Matei Florian - născut pe 8 ianuarie 1979, în Bucureşti. Debutează cu poezie în revista Cuvîntul, în 1997. Începînd cu 1998, este reporter şi, ulterior, titular de rubrică la Dilema (Dilema veche). A colaborat cu reportaje, cronică literară şi teatru scurt la diferite publicaţii culturale şi la radio. Romanul Băiuţeii reprezintă debutul editorial al autorului. (sursa: Liternet.ro)

Gia (bookblog.ro): In primul rand pentru cei care nu te cunosc, cine este Matei Florian cel care se afla acum in fata mea? (ce lucrezi, ce-ti place sa faci, ce nu-ti place la momentul asta)

Matei: As incepe in primul rand prin a spune ca habar n-am cine sunt, care cred ca e un lucru si bun si rau in aceeasi masura. Intrebarea cea mai grea care mi se pune de obicei, pe care si-o pun toti oamenii in momentul in care se cunosc este "ce faci, ce lucrezi?" Sunt niste intrebari aparent simple si extrem de banalizate dar la care nu poti raspunde foarte bine. In momentul asta pot spune ca lucrez la revista Dilemateca. Lucrand la ea din nefericire nu fac altceva decat sa scriu pentru ea. Imi place orice altceva in afara de a lucra undeva, de a fi angajat.

Prin clasa a doua cand am fost cu totii intrebati ce vrem sa ne facem cand vom fi mari, eu am raspus ca vreau sa fiu casnic. Si parerea de atunci nu mi s-a schimbat. Casnic insemnand ca sa stau acasa, comod, lejer si sa fac ce vreau.

Gia: Sunt oameni care te-au inspirat, si dupa ce i-ai citit ti-ai zis ca trebuie si tu sa scrii?

Matei: Sunt oameni care m-au dat gata ca scriitori, sunt oameni in fata carora ma inclin, sunt oameni pe care ii admir din tot sufletul meu, sunt oameni fata de care daca as reusi sa ma compar cu ei ar insemna sa nu mai scriu niciodata. De pilda, Tolstoi cu Razboi si Pace, in momentul in care am citit Razboi si Pace numai inspiratie de a scrie nu mi-a dat cartea asta, m-a ingropat cu totul. Mi-am dat seama ca un lucru ca ala nu-l voi putea face intr-o viata si nu cred ca mai e cineva capabil sa-l faca. Pe de alta parte, repet, imi plac foarte mult niste scriitori si lucrul asta cred ca ajunge si in scrisul meu. Dar o influenta decisiva de felul... Am citit astazi Rushdie sau Llossa si a doua zi m-am hotarat ca trebuie sa scriu, nu, nu exista.

Gia: S-a scris despre voi, si voi cita acum din Simona Sora, ca tu ai fi "martorul creditabil, nuantatorul, scepticul" cu un stil "fantastic-farmaceutic, ironic, taios" iar fratele tau ar fi "edificatul, memoria, comunicatorul". Cum te situezi fata de aceste aprecieri? Te recunosti, sau il recunosti pe el, esti de acord?

Matei: Sunt de acord cu diferentierea asta, mi-o pot insusi, dar pe de alta parte pot sa spun ca lucrurile astea nu ma ating in mare masura. Pentru ca un verdict critic sau o opinie critica e o inchidere. In momentul in care scrii nu te gandesti la lucrurile astea in nici un fel. Dupa ce ai scris cartea si apar niste cronici vezi ca esti intr-un fel sau altul catalogat, pus intr-un sertaras. Ce sa spun, Simona Sora cred ca are perfecta dreptate in exemplificarea pe care o face, dar pe de alta parte nu stiu, eu am scris si atat.

In legatura cu fratele meu... In carte da, pentru diferenta asta e de vina si varsta noastra care ne separa, de 11 ani si implicit si varsta personajelor din carte Evident ca el e cel edificat, e cel mai matur, cel care are un registru mai plin, iar amintirile mele sunt mai bajbaite, mai incerte, mai poetice.

Gia: Tinerii in mod special vor sa afle lucruri cat mai "umane" despre cei care au ajuns sa fie cunoscuti, (de genul "Ce numar porti la pantofi?"), si asta pentru a-si confirma ca si ei pot ajunge acolo.

Matei: 45 sau 45 jumate :) Da si nu, exista mitul scriitorului care trebuie sa fie implicat, care trebuie de la lucrurile marunte pana la politica sa aiba un verdict. Nu e vina scriitorului pentru implicarea sau neimplicarea lor, e vina celor care mediatizeaza

Gia: Crezi ca scriitorii ar trebui sa vina mai mult in intampinarea lor in aceasta directie, de exemplu participand la cat mai multe dezbateri sau scriind pe un blog? (Astfel poate ar fi mai multi care ar veni si s-ar implica de cate ori este organizata o lectura publica.)

Matei: E vina mai curand a celor care ar trebui sa mediatizeze actul de a scrie si pe cel care scrie. Neexistand aceasta mediatizare scriitorul e sortit sa ramana in camaruta lui, ceea ce mie unul imi prieste de minune, dar ramane fara un feed-back real. Ce ar putea face scriitorul defapt... ar putea participa la niste dezbateri, dar care la noi sunt putine. Si schiar daca ar participa la ele nu stiu ce ar putea spune... Sa se bata cu pumnii in piept? Cred ca vina nu-i apartine, distanta se creeaza din cauza asta intr-adevar. Trebuie sa-ti vezi de lucrurile tale, sa fii cat mai natural in sensul in care daca esti invitat la o dezbatere sa-i dai curs, sa ajuti un om fata de care crezi ca trebuie sa investesti suflet. Da, trebuie sa fie organizate mai multe dezbateri, cred ca asta si-ar dori toate partile implicate, cred ca asta si-ar dori si scriitorii, si cititorii.

Gia: Care sunt problemele scriitorilor in Romania de azi?

Matei: Daca stau si ma gandesc si imi aduc minte ca Sorin Stoica a debutat in 2000, cu o carte extraordinara, "Dincolo de frontiere", pe care a trebuit sa o plateasca ca sa apara. Intre momentul ala, 2000 si 2008 nu sunt decat 8 ani in care lucrurile s-au schimbat dar nu decisiv. Nu poti sa spui ca in astia 8 ani suntem si noi la nivelul Occident ca traire sociala si un scriitor e la fel de bine vazut si intergrat in societate.

Revenind la scriitor, in Romania e foarte greu ca el sa traiasca numai din asta. De exemplu nu stiu cati stiu dar el ia numai 8% din vanzarea cartii lui. In alte tari se ia un pic mai mult, desi nu e mare diferenta dar exista si lecturi publice. La noi nu exista asa ceva, sau foarte rar si in cercuri inchise.

Gia: Ai scris impreuna cu fratele tau despre copilaria voastra. Cum a aparut aceasta idee?

Matei: Ideea asta a aparut de la, o sa spun ceva pompos acum, de la dragostea care le leaga. Filip scria la Degete mici, romanul lui de debut, si cocea de multa vreme ideea ca si eu trebuie sa scriu, ca trebuie sa scriem ceva impreuna, pur si simplu de amorul artei, pentru dragostea care ne leaga, pentru dragostea care ne leaga pentru literatura. Si atunci el a venit cu ideea asta. Hai sa scriem impreuna indiferent ce-o iesi, indiferent de subiect. Am incercat ceva in prima faza a fost o carte de fictiune. Am vazut ca nu ne legam neaparat, ca stilurile sunt diferite. Am simtit ca ii incalc un teritoriu si ca noua mea poveste ii deforma personajele. Si atunci ne-am regandit si am ajuns la teritoriul nostru comun care este copilaria. Locul era acelasi, fratia era fratie...

[citeste partea a 2-a]