Parfumul (2)
Scris de Ana-Maria Petritan • 23 August 2007 • in categoria Clubul de Carte
In prima parte a discutiilor despre Parfumul la Clubul de Carte, am ajuns la concluzia ca Grenouille este un personaj deosebit.
Suskind are grija sa ne ofere numeroase detalii despre viata micului Grenouille, inca de la venirea acestuia pe lume. Nasterea mizerabila, abandonul matern, viata de orfelinat, munca inumana, toate sunt decisive pentru personajul Grenouille matur?
Asadar, este Grenouille fundamental malefic sau este o creatie a mediului inconjurator?
Si, desi Grenouille este personajul principal, este el un caracter complex? In afara de supranaturala putere a mirosului, cu ce alte caracteristici l-a inzestrat Suskind ?
Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Hellene spune:
Adevarul e ca Suskind e cam pornit la un moment dat asupra lui Grenouille. Mi s-a parut un personaj detestabil si cand am vazut filmul actorul, desi a jucat bine (n. mi-a placut ecranizarea) nu mi-a inspirat aceleasi sentimente ca personajul de hartie. Am avut insa o colega care l-a vazut extrem de detestabil (pe cel din film). Dar, ca sa raspund si la intrebarea din post, nu prea imi aduc aminte ca Grenouille sa aiba alte caracteristici interesante. Si “the story of a murder” chiar nu mi s-a parut un subtitlu potrivit. Pur si simplu, pentru mine faptul ca nu omora din placere si pentru a-si satisface o placere spirituala, nu il face criminal in adevaratul sens al cuvantului. Am eu un fel mai ciudat de a interpreta cartile. :P
-
vitalie spune:
“Parfumul” este o carte despre limitele unei realitati indoielnice careia ne place sa-I zicem ratiune… imi vine in minte o carte a lui Abbot, “Flatland” se numea, daca nu ma insel… e o pilda matematica despre limitele geometriei si cu voia Dvs, ale lumii.. un patrat se chinuie sa convinga un segment ca exista si alte marimi decat linia dreapta…dar segmentul nu-l crede zicandu-i ca aiureste…patratul insusi este adus in pragul nebuniei cand vorbeste cu sfera, o aparitie dintr-o lume in care el nu are acces : lumea celor trei dimensiuni, geometria in spatiu…in fine, cartulia este o pilda despre cunoasterea umana, despre limitele si prejudecatile care ne ordoneaza cotidianul, despre faptul ca ne place mai degraba sa ne tinem de un gand gresit care ne e comod decat sa acceptam un adevar cu implicatii stufoase…
Grenouille este un tip venit dintr-o altfel de realitate, cea olfactiva in care noi nu avem acces sau in care ni l-am taiat cu buna stiinta si doar un accident biologic ne poate revela complexitatea ea… povestea lui Grenouille este una profund pedagogica : ne arata in ce masura noi oamenii suntem unilaterali (ca punctul care nu are acces la spatiul bidemnsional sau ca patratul care nu are acces la spatiul 3D), cat suntem de manipulabili atunci cand iesim din sfera linistita a adevarurilor comode, cad de falsa este rationalitatea noastra construita pe limbaj si ochi…
Grenouille cunoaste sigur niste lucruri pe care noi abia le banuim: mirosurile nu sunt simple condimente ci orientari sigure, nu ingrediente ci factori esentiali de formare a comportamentului uman… si ca comportamentul uman poate fi influentat nu doar prin vorbe goale ci si prin tot felul de factori aparent fara importanta…
Faptul ca abuzeaza de ablitatile sale nu este o noutate…puterea corupe, puterea absoluta corupe in mod absolut, zicea Acton. -
Ana Maria spune:
@ Hellene vorbind de Grenouille ca un om ce savarseste o crima din motive spirituale (adica nu din placerea efectiva de a ucide), imi amintesc si de Fred din Colectionarul lui Fowles.
Si Fred omoara din pasiune de colectionar, este la fel de izolat si neinteles de societate…doar ca Fred nu are nimic special, nu are nici o calitate deosebita.
Ar merge o asemenea paralela? -
Ana Maria spune:
@Vitalie – ai vorbit si tu (ca si meplusmyself in prima parte a discutiilor) despre putere si abuzul de putere. Grenouille invata sa-si identifice punctele forte si sa le exploateze, devine siret si manipulativ.
