Esti aici: bookblog.ro » Alin Gogan, Lit. contemporana » Pamantul de sub talpile ei
Pamantul de sub talpile ei
Autor: Salman Rushdie
Rating: 
Tocmai am recitit recenzia Anei la Pamantul de sub talpile ei si sunt obligat sa ma gandesc, in primul rand, la ce ar mai fi de spus fata de recenzia anterioara. In afara faptului ca acest lucru se intampla prea des, aceasta fiind cred, a treia recenzie a unei carti despre care a vorbit Ana-Maria in prealabil, ar fi totusi cateva repere critice.
Ce ar fi de spus intai despre lucarea lui Rushdie? Ca pamantul se misca repetat sub picioarele cititorului care se lasa purtat de mitul lui Orfeu si Euridice reeditat in zbuciumata lume a rock & roll-ului. Iar daca rock & roll nu e, nimic nu e.
Chiar daca nu este numai acel rock & roll pe care il cunoastem, in lumea sa ia nastere povestea lui Ormus Cama si a Vinei Apsara, creatorii unei trupe cu ecouri titanice si a unei povesti de dragoste mitizate de catre propria lor celebritate.
Totul se desfasoara de pe un continent pe altul, de la un deceniu la urmatorul, de la inceputurile rock & roll-ului pana la afirmarea acestor zei ai muzicii, Ormus si Vina, a caror poveste este vazuta prin ochii lui Rai Merchant, umilul fotograf care devine a treia latura a triunghiului amoros pe care il descoperim. Cadrele se dezvolta treptat, evoluand si totodata crescand, din Bombay-ul anilor ‘40 si ’50, catre Tamisa cenusie a Londrei, spre culmile celebritatii din America si de acolo catre intreaga lume.
Ormus este cel care reuseste orice datorita talentului inascut, poarta valente ale celebritatii din lumea rock & roll-ului. Ca si Freddie Mercury, este un star rock din Bombay, are un frate geaman care a murit la nastere asa cum a avut Elvis, iar la final urmareste un fir asemanator cu cel al lui John Lennon. Reticenta de a trai povestea de iubire alaturi de Vina, a carei personalitate este total opusa, il fac insa un rock star greu de digerat.
La polul celalalt, Vina reprezinta spiritul libertin al rock & roll-ului, lipsita de inhibitii, mod in care reuseste sa cucereasca intreaga lume.
Iubirea mitologica dintre cei doi, nucleul in jurul caruia se roteste intregul univers, devine la final realizarea faptului ca iubirea lor nepamanteana se datoreaza doar inadaptabilitatii celor doi.
Esecul lor este un ecou al esecului din mitologie al lui Orfeu, ceea ce poate fi ori un semn al lasitatii umane in fata mortii, a slabiciunii artei care nu poate salva o viata din ghearele mortii ori a efemeritatii iubirii.
Celebritatea celor doi se intrezareste printre riffurile lumii muzicale, insa cititorul nu este atins de vibratiile talentului, a geniului, al muzicii pe care o creaza.
Weekendul trecut mi-am schimbat corzile la chitara (Cristi a fost suport moral, mai mult sau mai putin), iar sunetul produs in urma detensionarii lor a fost cam la fel de spectaculos ca si senzatia muzicii lui Ormus si a Vinei, pe care Rushdie nu a reusit sa o transmita cititorului, din nefericire.
Autorul reuseste sa imbine insa mitologiile intre ele fara a crea un amalgam greu de digerat. Miturile grecesti, indiene si cele ale muzicii rock sunt elemente ale complexitatii romanului, chiar daca autorul nu reuseste o atitudine ferma in privinta “zeilor muzicii”.
In acelasi timp, stilul autorului se dezvolta in cadrul romanului, lumea Indiei redata la inceput fiind incarcata cu elemente ale realismului magic, pe la jumatate putem sesiza schimbarea in stilul lui Rushdie, dialogurile disparand complet, iar parcursul devenind ceva mai abstract. Per total insa povestea este usor de urmarit pe parcursul celor 800 de pagini.
Pamantul de sub talpile ei, un titlu extrem de bine ales dupa o melodie a celor de la U2, un roman global in care culturile si mitologiile diferite se imbina prin limbaj si o oda adusa muzicii rock & roll, care ia nastere si se dezvolta in aceeasi perioada pe care cititorul o strabate intre paginile romanului. Iar daca rock & roll nu e, nimic nu e.
