bookblog.ro

---

Oscar si Tanti Roz

Scris de • 3 June 2007 • in categoria Lit. contemporana

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Rating: Eric Emmanuel Schmitt - Oscar si Tanti Roz rating - recenzii carti

Eric Emmanuel Schmitt - Oscar si Tanti Roz - recenzie cartiProbabil ca cel mai ridicol lucru pe care l-ar putea face cineva vorbind despre Oscar si Tanti Roz ar fi sa inceapa sa trancaneasca abstract despre "unitatea de stil a cartii", despre structura ei - paisprezece scrisori adresate lui Dumnezeu - ceea ce, nu-i asa, i-ar putea "conferi un alert ritm intrinsec, accelerat progresiv pana la ultimele faze ale naratiunii, unde firul epic se rupe abrupt", despre "melanjul elementului comic cu elementul tragic", despre "straturi schematizate ale viziunii imaginative" si alte mici monstruozitati filologice de prin manuale bune de torturat liceeni. Oscar si Tanti Roz e o carte frumoasa, iar cartile frumoase nu le atingi cu analize clinico-abstracte, asa cum nu pui mana umeda si murdara pe fluturi.

Asadar, Oscar e un pusti de zece ani, cu minte clara, suflet patimas si trup sfarsit de leucemie. Are un cazier format din trei incendieri simultane, ale caror victime au fost pe rand... cainele, pisica si ulterior intreaga casa. E exasperat de lasitatea oamenilor mari, care nu sunt in stare sa-i spuna verde-n fata ca mai are cateva zile de trait. Prietena lui e Tanti Roz, o infirmiera batrana, de o bunatate aproape arhaica, ce stie sa spuna minunate povesti postmoderne in care taramul de lupta e... ringul de wrestling, unde ea a infruntat cu abnegatie si intelepciune tactica mii de luptatoare grase si soioase, cu nume suprarealiste, ca: "Sfarc Regal", "Surorile tasnitoare", "Sarah Trosc Pleosc" sau "Cateaua de la Buchenwald". Tanti Roz e singura care ii spune adevarul micutului, daruindu-i si doua idei de geniu: sa-si traiasca fiecare din ultimele zile ca si cum ar fi zece ani (parcurgandu-si astfel viata pe-repede-inainte) si sa-i scrie cateva epistole lui Dumnezeu, in care inca nu crede.

Ca tot veni vorba de Dumnezeu, e de salutat curajul pe care il are autorul scriind raspicat despre El, in conditiile in care orice natarau contemporan, slujitor de politically-corectness si "libertate de constiinta" i-ar sari la gat (daca n-o fi facut-o deja) pentru un dialog ca urmatorul:

"- ["] Dar despre Dumnezeu nu ti-au povestit chiar niciodata [parintii tai]?
- Ba da. O singura data, cand mi-au spus ca nu cred in el. Ei nu cred decat in Mos Craciun.
- Nu se poate! Chiar asa dobitoci sunt, Oscar, baiete?"

(A nu se intelege ca volumasul de fata ar fi vreun manifest habotnic. Insa, din pacate, cam asa e si in viata: cand esti, ca Oscar, inconjurat de tampiti - atei sau nu, nici ca importa - ai doar doua variante radicale: ori lasi capul in jos si te lasi cotropit, ori incepi sa privesti in sus cu nadejde, detasandu-te fara menajamente de restul lumii).

Pana acum, Dumnezeu s-a vazut prin ochii literaturii intr-o gramada de perspective: ca reper fundamental al existentei, ca o entitate abstracta la care nu poti ajunge, unii au zis ca nu prea exista, altii l-au declarat mort si ingropat, unii au zis ca se cam uita cu binoclul, altii ca e viu-dar-nu-se -prea-mai- intereseaza-de-oameni-si-chiar -daca-s-ar-interesa-in-fond -ce-ne-priveste -pe-noi, in fine... N. Steinhardt, cred ca in Jurnalul fericirii, se intreba ce-ar fi daca pana la urma, inseland inchipuirile abstract-ratacite pe care ni le fabricam despre El, ni s-ar arata exact ca in asa-zisul "imaginar" religios - un simplu batranel cu barba, vesminte albe si largi, cu toiag, care iarta, care mangaie si stie sa zambeasca.

Cam asa e si Dumnezeu caruia ii scrie Oscar - un "Doamne-Doamne" prietenos, pe care micutul :

1. il intreaba ce cadou ar vrea de Craciun, daca tot e ziua Lui de nastere;
2. il roaga (pe la "20 de ani") daca n-ar putea cumva sa-l ajute sa se casatoreasca cu Peggy Blue care "miroase a alune si pielea ei e fina ca a mea pe partea interioara a bratelor, numai ca la ea e asa pe tot corpul" si care "atunci cand te apropii de ea, e ca si cum ai patrunde intr-o capela";
3. il roaga sa ii faca o vizita (de ce nu?);
4. il apostrofeaza sau il alinta, dupa caz, cu "draga Dumnezeu", "azi nu te iubesc", "te pup, Oscar", "tu esti un tip infatigabil", "te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai".

Oscar si Tanti Roz nu e doar o naratiune simpatica, despre un copil bolnav, o asistenta batrana si niste scrisorele naive. E suficient sa te departezi putin de poveste (splendid orchestrata, fara indoiala), ca sa iti ramana mesajul, nelinistitor si mustind de mistere: oricare dintre noi poate fi un Oscar cu ceva mai multe zile daruite. Lumea noastra arata ca spitalul lui, cu doctori formalisti, cu minte plata si blocati in aceleasi norme de comportament si scheme de gandire. Prin "spital" se vor gasi intotdeauna doi-trei oameni pentru care merita sa-ti traiesti putinele zile. De la oameni ai sa afli cam cum e cu lumea, cu bucuriile si cu Dumnezeu. Vorbind cu Dumnezeu, cu speranta si curaj, El iti da semne si te invata sa te bucuri cu nesat de viata (chiar si atunci cand ai "90 de ani", cat "avea" Oscar cand L-a redescoperit). Odata dus "in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea", Il mai rogi sa faca asemenea minuni si pentru ceilalti. Ai devenit deja mai bun. Si bun, si batran fiind, precum Oscar la "120 de ani", intelegi ca :

A. din "spital" nu scapi altfel decat cu:
1. prietenie
2. dragoste
3. credinta

B. ...din orice moment al vietii tale poti incepe sa ti-o si traiesti.

O recenzie de: Silviu Man

Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. jane spune:

    mi-a placut la nebunie recenzia ta. :)

    raspunde

  2. man spune:

    multumes; si sa vezi cartea ;)

    raspunde

  3. simina spune:

    Cum si de ce a aparut postmodernismul:

    TNI: Okay. Now to bring it all together. The second half of your book’s thesis statement says, “The failure of socialism made postmodernism necessary.” Please explain.

    Hicks: With the crisis of socialism in mind, the question becomes: Why did socialists make a dramatic turn, in the 1960s and on into the 1970s, by linking up with postmodernism? It is a cliché to say that there was a shift from the Old Left to the New Left in the 1960s. What I am doing, in effect, is examining that shift and integrating it with the emergence of postmodernism.

    The postmodernists who came to greatest fame in the 1970s, 1980s, and later—people such as Foucault and Derrida and Lyotard and Richard Rorty and so forth—had all been young men in the 1950s and 1960s, and so they lived through the crisis of socialism. All of them were, in their youth, advocates of a fairly far-left politics. Rorty was perhaps the least extreme; most of the others were members of the French Communist Party. Derrida did not quite join, although he hung out with them and contributed to their publications.

    And along came the crisis of socialism. The question is: What are you going to do? Here you have a movement, the socialist ideology, that you have thought to be beautiful and true and noble; the Idea that is going to cure all of the world’s problems. Now it is being buffeted by theoretical arguments that seem to be unanswerable and by practical events that provide tons of evidence undermining it and showing that the hated capitalist system is superior. How are you going to deal with that crisis, psychologically and intellectually?

    My hypothesis is that postmodernism is the way a significant number of far-left socialists dealt with that crisis.

    The analogy that I would make here is to a religious crisis. Suppose you believe in a religion that has come to be a part of your identity, that you believe to be true and noble, and that gives meaning to life. Suddenly, you find yourself in a position where all the evidence is going against this religion, all of the logical arguments are going against it. You have a choice. Either you go with the evidence and go with the logic, in which case you are going to abandon your religious beliefs. Or you can maintain your religious beliefs but abandon the notion that evidence matters and the notion that logic is the final court of appeal.

    On this religious analogy, we know that there are a number of people who, confronted with the intellectual failure of religion, resort to irrationalist defenses of their view. They will attack reason, they will attack evidence, they will attack logic, they will embrace various non-rational epistemologies. And that, I suggest, is exactly what started to happen in far-left circles in the 1950s and in the 1960s.