Suskind il compara constant pe Grenouille cu o capusa. Cat de sugestiva este aceasta comparatie? S-ar putea gasi o analogie mai potrivita?
-
Hellene spune:
@ Ana Maria : Din pacate n-am citit Colectionarul, asa ca nu pot sa sustin discutia asta. :) Cat despre comparatia cu capusa… daca ma gandesc mai bine, e bine aleasa. Capusa suge sangele si ramane infipta in carne. La fel ar cam vrea si Grenouille sa “suga” mirosul si sa ii ramana infipt in carne. Si capusa pana la urma devine mortala, daca nu e depistata la timp.
-
vitalie spune:
Colectionarul era povestea raului disimulat in societatea moderna, a maleficului care reuseste sa simuleze normalitatea, a raului invizibil care exista nestingherit, intr-o forma latenta, dupa care, brusc izbucneste, aparent inexplicabil…
povestea lui Grenouille este alta – acesta este marginalizat complet inca de la inceput> a fi bastard, in evul mediu nu inseamna un simplu accident ci o sentinta – esti lipsit de drepturi, de mostenire, sistemul feudal de casta nu permite ascensiuni spectaculoase in afara regulilor…
Grenouille este un declasat din start, dar simte in curand slabiciunea si formalismul regulilor sociale care pot fi incalcate (asa gandeste si raskolnikov, pentru care un napoleon care ar fi respectat legea este imposibil, deci justificarea crimei se afla nu dincoace ci dincolo de ea) cu conditia ca raul infractiunii sa fie rascumparat de un gest extraordinar… -
Mihnea Voicu Simandan spune:
Despre “Colectionarul” lui Fowles s-au scris doua recenzii pe bookblog.ro:
-
meplusmyself spune:
Ana Maria,
Intrebai daca este Grenouille o creatie a mediului inconjurator. Eu cred ca este mai degraba o reactie ( nu doar de dragul jocului de cuvinte :) .
Asa cum remarca si Vitalie mai sus, este acuzator si nefunctional sa fii bastard in Evul Mediu. Prin urmare Grenouille reactioneaza.
Si Suskind i-a creat in acel cadru al vremii un pol superior, puterea lui supranaturala, si unul negativ, lipsa sa de miros. Si a fost lasat astfel liber sa umble prin lume, sa se adapteze sau nu, sa lupte si sa-si gaseasca mijloacele pentru a-si crea un echilibru, sa decada in proprii ochi sau sa-si creeze un suport care sa-i demonstreze contrariul.
Si Suskind l-a ghidat astfel incat sa nu fie complex, ci doar definitoriu, prin cele doua poluri opuse. -
Tibul spune:
In mod sigur Grenouille este o creatie a mediului inconjurator.
Se adapteaza si el cum poate mai bine la mediu. Nu prea are multe optiuni, nu-i frumos din partea lui ca recurge la crime, dar nu este un personaj fundamental malefic.
Nu este un personaj complex, dar pe langa supranaturala putere a mirosului, cred ca a fost inzestrat si cu intuitie si rabdare. Mi-a placut ce-a spus Vitalie – “Grenouille STIE, el detine certitudinea…”.
Nu mi-a placut comparatia cu o capusa, nu mi se pare potrivita, dar cartea merita citita, e mai buna decat “Alchimistul” (muuult mai buna).
-
andrea spune:
eu tocmai citesc cartea, deci vreau sa fac un comenatriu la cald. impresia pe care mi-o lasa mie personajul Grenouille, esta ca el nu intelege lumea in care traieste decat prim prisma mirosului. intelege doar ceea ce are miros, de aceea ii sunt de neinteles conceptele ca moralitate, adevar, credinta, Dumnezeu, loialitate. pentru ca acestea sunt lucruri care nu au miros, trebuie sa le intelegi cu mintea si cu sufletul. Grenouille nu e prost chiar deloc, dar nu face nici un efort pentru a invata ceva decat in masura in care il poate ajuta pe el sa supravietuiasca. nu isi doreste practic nimic de la viata in afara de libertatea de a se bucura de mirosurile care ii fac placere, pana intr-un punct in care descopera stupefiat ca el, din toate lucrurile mirositoare de pe lume, nu are un parfum propriu si intelege de ce nu a fost acceptat intre oameni.pentru ca acestia nu-l puteau simti, chiar daca nu la acelasi nivel de miros pe care-l percepe Grenouille ci mai degraba in mod instinctiv. nu il accepta pentru ca nu-l simt ca fiind de-al lor. si-apoi Grenouille nu face nimic pentru a se incadra in societatea in care traieste. cel putin pana in momentul in care descopera ca nu are miros, nu isi doreste altceva decat sa descopere si apoi sa creeze noi si noi parfumuri la care lumea nici n-ar putea sa viseze. am ajuns la momentul in care el, creandu-si un parfum fals-omenesc, descopera ca poate sa-i influenteze pe oameni cu ajutorul mirosurilor pe care poate sa le creeze. descopera ca are o putere, chiar daca nu la fel de mare la care visa in anii petrecuti in scobitura din stanca, dar indeajuns pentru a-si indeplini anumite dorinte.deci deocamdata nu pot sa spun nimic despre final, dar am sa revin in momentul in care voi termina cartea, care trebuie sa spun ca mi se pare excelent scrisa. citeam mai sus ca suskind pare foarte pornit impotriva propriului personaj mai catre final, pe cand la inceput parea sa-i mai ia apararea. citind, mie nu mi s-a parut ca este vreo clipa de partea lui, ci vorbeste despre el cu tonul obiectiv cu care vorbesti despre o ciudatenie care tie personal nu ti-a facut nimic, dar care oricum ti se pare dezagreabila, cam asa cum ai vorbi despre o capusa. mi se pare potrivita comparatia.
-
andrea spune:
am terminat cartea in acest weekend, dar n-am avut timp sa revin cu un comentariu pana acuma.nu-mi dau seama ce-as putea sa spun, doar atat ca finalul m-a lasat fara cuvinte. nu m-as fi asteptata la asa ceva. nu ma asteptam ca dupa ce Grelouille dobandeste puterea suprema asupra oamenilor, sa constate ca de fapt nimic nu are mici un sens daca el nu are un miros propriu si nu-si foloseste puterea in nici un fel pentru ca dezgustat de oamenii pentru ca ii considera niste fiinte slabe si imposibil de iubit, prea usor de controlat. se simte superior si totusi asta nu-l face sa se simta cu nimic mai bine. pana la urma tot ce-si doreste este sa moara si o face intr-un mod absolut neasteptat folosind tocmai parfumul pentru crearea caruia a venit pe lume, pt ca dupa parerea mea, pana la a face acel parfum miraculos si unic, viata lui nu avea nici un sens, nici un tel,Grelouille traia practic degeaba.faptul ca se lasa omorat de iubirea celor care fara acel parfum nici nu l-ar fi obsevat, este ca un fel de paradox. toata viata si-a dorit iubirea semenilor si tocmai aceasta i-a adus moartea.
amintindu-mi de cele spuse de catre autor mai catre final si anume ca Grelouille dobandeste o putere suprema cu ajutorul caruia poate schimba lumea, poate deveni un fel de Dumnezeu, de fapt poate chiar sa ia locul acestuia in mintea si inima oamenilor, mi-a venit in minte o idee. din punctul lui de vedere Dumnezeu nu exista pentru ca el nu poate sa-l iteleaga deoarece nu are miros, la fel nici el ca persoana nu exista pentru ca nu poate sa-si perceapa propriul miros.
oricum nu cred ca am sa reusesc sa exprim in cuvinte tot ce mi-a trecut prin cap in timp ce citeam cartea,pot doar sa spun ca a fost o lectura deosebit care a meritat din plin timpul pe care i l-am acordat.
Hellene spune:
23 August 2007 | 10:56 am
Nu il percep ca fundamental malefic. Adica nu este condus de dorinta de a face rau, cel putin nu pe intreg parcursul romanului. Mi se pare mai degraba in cautarea unei stari care sa il faca sa se simta bine, pentru ca fericit oricum nu cred ca are sanse sa ajunga. N-as spune nici ca mediul inconjurator l-a creat. Pur si simplu mi se pare un inadaptat, prea inchis in sine pentru a fi luat in seama de altii. Prea tacut pentru a fi abordat. Cred ca asta e trasatura care ii aduce nefericirea. Cred ca depindea doar de elsa se faca iubit, insa el a ales alte cai de a obtine ceva ce altii obtin prin vorbe.