O recenzie de: Alin Gogan
am si eu o intrebare? ce legatura are Freddie Mercury cu Bombayul?, el s-a nascut in Zanzibar din parinti parsi…
expresii de genul “In acelasi timp, stilul autorului se dezvolta in cadrul romanului” sau “Totul se desfasoara de pe un continent pe altul, de la un deceniu la urmatorul” nu au ce cauta intr-o recenzie, sunt banalitati, locuri comune, care NU supun NIMIC. sfatul meu. cititi recenzii si prin reviste literare sau siteuri literare si vedeti cate lucruri in comun au textele voastre cu respectivele
Cosmin, te-ai gandit ca poate NU VREM sa avem ceva in comun cu “respectivele”?
De ce trebuie sa ne raportam mereu la textele din reviste? bookblog, asa cum ii spune si numele, este un blog, iar blogul nu e nici revista, nici site traditional. Are particularitatile lui.
Cosmin,la un asemenea comentariu, ai avea ceva de explicat: cît de literară este o revistă ca să fie literară? Asemenea cu site-urile.Cred că aici banalităţile leagă între ele lucrurile care spun ceva.
Inainte sa ne paruim unul pe altul… hai sa fim putin mai diplomati si sa nu sarim cu arcanul, nici Cosmin si nici ceilalti. Am acceptat cu totii faptul ca este un blog cu recenzii PERSONALE asupra unor carti. Fiecare individ simte si vede in felul sau o lectura. Nu trebuie sa ne raportam in permanenta la canoanele literaturii, fie ca ele sunt propavaduite de un cenaclu, un club, o revista sau un site de literatura. Sunt sigura ca oamenii care scriu in reviste sau pe site-uri culturale au cat de cat tangente cu literatura si pot fi considerati profesionisti (unii da, unii nu)… dar eu zic urmatoarele: este o recenzie personala a domnului Alin si atat. Multumim Alin
multumesc pentru comentarii. serios. mai citesc si recenzii ‘profesioniste’ din ziare si/sau site-uri literare, si am avut ocazia sa dau peste reviewuri care spuneau ceva de genul (exemplu): ’scriitorii din america de sud sunt *epitet/e*. aceasta carte este un exemplu de *epitet* care prezita o lume *epitet* intr-un mod *metafora*.’ (te rog sa inlocuiesti ** cu ce vrei tu).
Cat despre Freddie Mercury, el s-a nascut in Zanzibar, iar parintii lui (care erau parsi, asa cum ai si spus) l-au trimis la scoala Sfantul Petru din Bombay, unde a facut primii pasi in muzica – a invatat sa cante la pian si a format prima sa trupa (care nu mai stiu cum se numea, nu asta e important) – in linii mari, a plecat de acolo, catre Anglia un rockstar in devenire (nu am spus nicaieri ca s-ar fi nascut in Bombay)
eu pot intelege ca blogul este blog si revista literara este revista literara, dar ca recenzia, fie targetata strict este altceva asta nu pot intelege. eu citesc o recenzie pt a ma dumiri daca as vrea sa citesc acea carte sau nu. discutia cu targetul lor, pe care il intuiesc si il stimez, daca este facut profesionist, sau macar tinzand spre profesionalism, o voi continua cu alta ocazie, si promit ca o voi isca eu. acum cate ceva despre textul de mai sus
faza e ca sintagmele subliniate de mine sunt cliseistice si de clisee sunt satul ca de suvita lui basescu promovata in liberatea in o saptamana zi de zi. ma scutur nevricos cand aud banalitati de genul celor enuntate de autor. daca luam jurnalistic, asa cum trebuie si scoatem propozitia din contest rad si curcile de noi. “In acelasi timp, stilul autorului se dezvolta in cadrul romanului, lumea Indiei redata la inceput fiind incarcata cu elemente ale realismului magic, pe la jumatate putem sesiza schimbarea in stilul lui Rushdie, dialogurile disparand complet, iar parcursul devenind ceva mai abstract. Per total insa povestea este usor de urmarit pe parcursul celor 800 de pagini”. deci: in acelasi timp! in acelasi timp cu ce? ar trebui sa gasim raspunsul in frazele ce preced fragmentul. il gasim! in acelasi timp in care autorul imbina mitologiile, deci simultan cu puterea autorului de imbina mitologiile stilul lui se dezvolta? ce logica are? apoi lumea indiei redata la inceput fiind, corect este ca fiind, cum e lumea indiei? vine raspunsul incarcata cu elemente ale realismului magic(ne ducem in sud americanism inventatorii genului) dar nu exemplifica, apoi revine redundant si tautologic cu precizarea ca la jumatate stilul se schimba(desi ne avertizase in prima propozitie ca…)si singura diferenta remarcata este cea, vizibila de la o posta, lipsa dialogului, nu schimbarea tonalitaii si unghiului, nararea, prin lipsa dialogului nu mai este directa, chiar daca toata povestea este spusa de un alt actant, secundar, si vine cu un final “iar parcusul”, care din topica greoaie nu prea se intelege a cui, devine “ceva mai abstract”. ce inseamna ceva? mult, putin, intre, si cum adica abstract. din realismul magic din prima parte dam in abstractiune in a doua? mie nu mi se pare deloc, pentru ca, in lispa dialogului, povestea ramane la fel de veridica ca la inceput. faptul ca sintagma daca rock… nu e nimic nu e, repetata de doua ori ma lasa rece. “Totul se desfasoara de pe un continent pe altul” propozitia asta ce relevanta are? ce spuen ea? e vorba de globalizare, de caderea granitelor, de ce e vorba, nu spune nimic, ci doar mai mareste numarul de caractere al recenziei.
