Red Seas Under Red Skies

Autor: Scott Lynch
Rating:
(ediţia în limba engleză)

Pirateria e treabă serioasă!

Dacă aţi fost atenţi la recenzia mea anterioară (aşteptaţi-vă la un test la sfârşitul semestrului), ştiţi deja că l-am proclamat pe Scott Lynch cel mai bun scriitor de fantasy al viitorului nu prea îndepărtat. Şi, din moment ce tipul care mi-a acordat pe internet un doctorat in literatura jură că este un academician acreditat, înseamnă că am dreptate. Din păcate însă, trebuie să trăim cu Scott Lynch-ul din prezent, care momentan e ocupat numărându-şi din nou mormanul de bani şi aprinzând trabucuri cubaneze cu bancnote de 100 de dolari.

Red Seas Under Red Skies este a doua carte din seria Gentlemen Bastard. Mai urmează încă cinci şi sunt convins că o să fie toate măcar mediocre, la fel ca acest volum, care respectă toate regulile unui sequel: e plin de umplutură, nu rezolvă nimic şi se termină în coadă de peşte. Dar salvarea vine dintr-o sursă neaşteptată: Locke Lamora se întâlneşte de această dată cu nişte PIRAŢI!

Serios, cine nu şi-a dorit măcar o dată în viaţă să fie pirat? Cu vântul în pânze, valurile sub chilă, pumnalul între dinţi şi romul pe gingii, porturile neexplorate şi aventura te aşteaptă! Sigur că vrei să fii pirat! Locke Lamora nu vrea neapărat, dar e un personaj fictiv, aşă că-l scuzăm.

Povestea este un fel de parodie după Neuromancer, pe care Lynch s-ar putea să-l fi descoperit accidental în timp ce căuta o insulă exotică de vânzare pe ebay. Locke şi Jean fug din Camorr la sfârşitul primului roman şi ajung să jefuiască un cazino din Tal Varrar, doar că sunt otrăviţi pe ascuns de un fel de baron local care-i pune să se apuce de piraterie ca să pornească un război cu consiliul local, sau aşa ceva. E oarecum ridicol şi sub nivelul primului roman, dar măcar apar nişte PIRAŢI!

Dar Lynch aproape că reuşeşte să strice şi aventurile piratereşti, în ciuda faptului că nu este foarte greu să fii pirat. În meritocraţia idealizată din fanteziile autorului, căpitanii de vas sunt femei de vârsta a treia care navighează cu copiii după ele. Secunzii sunt roşcate mici şi focoase care-i rup braţele lui Jean Tannen. Echipajul vasului îi dezbracă pe Jean şi Locke şi râd de ei puţin, înainte să-i urce pe vas.

Intriga e atât de încâlcită şi trasă de păr încât ajungi să nu te mai întrebi "Vai, vai, cum o să scape Locke din situaţia asta", ci "Vai, vai, pe unde o să scoată Lynch cămaşa". Romanul mai este şi ridicol de lung (mult mai greu ca un hager, arma preferată a piraţilor), iar finalul vi-l divulg eu acum: "Cumpăraţi următoarea carte!"

Dar măcar are PIRAŢI în el. De aceea nu l-am folosit drept opritor de uşă. Hai să vedem ce ne învaţă Red Seas Under Red Skies despre nobila artă a pirateriei:

- ai nevoie de pisici ca să nu mori pe mare

- ai nevoie de o femeie ofiţer ca să nu mori pe mare (zău, care e faza? Eu nu am văzut vreun pirat sexy pană acum. (Dacă eşti un corsar feminin şi porţi un corset, trimite-mi o poză, în numele ştiinţei! Să lămurim acest mit odată pentru totdeauna!))

- ai nevoie de un căpitan adevărat (nu Locke Lamora) ca să nu mori pe mare

- ai nevoie de cineva care să-ţi asigure spatele într-un abordaj (Jean Tannen)

- spatele navei se numeşte pupă

- partea din faţă se numeşte proră

- pirateria e treabă serioasă!

Acum să vedem ce NU ne învaţă Red Seas Under Red Skies despre nobila artă a pirateriei:

- cum să pui mai mult de şaisprezece oameni pe cufărul unui mort

- cum să faci o plimbare lungă pe o scândură scurtă

- cum să accesorizezi papagalul cu jacheta

- cum să vorbeşti ca un pirat

- cum să scrii un sequel bun

Acum că am lăsat Red Seas Under Red Skies în urmă, nu pot decât să mă uit spre următoare carte, The Republic of Thieves, şi să sper că o să fie mai bună. Probabil că nu să fie despre piraţi. Să sperăm doar că o să fie despre ninja!

BONUS!

Ghidul Căpitanului Cristi pentru Piraterie Perfectă

Urmaţi exemplele şi repetaţi până reuşiţi:

Aşa NU (genul greşit de piraterie):

Pirat 1