Autor: D. H. Lawrence
Rating:

Scrisă în perioada tinereţii lui D. H. Lawrence, Şarpele cu pene este un roman al ritualurilor şi al dragostei, acţiunea desfăşurându-se în Mexic în deceniul doi al secolului XX. Este de fapt povestea lui Kate Leslie, o poveste deopotrivă frumoasă, dar şi incitantă, a unei irlandeze fascinată şi şocată de vraja Mexicului, care tânjeşte după meleagurile irlandeze, dar fiind incapabilă să plece. Se mărită cu Don Cipriano, căsătorindu-se nu doar cu acest indian, dar şi cu o istorie plină de teroare şi sânge, cu un pământ trepidând de instincte refulate.

D. H. Lawrence respinge imaginea Mexicului oferit turiştilor şi prezintă în Şarpele cu pene o imagine subterană a unei mişcări revoluţionare construite în jurul zeului Quetzalcoatl, şarpele cu pene. Probabil pentru a exprima uimirea autorului, Kate este construită ca şi orice european creştin normal care respinge iniţial orice legături cu această mişcare, ajungând să o intrige şi să o intereseze, astfel ca în final să devină o parte a zeităţilor Mexicului, deşi aceasta era o străină.

Autorul s-a arătat interesat de politica Mexicului din acea perioadă a redescoperirii istoriei, prezentând un spaţiu în care instinctele se luptă pentru a ieşi la suprafaţă, un teritoriu care are nevoie de autonomie şi de o identitate clară, distinctă de cea americană, o revenire la un moment pur când Mexicul a fost cu adevărat puternic. Am văzut în acest roman nu doar imaginea mistică a unui spaţiu neexplorat până acum de europeni, dar şi existenţa dramatică cotidiană a mexicanilor prin imaginea de început a coridei, unde am simţit prin descrierea lui Lawrence pulsul Mexicului, o trăire puternică, sangvină şi telurică.

Probabil a devenit deja un obicei ca atunci când citesc o carte să găsesc un personaj feminin care ajunge să se împlinească într-un spaţiu exterior acesteia (la fel ca şi în Vin ploile sau în Regina de gheaţă). Şi aici, Kate, o femeie care a fugit de spaţiul european pe care îl respingea, ajunge să cunoască un teritoriu pulsând de instincte de care se îndrăgosteşte, schimbându-se la rândul ei pe parcurs, îmbrăţişând toate ritualurile de trecere spre o religie precreştină şi devenind o zeiţă alături de Quetzalcoatl şi de Huitzilopochtli cel Viu. Probabil că doar în spaţiile cu adevărat primare un om poate deveni în urma unor ritualuri cu adevărat Femeie sau Bărbat. Incursiunea în spaţiul aztec m-a făcut să fiu curioasă în legătura cu zeităţile acestora şi am realizat că Lawrence prezintă doar faţa întunecată a zeului Quetzalcoatl, iar Mexicul este prezentat ca un teritoriu întunecat, instinctual, fără dualităţi. Cu toate acestea, Quetzalcoatl înseamnă mai mult decât întuneric, este şi viaţă şi este cea mai luminoasă zeitate a Mexicului, este un zeu dual, la fel ca orice zeitate aztecă.

Romanul Şarpele cu pene poate fi văzut ca o frescă a perioadei anilor 1920, întrucât scriitura lui Lawrence poate fi înţeleasă ca protofascistă. Cu toate acestea, refuz o astfel de interpretare şi prefer să mă rezum la intensitatea evenimentelor trăite de Kate Leslie. După cum afirmam mai sus, romanul este scris într-o cheie care respinge europenismul (sau americanismele) ca fiind desuete, valorile acestora fiind pervertite, ca şi cum autorul a căutat în Mexic să găsească puritatea pierdută din spaţiul creştin. Cred că este normal ca un om pus în faţa unor ritualuri străine să se simtă copleşit de acestea şi să fie atras de acestea, respingând o religie în care a crescut. Curiozitatea şi interesul sunt justificate, iar imaginea lui Ramon şi a lui Don Cipriano sunt intensificate în permanentă odată cu transformarea acestora în zei. Catolicismul Mexicului este portretizat ca o religie fără substanţă, fiind încet înlăturat de "noua" religie aztecă. Nu ştiu dacă aş fi atât de fascinată de o astfel de religie încât să o îmbrăţişez la fel cum a făcut-o şi personajul lui Lawrence în Şarpele cu pene, însă de data aceasta vorbesc în necunoştinţă de cauză.

Concluzionând, este o carte care merită citită tocmai pentru că reprezintă o parte a lumii mai puţin explorată, o lume care te fascinează şi pe care doreşti să o vizitezi. În privinţa acceptării religiei precreştine, nu pot aproxima cât de încântaţi veţi fi de ea. Pot doar să vă invit să o căutaţi printre rândurile acestei cărţi. Este o carte scrisă bine, una dintre capodoperele genului, de aceea îi ofer 5 steluţe, cu toate că finalul este unul prea banal pentru încercarea lui Lawrence.

O recenzie de: Cristina Teodorescu