Titlu: Tetralogia Napolitană (primele trei romane)
Autor: Elena Ferrante
Rating:
Editura: Pandora - M
Anul aparitiei: 2015 - 2016
Traducere: Cerasela Barbone
Numar pagini: 1222
ISBN: 9789731989709

Cred că Elena Ferrante este o femeie, ar fi greu să întâlnim atât de multă sensibilitate la un autor bărbat. Spun cred pentru că, așa cum probabil știți cu toții, Elena Ferrante este doar un pseudonim, autoarea nu și-a dezvăluit încă identitatea pentru a nu fi în centrul ateției, pentru a-și păstra viața personală. Există o mulțime de supoziții pe tema identității, dar nimeni nu știe cine este cu adevărat. Indicii, reale sau false, găsiți cu siguranță pe site-urile care se ocupă cu preponderență de aceste aspecte.

Opera surprinde povestea atât de frumoasă a doua femei foarte puternice și complementare, născute într-o suburbie a orașului Napoli, Raffaella Cerullo, alias Lina sau Lila și Elena Greco, alias Lennucia sau Lenu. Bune prietene, ambele născute în 1944.

Tetralogia napolitană se desfășoară de-a lungul a 60 de ani și cuprinde 3 volume deja traduse în limba română – „Prietena mea genială” (RECENZIE), „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân”- și 1 volum apărut în italiană, dar netradus încă (de acum se știe că va aparea în mai 2017). De-abia aștept!!!

De-a lungul celor 3 volume am trăit toate tipurile de reacție: de la o mică nervozitate, la început, la bucuria descoperirii unor imagini și sentimente după primele 50 de pagini și încheind cu dependența totală de-a lungul ultimelor două volume. Am fost la Napoli fizic, și, în descrierile din carte, am redescoperit străzi, mahalale, locuri pe care le-am văzut.  Napoli nu-ți poate fi indiferent, ori îl iubești ca Sofia Loren și Maradona, ori îl urăști ca suporterii lui Juventus :) și Nordul Italiei.

Cronologic, am parcurs ani pe care îi știu din istorie, dar și ani pe care i-am trăit fizic sau la radio Europa Liberă.

„Prietena mea genială” (RECENZIE), primul volum, se încheie la 16 ani distanță de nașterea fetelor, în 1960, odată cu sfârșitul adolescenței și cu nunta Lilei. Ani cu un Napoli cenușiu și cu bande rivale, măcinate de lupte mici, cu transformări ale orașului, dar și individuale, cu predefinirea caracterelor viitoare.

„Povestea noului nume”, al doilea volum, se încheie în 1968, cu un zbucium imens al celor 2 eroine, cu un  zbucium imens al orașului și al lumii în care trăiau. Găsim tragedii la fiecare pas. Este partea cea mai dramatică a romanului.  Sentimentele oscilează, prevalează uneori, dar soarta pare a fi deasupra voinței fiecăruia. Ieșim din Napoli, doar pentru a putea să înțelegem că Italia se mișcă, că eroinele se schimbă. Ce stil al autoarei, ce bucurie a descrierilor sentimentelor și a faptelor!

„Cei care pleacă și cei ce rămân”, al treilea volum, se încheie undeva în 1976, odată cu redefinirea internă a Lennuciei. O lume mult mai complexă, o luptă internă a fiecăreia, o evoluție remarcabilă a fiecărui personaj. O luptă între lumea veche și lumea nouă, multă violență domestică, locală, pe de-a întregul Italiei, dar și în Europa, oamenii încercau să se redefinescă, unii cu bună știință, cei mulți fără să știe ce trăiesc.

Imposibil să nu apară un film bun după această tetralogie :) Poate chiar marele Paolo Sorrentino, el chiar ar înțelege cel mai bine atmosfera și sufletul întregului.

De la Roberto Bolano nu am mai citit o asemenea saga.

Și mulțumesc surorii mele, Carmen Tiderle, pentru cărți.