Esti aici: bookblog.ro » Alin Gogan, Lit. contemporana » Abatorul cinci
Abatorul cinci
Autor: Kurt Vonnegut
Rating: 
Precizare: Aceasta recenzie trebuia sa fie scrisa de Cristi, insa pana la urma mi-a cedat acest titlu pentru faima internationala adusa de Fight Club. In acest sens, orice nemultumire referitoare la textul urmator poate fi adresata direct lui.
Vonnegut este considerat unul din cei mai influenti scriitori americani contemporani, avand in urma sa o cariera literara de peste jumatate de veac. Recenta sa trecere in nefiinta il plaseaza acum printre clasicii literaturii postbelice. Cuvintele care urmeaza reprezinta deasemenea o recunoastere a intregii sale activitati literare.
Abatorul cinci poate fi considerat cel mai cunoscut roman al sau, o lucrare impotriva razboiului si asa cum sugereaza subtitlul sau, o cruciada pentru pace.
Abordand un stil postmodernist continand elemente de science-fiction, umor negru, meta-fictiune si elemente autobiografice, Vonnegut se adreseaza direct cititorului in primul capitol, declarand acest roman unul anti-razboi. Motivul: cartea are ca element central raidul aerian efectuat de Aliati asupra orasului Dresda catre finele celui de al Doilea Razboi Mondial, eveniment la care autorul a fost martor. Titlul romanului se refera la numele abatorului in care personajul central este prizonier de razboi in timpul bombardamentului (ca o paralela a experientei proprii a autorului).
Daca as incepe sa povestesc intregul subiect as face o mare nedreptate cititorilor. Cartea este excelent structurata pe mai multe planuri temporale cu care autorul jongleaza prin capacitatea personajului principal, Billy Pilgrim, de a calatori in timp, de la un moment aparent aleator ales al vietii sale catre altul. Aceasta fragmentare a liniei temporale duce la crearea unei simultaneitati in ceea ce priveste aventura lui Billy Pilgrim, care il va purta in timp si spatiu, chiar si pe o alta planeta (in ciuda faptului ca asta suna foarte ciudat).
Vocea autorului apare in mai multe ipostaze, exceptand interventia din primul capitol. Pe parcursul actiunii, Vonnegut se introduce ca personaj in anumite momente, declarand “Acela eram eu. Autorul acestei carti.” Deasemenea, vocea autorului este imprumutata personajului Kilgore Trout, un scriitor de science-fiction de care nimeni nu a auzit. Romanele de anticipatie ale lui Kilgore Trout (pe care insa nimeni nu le citeste) devin pe parcurs adevarate parabole ale vietii.
Aspectele negative ale razboiului sunt preluate intr-o forma diferita prin umorul negru si stilul auto-ironic al autorului. Vonnegut ironizeaza modul in care poate fi vazuta istoria de catre invingatori, un exemplu dat de cei doi istorici care sustin caracterul moral exceptional al Americii.
Analiza conditiei umane nu este vazuta doar din perspectiva satirica. Natura ilogica a oamenilor, liberul arbitru, imoralitatea razboiului si fatalitatea sunt cateva dintre temele principale ale romanului. Autorul face o paralela intre liberul arbitru al oamenilor si fatalismul sortii, care spune ca un anume lucru exista si va exista mereu intr-un anumit timp. Ironia apare atunci cand oamenii fac un lucru pentru ca asa trebuie.
Am citit aceasta carte fara sa stiu mai nimic despre subiectul ei, ceea ce a mers de minune pentru mine. Recomand deschis aceasta carte catre oricine a fost reticent in privinta autorului si nu l-a citit, sau nu a auzit deloc pana acum de Kurt Vonnegut.
Romanul isi merita, in opinia mea, toate cele cinci stele intrucat (asa cum am putut sa aflu discutand cu alte persoane despre el) lasa destul loc pentru interpretari. Poate fi vazut ca o lucrare satirica si umoristica, fie avand un mesaj optimist din partea lui Vonnegut in privinta viitorului, fie o afirmare a realitatii mizere (si uneori ironice) a razboiului si a vietii.
O recenzie de: Alin Gogan
“Recenta sa trecere in nefiinta il plaseaza acum printre clasicii literaturii postbelice” =))
Adica daca nu murea nu era clasic sau pentru ca a bel… murit este “postbelic”?
daca puneai tot paragraful in discutie, ai fi vazut ca acolo am spus anterior ’scriitori americani contemporani’. o data cu trecerea sa in nefiinta (sau ca a bel… cum spuneai tu), Vonnegut a ajuns oarecum in lista clasicilor (nu prea poti sa fi contemporan cu cineva care a murit, nu?)
Cu ‘postbelic’ nu stiu ce ai.
Doar mi s-a parut amuzanta fraza. Oricum, clasic nu inseamna necontemporan, ci ceva influent, care poate fi luat ca model. De aceea mi s-a parut ciudata legatura. Exista si clasici in viata, desi contemporani morti nu.
sunt de acord cu tine.
ms oricum ptr comentarii.
Am citit cartea so mi-a placut enrom. Am primit-o cadou de la un fan devarat al lui Vonnegut si ma bucur ca mi l-a prezentat pe acest autor misto. Cel mai mult mi-a placut propozitia “Asa stau lucrurile” . O resemnare atat de omeneasca chiar si in fata unor momente de cosmar sau ireale.
[...] Vocea narativa este aceea a lui Leon Trout, fiul scriitorului de romane S.F. Kilgore Trout (personaj care apare si in alte lucrari ale lui Vonnegut, cum ar fi Abatorul cinci). Pe parcursul romanului Leon va deveni un personaj in sine, a carui poveste va fi spusa de catre el insusi, desi este o fantoma. [...]
Propozitia “Asa stau lucrurile” (“So it goes” in orginal) e folosita de autor de fiecare data cand in fraza precedenta e vorba despre moartea cuiva…
PS: am impresia ca e “Asa merg lucrurile”.. n-am acum cartea, sa pot verifica, si oricum, editia pe care o am eu e aparuta inainte de ‘89
Intr-adevar, “So it goes” e o fraza care te bantuie(sau cel putin pe mine) pentru ca intruchipeaza atata acceptare, intelegere, fatalism…si inca ceva, mai mult o senzatie pe care mi’e cam greu sa o exprim…
E singua carte de Vonnegut pe care am citit’o pana acum, dar sunt puitn descumpanita, pentru ca am auzit ca nici o alta nu se compara, si n’as vrea sa fiu dezamagita