“Iubirea mitologica dintre cei doi, nucleul in jurul caruia se roteste intregul univers, devine la final realizarea faptului ca iubirea lor nepamanteana se datoreaza doar inadaptabilitatii celor doi.” iubirea mitologica si urmeaza in aceeasi fraza iubirea lor nepamanteana. apoi se datoreaza doar inadaptabilitatii lor, inadaptare la ce? ca nu se precizeaza.
“Tamisa cenusie a Londrei” pai Tamisa saraca nu poate sa fie a Parisului
“insa cititorul nu este atins de vibratiile talentului, a geniului, al muzicii pe care o creaza” Vibratiile a geniului???
“Esecul lor este un ecou al esecului” exista si sinonime
“evoluand si totodata crescand”doua gerunzii, abunda recenzia de gerunzii, iarasi un fapt amendabil, care sunt complemetare si nu ajuta la tusarea ideei ci doar o ingreuneaza
“un roman global in care culturile si mitologiile diferite se imbina prin limbaj “pai intr-o carte paradoxal prin limbaj se imbina toate
Care sunt reperele critice CU CAre suntem amenintati la inceput?
“Celebritatea celor doi se intrezareste” nu se intrezareste ci este vizibila in tot romanul, construit pe cursa lor spre celebritate, nu s eintrezareste pentru ca nu este vorba de intertextualism aici. celebritatea lor este un fapt recunoscut in fiecare pagina a cartii. nu s eintrezareste pentru ca este spusa direct, in fiecare capitol.aferim.
Cosmin, tu faci aici analiza unei recenzii si e dreptul tau. Iti marturisesc insa ca, personal, nu sesizez concluzia.
E dreptul tau sa spui “recenzia e slaba” sau “autorul scrie prost” sau “desi recenzia e destul de buna cred ca ar trebui sa fiti mai atenti la aceste banalitati” dar, te rog, trage tu o concluzie/
In rest eu am retinut ce ai zis tu. As vrea totusi sa te rog sa pastrezi in minte faptul ca noi, pe bookblog, nu avem pretentii de critici literari.
Mai mult decat atat, pe unii dintre noi chiar i-ar deranja sa fie comparati cu niste critici literari.
erata
numaruld ecaractere ale recenziei
eu am vrut sa semnalizez ca recenzia este slaba. in primul rand schioapata la gramatica. in al doilea la topica. in al treilea nu spune nimic.
o recenzie trebuie sa semene cu o recenzie nu cu o critica literara, asta inseamna ca trebuie sa aiba logica gramaticala, sa fie ingurgitabila, sa ma convinga.
o recnzie trebuie, la randul ei sa fie literatura. si chiar daca unii dintre voi nu vor sa fie asimilati criticii literare nu presupune ca recenzia trebuie sa fie un text disculpabil de orice canon de minima coerenta literara
in ultimul rand nu vad aici nota personala a recenzorului, dace i-a placut, daca ne-o recomanda sau daca nu. nu inteleg daca e o carte buna ori de raft secund si mai presus nu stiu cu ce a ramas din aceasta carte.
Okay, Cosmin. Multumesc. Acum ne-am inteles.
melodia a luat titlul romanului, si nu invers