    The left intellectuals were confronting the crisis of socialism. One choice was to say: “The logic and evidence show that socialism does not work, that it is discredited, and so we have to abandon socialism in order to stick with the logic and the evidence.” The other choice was to say: “We have to maintain our socialism and our advocacy of it, but we therefore have to attack logic, attack evidence, attack reason as the final court of appeal.” And the latter is exactly what all of those postmodern, skeptical, subjectivistic, relativistic epistemologies do. They, in effect, give you a set of tools. If there are arguments against the success of socialism and in favor of the success of capitalism, well, you can just dismiss those arguments on epistemological grounds. Postmodernism gives you, in effect, a get-out-of-jail-free card against any rational attack on your system. So, that is what I mean by saying, “The failure of socialism made postmodernism necessary.” Postmodernism, including its epistemological strategy, was the only way in the latter part of the twentieth century for someone to retain his faith in socialism as an ideology.

    http://www.objectivistcenter.org/ct-1917-S_hicks.aspx

    raspunde

  4. alice spune:

    Am cautat cartea in reteteaua Diverta si nu o gasesc. La ce librarie din Bucuresti pot sa o mai caut?
    As vrea sa o fac cadou surorii mele( care de curind a trecut printr-o tragedie) de ziua ei…si nu o pot gasi nicaieri…

    raspunde

  5. kiki spune:

    Nici nu se putea scrie mai bine despre aceasta carte absolut superba! felicitari!iar finalul recenziei daca-mi permiteti il trec la deviza personala! :)

    @ alice daca esti in Bucuresti incearca la librariile din perimetru piata romana sunt mai multe si poate gasesti, daca nu , incearca sa faci comanda online sunt multi distribuitori online si ca parere personala foarte seriosi ( e o modalitate la care apelez foarte des din lipsa de timp si poate usoara comoditate si sunt foarte multumita de servicii! ) google -este! vezi site-ul “librariile humanitas”

    raspunde

  6. Cornel spune:

    “Oscar si Tanti Roz” este cea mai impresionanta nuvela pe care am citit-o pana acum. Minunata povestire a lui Schmitt descrie excelent sentimentele si trairile pe care le poate avea un copil in ultimele zile din viata. Excelenta si Tanti Roz care ii este alaturi ca o adevarata prietena, toata viata.
    Imi doresc sa vad aceasta nuvela pusa in scena la un teatru bucurestean. Cu siguranta ca as vedea piesa de mai multe ori la fel cum am citit si cartea de 3 ori. Si cu siguranta o voi mai reciti…

    raspunde

  7. Pingback: Copilul lui Noe | bookblog.ro

  8. Pingback: Oscar şi Tanti Roz « Isabellelorelai’s Weblog

  9. Oscar si tanti roz e o carte, care asa cum spui, ar fi jignita sa fie analizata din punct de vedere formal. E atat de frumoasa si de gingasa, incat cine se pune sa o disece aiurea aproape pacatuieste in fata ei. Am citit-o pe nerasuflate in cateva ore de pe net, pentru cei care n-o gasesc in librarii. Stiu ca nu se compara, dar trebuie citita repede repede, atat e de frumoasa.

    raspunde

  10. Pingback: schmoo » Blog Archive » OSCAR SI TANTI ROZ de Eric – Emmanuel Schmitt

  11. cosy spune:

    siti daca se mai gaseste pe undeva (eventual in bucuresti) cartea?

    raspunde

  12. Ioana spune:

    Ptr. toti acei care cauta innebuniti aceasta carte: nu se mai editeaza. Cel putin asa am inteles de la un profesor. Dar o gasiti pe scribd.com. :)

    raspunde

  13. Silviu Man spune:

    @ Ioana : dar, slava Domnului, exista biblioteci :)

    raspunde

  14. dani spune:

    Imi posteaza si mie cineva va rog,oscar si tanti roz povestita pe scurt??? plzz

    raspunde

  15. Silviu Man spune:

    nu, daniii, nu iti posteaza nimeni oscar si tanti roz povestita pe scurt! pune manuta si citeste-o, ca e pacat de ea si poate si de tine

    raspunde

  16. Florentina spune:

    Pt citit si ras si plans si intors sufletul pe dos. Azi 30 ianuarie 2013 ma bucur ca simt, ca sunt si ca am de unde. Doamne-ajuta!

    raspunde

  17. Elisei spune:

    Multumesc frumos!

    raspunde

  18. Anna spune:

    Foarte faiuna recenzia ta. Se joaca la Bulandra ” Oscar si Tanti Roz”. Pe mine m-a miscat infinit mai mult, Diana Fufezan- actrita la teatrul Radu Stanca din Sibiu. Povesteste, simplu si curat, povestea lui Oscar..e un spectacol cald.
    Daca ajungeti prin Sibiu, vi-l recomand.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro