Autor: William Somerset Maugham
Rating:

Precum a apreciat Anca, azi m-am aplecat asupra unui roman al lui Maugham. Apărut în 1915, Robie este una dintre cele mai importante capodopere ale lui William Somerset Maugham, amestecând dragostea cu pasiunea, obsesia, frumuseţea, întunericul, suferinţa, compasiunea, idealismul, ura, tristeţea, durerea, fericirea, realismul. Romanul redă de fapt formarea unui individ şi pasiunea oarbă a unui băiat bun pentru o femeie ticăloasă.

Din motive neînţelese pentru mine, Philip Carey se îndrăgosteşte de o femeie oarecare şi-i trece cu vederea toate defectele de care e mai mult sau mai puţin conştient. Devine astfel ridicol şi chiar tragic, aşa cum recunoaşte şi autorul: "Dragostea nu e întotdeauna oarbă şi puţine lucruri te fac mai nefericit decât iubirea profană pentru o persoană pe care o ştii nevrednică de a fi iubită." De-a lungul romanului Robie, Philip Carey luptă cu viaţa lui, cu mândria, cu încăpăţânarea şi cu patima, până ajunge să întrezărească un scop mai bine conturat.

De fapt, în acest roman nu este vorba doar de "cariera" de îndrăgostit a lui Philip (deşi aceasta ocupă un loc privilegiat), cât despre cariera lui în general, de formarea lui ca om, ca intelectual, de crizele de creştere ale conştiinţei lui. De fapt şi de drept Robie este un bildungsroman, este formarea unui om care de mulţi critici literari a fost văzut ca şi un alter-ego al lui Maugham. Şi de ce aceasta? Probabil datorită asemănărilor dintre viaţa lui Philip şi acea a autorului. Însă, aşa cum mărturiseşte şi acesta în Recapitularea, "Nu este o autobiografie, ci un roman autobiografic; realitatea şi ficţiunea se împletesc extrem de strâns în el; emoţiile îmi aparţin, dar nu toate întâmplările sunt relatate aşa cum s-au produs""

Pentru Philip, pasiunea pentru Mildred este o perioadă de înjosire permanentă. Nu am înţeles ce a dorit să demonstreze Maugham prin autoflagelarea lui Philip, prin nevoia permanentă a acestuia de a se pune în slujba unei femei instinctuale care nu-l iubea şi nici nu-l dorea decât pentru a-l folosi şi a-l seca sufleteşte. Trecerea lui Philip de la Mildred la Sally este un progres: de la jertfa nebunească pentru un scop cel puţin parţial greşit la jertfa de proporţii mai mici care îl poate aduce într-un port paşnic, un port plin de lumină şi de fericire.

După cum am afirmat şi mai sus, Robie este un bildungsroman tocmai pentru că urmăreşte viaţa acestui personaj, dar şi datorită atenţiei date de autor fiecărui personaj cu care Philip ia contact. Un personaj ca Philip este unic în opera lui Maugham, însă tipologia femeii Mildred, dar şi a tipului Griffiths este tipică maughamiană: omul nepăsător, egoist, dezordonat, amoral, cel care calcă pe oricine pentru orice, mereu în goană pentru satisfacerea plăcerilor primare.

De ce este Robie un bildungsroman? Pentru că se relevă bâjbâiala lui Philip în alegerea unui drum în viaţă, trecerea de la o viitoare carieră ecleziastică (odată cu pierderea credinţei în puterea lui Dumnezeu de a vindeca pe cei bolnavi), la o carieră medicală, mai umană. Philip dă cu piciorul la multe oportunităţi, dar în final îşi va găsi drumul. De asemenea, Robie mi s-a părut şi un roman despre căutarea unei căi de mijloc în ceea ce priveşte morala, codul propriu etic al unui personaj a cărui credinţă s-a spulberat, a căror precepte morale au fost călcate în picioare şi a cărui viaţă a fost răscolită de o iubire neîmplinită.

Revenind la pasiunea pentru Mildred, aceasta poate fi văzută ca un sindrom patologic pornit dintr-o respingere sau dezinteres total al femeii faţă de bărbatul în devenire şi ajuns la autoflagelare dureroasă. Am crezut la un moment dat că autorul încearcă să afirme că doar prin durere se poate ajunge la dragoste adevărată, că doar printr-o perioadă de respingere şi de trudă se va ajunge la lumină, însă nu cred că acesta s-a dorit a fi mesajul romanului. Cred că fiecare dintre noi la un moment dat în viaţă se lasă înrobiţi de un sentiment iluzoriu pentru ca mai apoi să ieşim din cocon pentru a trăi cu adevărat. Cu toate acestea, nu cred că suferinţa înnobilează, dimpotrivă, te împinge tot mai jos. Trebuie notat faptul că Philip Carrey nu a atins-o niciodată pe Mildred ca şi pe o femeie şi nici autorul nu a lăsat să se întrevadă vreo urmă de dorinţă în acţiunile acestuia. Aşadar, nu ştiu ce pasiune a fost cea a lui Philip pentru că dacă ar fi fost înrobit de un trup sau de un chip aş fi înţeles, însă personajul a fost înrobit de o idee. Nu mi-a plăcut Philip decât în momentul în care ajunge să o respingă pe Mildred cea instinctuală şi ajunge lângă cineva mai bun.

Romanul este căutarea unui drum propriu în viaţă şi sugerează că nici o cheie a unor probleme nu are valoare dacă nu va fi găsită pe cont propriu (episoadele repetitive în care Cronshaw refuză să îi explice lui Philip sensul vieţii). Mi-a plăcut să văd fiecare golfuleţ în care-l poartă oceanul vieţii pe Philip Carey în Robie, fiecare mal sau stâncă de care se izbeşte, producând tablouri pline de interes. Este un roman (lung de altfel) pe care-l recomand cu căldură tuturor, o călătorie în trecut şi în suferinţă, trecerea de la copilărie la trăiri intense, intruziunea într-un spaţiu întunecat şi lupta pentru a ajunge în final la lumină.

Îi ofer 5 steluţe tocmai pentru că este Maugham, pentru că este realist şi a reuşit să mă ţină cu sufletul la gură, fiind deopotrivă şocată şi intrigată de acţiunile personajului principal, ca mai apoi pe parcurs să încerc să înţeleg ce iţe îi ghidează acţiunile şi în final să fiu mândră de alegerea făcută de Philip Carrey. Consider că Robie este unul dintre cele mai bune romane ale lui William Sommerset Maugham, unul peste care nu se poate trece foarte uşor.

O recenzie de: Cristina Teodorescu