetofonul langa el, toata familia are adunata sa vada ce nazdravanie mi-am cumparat – apoi pauza totala. Nu stiam cum sa il fac sa functioneze. A trebuit sa chem un vecin care mi-a aratat cum sa il fac sa mearga si cum sa il conectez la televizor.
      Am inceput sa incarc de zor programe si jocuri sa vad cum merg. Ce tiuituri scoteau casetele cu programe! si ce frumoase mi se pareau jocurile! N-a durat mult si a sunat cineva la usa. Erau vecinii de alaturi care venisera sa se planga de zgomotul casetofonului. Asa ca o vreme l-am putut folosi numai cateva ore dimineata si seara. Asta pana am strans din nou suficienti bani sa imi cumpar un casetofon special, fara difuzor, sa nu mai primesc mereu reclamatii de la vecini. Vecina de alaturi chiar a intrebat-o pe mama de ce ma lasa sa pun calculatorul la televizor – ca e ea sigura ca o sa se strice televizorul din cauza asta, ca ecranul e prea negru cand merge calculatorul. Le-am convins cu greu ca nu se intampla nimic.

      raspunde

  6. Eram în clasa a doua şi îmi doream foarte mult un câine. Într-o zi, mama a venit acasă cu o cutie mare în care mi-a spus că are pentru mine un prieten nou care nu cere mâncare şi nici nu trebuie scos la plimbare. Era pe vremea când credeam că o baghetă magică mi-ar garanta un delfin în cada de la baie. Când l-a scos şi l-a aranjat pe birou i-am spus “Mamă, noul meu prieten e rece şi alb, cred că nu se simte bine, ar trebui să chemăm un doctor.” A fost de ajuns să apese un buton ca noul meu 486 să se înzdrăvenească şi să reinventeze magia. Mă simţeam ca un ucenic vrăjitor iar toţi colegii mei se adunau după ore la mine să îl cunoască pe omul de tinichea. După ce jucam Volfied impreuna ieşeam afară să ne bucurăm şi de magia străzii. Pentru că, nu-i aşa, prietenii reali sunt pentru totdeauna, tehnologia se schimbă în fiecare moment dar a devenit la fel de indispensabilă ca cei dragi. Iar cel mai bun prieten este acum mai aproape oriunde te-ai afla în lume datorită ei. Împărtăşeşte magia!

    raspunde

  7. gheorghita spune:

    Prima mea experienta cu calculatorul a fost destul de banala. S-a intamplat intr-un internet cafe ca sa socializez pe mirc, dar satula de dat bani la internet cafe-uri i-am batut pe ai mei la cap sa-mi ia si mie un calculator. De aici a inceput aventura mea cu calculatorul unde incet, incet am descoperit ca un calculator sau laptop nu este bun doar pentru a intra in contact cu alte persoane, ci si de a putea cauta informatii la orice ora(calculatoarele conectate la internet desigur), de a utiliza informatii, de a face schimb de informatii, de a asculta muzica si de ce nu de a te juca. Calculatorul ajuta pe toata lumea si cred ca este cea mai utilizata metoda de comunicare intre oameni.

    raspunde

  8. Lexis spune:

    La 3 luni dupa ce m-am nascut, in Romania a izbucnit Revolutia.
    La 7 ani butonam pentru prima oara un calculator. Asta e motivul pentru care nu ma consider copilul Revolutiei, ci copilul Evolutiei. Nu stiam mare lucru, dar ma fascinau mult butoanele si jocurile tip tetris pentru ca erau foarte colorate. Si noaptea visam curcubee. Verisoara mea era deja as. Voiam si eu sa fiu as, dar nu aveam cu ce.
    Pe la 8 ani mama m-a dat la niste cursuri care se tineau la scoala. In fiecare sambata si duminica aveam cate 2 ore de deliciu tehnologic. Parca faptul ca aveam acele cursuri mai indulcea situatia.
    Dupa vreo 2 ani, la cursurile de calculatoare a venit un profesor tanar cu care jucam mortal kombat si tot felul de nebunii, care ne lasa sa stam chiar mai mult de 2 ore, sa scriem si sa folosim calculatoarele cum voiam.
    Prima mea dragoste a fost calculatorul, iar a doua a fost profesorul. Avea 25 de ani, eu aveam 10-11 si era dragoste la prima vedere… sau mai bine zis la primul curs. Nu mai asteptam weekendul pentru calculator.
    Din pacate, dragostea noastra a ramas neimpartasita si s-a si terminat o data cu noua profesoara care a venit urmatorul an. Chiar daca dragostea pentru “prof” s-a terminat o data cu plecarea lui, dragostea mea pentru calculatoare (si tehnologie in general) a ramas si va ramane in continuare ca in prima zi…. doar prima dragoste nu se uita niciodata, nu?

    raspunde

  9. Dana spune:

    Desi peste tot gasesti citate, sloganuri, sfaturi, care iti spun sa traiesti in prezent, sau ca trecutul nu e atat de important pentru ceea ce va urma, ma incapatanez din nou sa spun ca nu e adevarat.
    Pentru mine trecutul are o magie aparte, un miros de craiasa noptii, cu Vama Veche pe fundal, cu surprize in pungi de pufuleti dar si frumoase furisari inapoi in casa. In una din serile se sambata(asta reiese clar din faptul ca puteam sta afara pana la 2), am iesit cu prietenul meu in oras, tura obisnuita pe afara, stat cu prietenii pe bancute, masini in parcare si apoi drumul spre casa. Era dupa seara de Craciun, iar El, stiindu-ma mare iubitoare de cozonaci ma intreaba daca vreau sa gust si din cei facuti de mama lui. Deja ademenita, ma hotarasc sa- mi accept pedeapsa ce va urma si mergem la el. Ajungem, intram, si in 5 minute imi dau seama ca e foarte usor sa intrii intr-un basm. Nu stiu cum dar colinde,cozonaci, luminite clipitoare si eu deja vad si caleasca la geam.
    Prima mea intalnire cu cutia magica a fost asta, poate din acest motiv inca mai are farmec dupa multi ani Craciunul cu El. O cutie magica din care am auzit colinde exact asa cum mi le doream, pe care eu le puteam auzi doar daca primeau ai mei colindatorii in casa sau daca aveam noroc si le prindeam la televizor sau radio…..dar sa ma bucur de ele la 2 noaptea mi s- a parut fascinant…si parca prietenul meu avea cea mai grozava casa doar datorita acelui calculator: muzica, apoi am descoperit jocurile in doi, apoi referatele facute mai cu usurinta, filmele acasa….da, clar casa era mai primitoare daca exista cutiuta gri.
    Pedeapsa, nu, nu mi-o amintesc…dar imi stiam urmatoare dorinta de Craciun.

    raspunde

  10. florin spune:

    Ce ma enerveaza piciul asta! Sta cu ochii pe geam la aia de la carturi…
    Benocleaza-te ma la mine sau la Maria, profa care poate sa ne care la subrat si pe tine si pe mine.
    Offf, nici caietul nu l-ai deschis.
    Ba da, l-ai deschis. La sfarsit ma? Asa mai scrie o data jucatorii de la Steaua, ca de ce sa mai rezolvi ceva in Basic. Cum oi fi facut tu problemele la admitere???
    Maria, Maria, asta sigur a copiat.
    Nu ma aude, poate o sa treaca pe aici. Sunt pregatit. Ii trimit un mesaj: 110011111011100001.
    Delete?!!!
    Imi dai tu mie delete?!!!
    Error, error, faaatal error

    raspunde

  11. Hirdau Alexandra spune:

    Primul meu contact cu un calculator a fost la vârsta de 11 ani, la cea dintâi oră de informatică. Observând că bizarul aparat poseda ecran, mintea mea de copil şi-a închipuit că o sa putem viziona filme sau desene animate. Am realizat că mă inşel când l-am studiat mai îndeaproape: avea prea multe butoane ca să se asemene cu un televizor, o telecomandă neobişnuită numita soricel şi o cutie din care răsăreau multe fire unde mi se împleticeau picioarele. Când calculatorul a prins viaţă, pe chipul chipul meu nu s-a aşternut nicio cută de uimire, ci doar o expresie plină de dezamagire la vederea acelor rânduri neinteligibile despre Ms Dos Prompt, taste functionale, directoare.
    Degetele mele micute s-au înfiorat la atingerea tastelor care pur şi simplu nu se lâsau îmblânzite. În afară de tasta « Enter » care mi se părea cea mai prietenoasă, oricare alta încercată fără aprobarea profesoarei, ma pedepsea să raman blocată pe aceeasi pagina. Din dorinţa de a trece mai departe, citeam si reciteam indicaţiile de pe ecran până când o stare de enervare depăşea marginile răbdării mele. Prin urmare, refuzam să mai privesc monstruosul aparat care nu vroia să asculte, în ciuda tuturor eforturilor profesoarei de a-mi ilustra importanţa lui pentru viitor.

    Începand cu a doua oră, profesoara, văzând ca în ochii noştri nu tresare niciun licăr de interes, a schimbat tactica. Pentru ca să nu ne mai vadă plimbând plictisiţi sageţica mouse-ului pe ecran şi să împiedice să apasam tastele cu iritare, ne-a oferit « stimulente »: jocurile. Dacă pe parcursul orei executam toate sarcinile date, aveam acces la jocul preferat preţ de 10 min. Datorită joculeţului preferat -Mario, « monstrul » a început să prinda culoare, sa nu-mi mai inspire atâta repulsie, ba chiar a devenit dorinţa mea principală în materie de cadou.

    raspunde

  12. Hirdau Alexandra spune:

    Imi cer scuze pentru greselutele care s-au strecurat prin text, fara sa-mi dau seama (gen cuvantul “chipul” scris de 2 ori:| sau lipsa unui cuvant de legatura) Nu vreau sa va plictisesc si sa postez si versiunea corectata:)

    raspunde

  13. Daniel Andrei spune:

    Am atins pentru prima data un calculator cand eram un baietel pipernicit de 10 ani, retras in lumea joculetelor alb-negru care pe atunci erau la moda: Tetris, Apollo. Acest « eveniment » s-a petrecut la ziua de nastere a colegului meu de banca Mircea care a primit in dar de la parintii lui un calculator. Pentru acesta nu era o noutate, pentru ca mai avea un calculator in casa. De cum l-a primit, Mircea, parca cu intentia de a ma face sa ma rusinez de minusculul joc pe care il tineam cu mandrie in buzunar, s-a repezit sa-mi arate cum se joaca Tetris pe calculator. Am ramas fascinat vazand ca plansa de joc nu numai ca este marita de sute de ori, dar este si animata de culori. M-a lasat si pe mine cateva minute si cu greu a reusit sa ma faca sa-i cedez locul. Cum credeam ca noua inventie este doar un instrument de joaca ajunsesem sa petrec zilnic ore in sir la colegul meu de banca. Tatal lui ne-a aratat ca are si alte utilizari: cum putem scrie temele pe calculator sau desena. Eram putin suparat pentru ca Mircea avea mai multa dexteritate decat mine la scris, asa mi-am desenat tastele pe o foaie de hartie si exersam acasa. Cum eu folosisem numai tastele la jocuri si scris, mi-a luat ceva vreme pana m-am obisnuit sa desenez mouse-ul care aluneca pe ecran in viteza si ma agasa cu sunetele lui. Evident ca nu m-am putut muta la Mircea pentru a-mi hrani noua pasiune. Astfel, au urmat ani intregi in care am dus o lupta grea de convingere impotriva scepticismului parintilor mei. Ea s-a incheiat abia in primul an de liceu cand ai mei s-au lasat induplecati de a-mi face cadou un calculator.

    raspunde

  14. Andra Silivestru spune:

    Datorita faptului ca imi placea sa merg la biblioteca pentru a rezolva teme si a face referate, nu am simtit foarte mult timp lipsa unui calculator. Nici Internetul nu era foarte popular la mine in oras, inca era in perioada de inceput, era doar prin dial-up si costa o multime de bani. Cand era musai mergeam la cafe net. In clasa a XI-a, mama, mult mai isteata decat mine, s-a gandit ca in viitor, la facultate poate, imi va folosi un astfel de instrument. Asadar, primul meu PC a fost cumparat la mana a doua de la un prieten de familie. Cand am dat vestea la scoala, multi m-au facut sa promit ca le voi „trage” muzica de pe el, curand aveam sa le dau insa vestea ca Pc-ul meu nu avea cd-writer.
    In ziua cand trebuia sa-mi aduca calculatorul acasa, persoana respectiva a venit foarte tarziu si nu a avut timp sa mi-l asambleze, dar am reusit asta singura, intr-un final. Asa ca am ramas doar eu cu el, fata in fata. El care imi va usura atat de mult primul an de facultate, care imi va mentie o relatie la distanta timp de un an de zile, el pe care il imparteam cu colegele de camera si eu, eu care de multe ori il uram pentru memoria mica si pentru viteza scazuta. N-am vrut sa-l vand cand tehnologia si-a spus cuvantul si mi-am luat unitate performanta, monitor LCD. L-am dus acasa, la mama, si ne reintalnim ocazional: el facand tot posibilul sa se conecteze la internet, eu urandu-l pentru viteza lui mica si pentru memoria sa mereu depasita.

    raspunde

  15. Alex Boiciuc spune:

    Se intampla prin 2003. Eu, smecher de fel, trageam des cu urechea la conversatiile parintilor. Astfel am auzit intr-o zi ca urma sa primesc un calculator nou-nout de la surorile mele.

    Seara de seara ma gandeam numai la jocurile pe care urma sa mi le instalez si cum aveam sa-mi petrec ore in sir in fata monitorului. Practic, ma indragostisem de un obiect de care nu stiam mai nimic sau daca chiar va fi al meu.

    Surorile nu veneau des pe acasa, asa ca in fiecare week-end ma interesam „neinteresat” la mama daca Dana si Cristina aveau sa vina. Inca nu-mi spusese nimeni nimic oficial, asa ca am facut si eu pe nestiutorul… pana in ziua „surprizei”. Eram atat de entuziasmat ca ma invarteam prin camera lipsit complet de rabdare in timp ce calculatorul (un Pentium 3) era „instalat” pe birou.

    Noroc ca surorile mele fusesera preventive. Aveam deja instalate niste jocuri (NFS Underground, Hitman 2, Civilization) si aveam deja o gramada de muzica si de filme noi. Nu-mi venea sa-l mai las. Ma trezeam dimineata si ii dadeam drumul, apoi plecam la scoala, apoi, la intoarcere, iar ii dadeam drumul. Nu ma mai saturam. Dana ma avertizase insa: in 30 de zile trebuia sa stiu absolut tot ce se putea face cu acel calculator (exceptand jocurile), in caz contrar urma sa raman fara el…

    Obsesia asta s-a deteriorat putin in timp, dar „aparitia” internetului in casa (prin 2007) m-a facut sa ma reindragostesc de el, parca mai mult ca oricand.

    Timpul a trecut si calculatorul inca il mai am. Cu toate ca i-am facut unele mici „upgrade”-uri, s-a apucat sa-mi faca fite. Insa noroc tot cu surorile mele, care m-au pricopsit si cu un laptop (Dell Latitude D610) asta-vara.

    raspunde

  16. Radislav spune:

    O buna metoda de a face publicitate mare si buna la pret mic :)
    Cei de la Toshiba au initiat ceva nou si original.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro